Politică

Liberalii aflaţi pe lista neagră a lui Crin Antonescu

Ziarul de Vrancea
30 dec 2012 1634 vizualizări
În PNL se ascut săbiile înainte de Congres

 

Victoria zdrobitoare a USL la alegerile din 9 decembrie nu a avut darul de a linişti apele în interiorul partidelor. PNL pare să stea pe un butoi cu pulbere, asta după ce Crin Antonescu a anunţat că după Anul Nou vor începe excluderile. Liderul PNL susţine că se vor plăti poliţe către acei liberali care nu s-au conformat cu poziţia partidului în timpul campaniei electorale.

"Eu am spus şi mă ţin de cuvânt. La prima şedinţă de după alegeri a Biroului Politic Central şi a Consiliului Naţional Executiv, mulţumindu-le tuturor colegilor care, într-o proporţie zdrobitoare, şi-au făcut datoria şi au fost practic artizanii acestui succes extraordinar pentru PNL, am spus în acelaşi timp că s-au petrecut câteva lucruri absolut inacceptabile într-un partid în timpul campaniei electorale şi că aceste lucruri nu pot rămâne fără răspuns administrativ din partea partidului. Şi nu vor rămâne", a fost avertismentul lui Crin Antonescu.

S-au petrecut câteva lucruri absolut inacceptabile într-un partid în timpul campaniei electorale (Crin Antonescu)

Dacă privim înspre momentele încinse ale campaniei electorale, putem observa că există trei liberali care nu se află în relaţii foarte bune cu Crin Antonescu. Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu sau Andrei Chiliman au făcut poziţie distinctă faţă de restul greilor liberali şi chiar au lansat atacuri dure la adresa lui Crin Antonescu.

Conflictul dintre cei trei şi Crin Antonescu are rădăcini mai vechi, dar acum, în preajma unui nou Congres extraordinar al PNL, săbiile par a se ascuţi.

Cum s-au purtat luptele interne din PNL

Primul meci dintre Crin Antonescu şi Ludovic Orban a avut loc în 2009, când Cei doi au fost contracandidaţi la şefia PNL. Crin Antonescu a câştigat atunci cu o majoritate zdrobitoare, iar pentru Ludovic Orban a urmat o perioadă în care a ieşit din prim-planul scenei politice de anvergură.

În PNL se vorbeşte despre o aşa numită aripă Orban-Tăriceanu-Chiliman. Conflictul dintre aceştia şi Crin Antonescu a luat amploare, în special după ratarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

"M-am săturat să pierd pe mâna PSD ca în 2008, ca în 2009 la prezidenţiale şi acum la referendum", a fost poziţia lui Orban, în timpul şedinţei interne a PNL, unde se discuta ce s-a greşit la referendumul din 29 iulie.

Crin Antonescu i-a răspuns lui Orban, spunându-i: "Dacă ai propuneri concrete, fă-le. Ce vrei? Să rupem USL?"

M-am săturat să pierd pe mâna PSD (Ludovic Orban)

După şedinţă, Ludovic Orbvan a declarat că nu i se pare normal ca "Antonescu şi PNL, mai ales în discursul unor lideri ai PSD, să fie considerat ţap ispăşitor pentru rezultatul de la referendum".

Era prima poziţie de dizidenţă făţişă care venea din interiorul USL. Ulterior a urmat conflictul dintre Crin Antonescu şi Andrei Chiliman. Liderul PNL a decis să îl schimbe pe Chiliman din funcţia de preşedinte al filialei de Bucureşti. ”În fruntea Consiliului de Coordonare a filialei municipiului Bucureşti, Andrei Chiliman a fost înlocuit cu Eugen Nicolăescu”, a fost declaraţia lui Antonescu, care a învolburat apele în partid.

Andrei Chiliman nu i-a rămas dator lui Antonescu şi chiar a ameninţat cu demisia din partid, dar în cele din urmă a revenit asupra deciziei. Războiul personal cu Antonescu a continuat însă. ”Nu copiaţi năravurile lui Traian Băsescu! Aveţi grijă să nu-l înlocuiţi pe Traian Băsescu cu un individ mai slab pregătit decât el, mai rău decât el, fără caracter, fără bun simţ", spunea Andrei Chiliman, în timpul campaniei electorale.

Lupte interne în timpul campaniei electorale

În timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Călin Popescu Tăriceanu a lansat săgeţi către liderul Antonescu. "Cred că România, mediul politic şi mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţa până seara", era declaraţia lui Tăriceanu, cu trimitere la suspendarea lui Traian Băsescu, clamată de Crin Antonescu.

"Aştept din partea singurului candidat oficial la poziţia de prim ministru altceva decât glumiţe, poante, mici răfuieli interne , ironii la adresa unor personaje insignifiante, negocieri fără mandat cu UDMR, anunţuri privind migraţii parlamentare", scria Orban pe pagina sa de Facebook, cu trimitere la Victor Ponta.

Se termină şi campania, ajungem la un rezultat (Crin Antonescu)

Şi în ziua alegerilor cei trei liberali au făcut poziţie distinctă. Ei au avut o conferinţă de presă comună, dar după ce şi-au terminat Victor Ponta şi Crin Antonescu discursul, în jurul orei 22.30.   

Răspunsul lui Crin Antonescu a venit prompt. ”Mergem înainte, dar se termină şi campania, ajungem la un rezultat", a declarat Antonescu.

Acceptarea lui Becali în PNL a agitat şi mai mult apele

Intrarea lui Gigi Becali în PNL a stârnit nemulţumire în rândul liberalilor. ”Eu cred că lumea aceasta a fost pusă în mişcare întotdeauna de oameni, de intelectuali. Adică să manipuleze ideile, nu oile. De aceea, astăzi mă găsesc aici şi nu mă găsesc în altă parte", a spus Tăriceanu.

Crin Antonescu este acuzat din interiorul PNL că îl favorizează pe Gigi Becali. Proaspătul liberal şi-a anunţat deja şi obiectivele pentru viitorul său în PNL. Gigi Becali susţine că a vorbit cu liderul PNL Crin Antonescu despre o eventuală candidatură la şefia partidului.

Lumea aceasta a fost pusă în mişcare întotdeauna de oameni, de intelectuali. Adică să manipuleze ideile, nu oile (Călin Popescu Tăriceanu)

„Mi-a zis: Bă, Gigi, treaba ta, opinia ta, e dorinţa ta, e democratic, poţi candida. Spui ce vrei, numai să nu afecteze partidul. Poţi să spui ce vrei în partid, numai un lucru să nu faci: să faci ceva care să afecteze imaginea partidului şi să ducă partidul în jos", a relatat deputatul PNL discuţia sa cu Antonescu.

„Orice membru al PNL şi orice cetăţean care nu e încă membru al unui partid îşi poate propune ca proiect să devină orice. Atâta vreme cât este o aspiraţie legală putem să o comentăm, putem să facem pronosticuri pe ea, nu avem a o incrimina ori a face din asta un subiect de senzaţie”, a răspuns Crin Antonescu, întrebat despre intenţia lui George Becali de a ajunge preşedinte al PNL.

Care ar putea fi mizele exlcuderii celor trei

Dacă liderul PNL îi va propune pe Orban, Tăriceanu şi Chiliman pentru excluderea din partid, şi-ar înlătura practic cei mai puternici opozanţi la Congresul PNL care va veni.

"Doresc să propun un Congres extraordinar al PNL cât mai curând. Luna ianuarie e dedicată dezbaterii bugetului. Poate în februarie", spunea Antonescu. Liderul PNL a precizat însă că excluderile din partid vor fi făcute imediat după Anul Nou, adică înainte de a fi convocat Congresul.


www.adevarul.ro

 

 

 

Gigi Becali despre eventuale excluderi din PNL:

Chiliman, Moisescu si Tariceanu sunt

mafia imobiliara

 

  Deputatul PNL Gigi Becali i-a acuzat duminica, la Romania TV, pe Andrei Chiliman, Vlad Moisescu si Calin Popescu Tariceanu ca "sunt mafia imobiliara" si a precizat ca noi excluderi din partid sunt normale.

El a fost intrebat telefonic, la postul de televiziune, cum comenteaza declaratia de sambata a presedintelui PNL, Crin Antonescu, care a anuntat noi excluderi din partid dupa Anul Nou.



Gigi Becali a afirmat ca, in opinia sa, un formatiune politica trebuie condusa dupa "dictatura de partid". Intrebat daca aceste excluderi i-ar pueta viza pe Chiliman sau pe Tariceanu, finantatorul Stelei a raspuns: "Chiliman, Moisescu si Tariceanu sunt mafia imobiliara".

Vlad Moisescu, considerat un apropiat al taberei lui Andrei Chiliman - Calin Popescu Tariceanu, a fost demis la sfarsitul lunii octombrie de la sefia PNL sector 1, fiind acuzat ca a colaborat cu PDL la campania de suspendare a presedintelui Traian Basescu.

In aceeasi zi, Andrei Chiliman l-a acuzat pe Crin Antonescu ca "se comporta ca un interimar al lui Basescu si la conducerea PNL, fiindca a decapita cea mai puternica filiala din tara si a-l inscrie in partid pe Gigi Becali este un serviciu de care nu pot beneficia decat Traian Basescu si adversarii politici".

www.hotnews.ro

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
cetateanu', acum 2142 zile, 8 ore, 31 minute, 38 secunde
Democratia a fost inventata de greci si uite unde au ajuns.O alta regula inventata de romani este:daca este unu mai destept de cat tine ,,dai in cap sa nu-ti ia locul".Religia intodeauna a citeste integral
bengu, acum 2143 zile, 15 ore, 55 minute, 28 secunde
Bravo Gigi,Huoooooooooo Bratienii!!!!!!!!! hai KKRAU!!!!!!!!!!!vAI DE TARA.............BEHEHEHE...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.