Politică

Baronul Oprişan, “moţ” la negocierile USL cu UDMR

Iulia Crețu
17 dec 2012 10801 vizualizări
Cu baronii locali urcaţi în capul său şi cu liberalii care au ameninţat cu ruperea USL, Ponta a renunţat la a face Guvern cu UDMR .Pe lista posibililor miniştri ai Cabinetului Ponta II nu sunt politicieni din Vrancea.Totuşi, ne putem “lăuda” cu miniştri care, la un moment dat, au fost în trecere pe aici

Conducerea USL la nivel central a chemat pleiada de baroni locali PSD răzvrătiţi împotriva cooptării maghiarilor la guvernare la discuţiile cu UDMR. Astfel, conducerea USL i-a chemat la întalnirea cu UDMR şi pe liderii locali cu mare influenţă în PSD: Nicuşor Constantinescu (Constanţa), Marian Oprişan (Vrancea), Liviu Dragnea (Teleorman) şi Gheorghe Nichita (Iaşi). Întalnirea a avut loc la Senat, chiar în biroul lui Crin Antonescu şi s-a derulat în contextul în care PNL a refuzat intrarea UDMR la guvernare, ameninţand chiar cu ruperea USL-ului dacă Victor Ponta ar mai fi insistat. De asemenea, Ponta a avut de înfruntat şi opiniile clare din interiorul PSD, baronii locali refuzand cooptarea UDMR-ului în Guvern. De altfel, presa centrală a reţinut punctul de vedere ostil al lui Oprişan faţă de primirea UDMR la masa guvernării USL. „În principiu, din punct de vedere personal, sunt împotriva cooptării UDMR la guvernare. Părerea mea personală este că UDMR ar fi trebuit să fie mai consecvent şi mai apropiat de problemele românilor, dar este o decizie internă a PSD şi a PNL, a USL, trebuie să discutăm la nivelul BPN, în Comitetul Executiv. Nu există om cu care să fi intrat în contact şi care să nu-mi spună să nu intre UDMR la guvernare. Când vom discuta în forurile statutare cred că lucrurile se vor lămuri definitiv şi irevocabil. Sunt solidar cu preşedintele PSD în negocierile care au existat până acum, dar am precizat că părerea mea personală este împotriva cooptării UDMR la guvernare”, a spus Marian Oprişan.

Vrancea nu dă nici un ministru

Pană la urmă se pare că vocea baronilor a atarnat greu, UDMR rămanand în Opoziţie. În altă ordine de idei, ieri au apărut şi posibile nume pentru ocuparea portofoliilor de miniştri în Cabinetul Ponta II. Printre politicienii vehiculaţi să conducă ministerele se numără şi politicieni care au legătură cu Vrancea. Totuşi, pe lista lui Ponta nu sunt liberali sau social democraţi aleşi în Vrancea sau proveniţi din organizaţiile de aici. Este vorba despre Dan Nica (ales la Galaţi din partea PSD, dar născut în Vrancea), propus pentru Ministerul Comunicaţiilor şi despre Varujan Vosganian (ales la Iaşi din partea PNL, care şi-a petrecut copilăria la Focşani), propus iniţial pentru Ministerul de Finanţe şi apoi pentru Industrii. Totuşi, într-o postare pe blogul personal, Vosganian îi răspunde unui cititor că nu este dispus să ocupe „oricum” un minister în Cabinetul Ponta. „Nu te lua după tot ce spune presa legat de ministere. Şi, oricum, nu voi accepta oricum un loc în Guvern”, a scris Varujan Vosganian. În calcule ar intra şi Eugen Orlando Teodorovici, senator USL de Buzău, care în 2008 a candidat din partea PNL la Vrancea, pentru a conduce un Minister al Fondurilor Europene. Pentru acest portofoliu, liberalii o doresc pe Ramona Mănescu, europarlamentar ALDE, soţia lui Rareş Mănescu, primar de sector în Capitală. (Iulia CREŢU)

 

 

Cum si de ce a renuntat Victor Ponta la ideea cooptarii      

UDMR la guvernare/ Vezi in

text de ce au facut presiuni baronii PSD

 

 

  Inaintea intalnirii cu UDMR, liderii USL s-au intalnit in cabinetul lui Crin Antonescu. La discutii au participat si baronii locali Marian Oprisan, Gheorghe Nichita, Nicusor Constantinescu, Radu Mazare si Liviu Dragnea care, alaturi de liberali, au facut presiuni asupra Victor Ponta sa renunte la cooptarea UDMR la guvernare. Potrivit surselor Hotnews.ro, in cadrul discutiilor baronii i-ar fi spus lui Ponta ca sub nicio forma nu sunt dispusi sa imparta functiile cu UDMR in viitorul Executiv. Totodata, acestia ar fi folosit ca argument suprem impotriva UDMR faptul ca electoratul uselist este impotriva cooptarii acestora in Guvern.

"Au fost alaturi de PDL la guverare si acum vin din nou cu pretentii, de-abia au intrat in Parlament si vin cu pretentii de-a ajunge din nou la putere. Multi din partid nu sunt de-acord cu asta, vin oamenii la noi sa ne spuna ca ei nu ne-au votat ca sa aducea UDMR la putere", ar fi comentat unul din liderii PSD.

De asemenea acelasi surse sustin ca in PSD exista o neincredere fata de intalnirea secreta pe care Victor Ponta ar fi avut-o cu Basescu si de sustinerea pe care Ponta dorea sa o acorde UDMR-ului. "Nu s-a consultat cu nimeni, nu a intrebat conducerea partidului si acest lucru a deranjat pe multi", au explicat sursele citate. 

Surse din interiorul PSD sustin ca Liviu Dragnea, Marian Oprisan si Radu Mazare s-au bazat pe nemultumirile liderilor din teritoriu si pe opozitia liderului PSD Ion Iliescu impotriva UDMR, fortandu-l pe Ponta sa renunte la cooptarea acestora in Guvern. "Dragnea a fost cel care a coalizat baronii impotriva lui Ponta, l-a ajutat pe prietenul Antonescu si in acelasi timp a subminat autoritatea lui Ponta", au explicat sursele citate.

De altfel, Ion Iliescu, Liviu Dragnea, Marian Oprisan si Radu Mazare s-au declarat public impotriva cooptarii UDRM-ului la Guvernare.

Radu Mazare: "Eu am spus foarte clar, daca ni-i baga pe gat cei din Europa si americanii, si ne conditioneaza, asta este, ii inghitim. Daca nu, nu vad de ce ar trebui sa intre la guvernare. Sau mai exact, nu ar trebui sa intre sub nicio forma. Daca sunt bagati cu forcepsul, asta e viata. (...) Daca exista o explicatie logica si suntem fortati sa-i luam pentru a nu suferi ulterior ... ca poate sa te conditioneze... nu iti dau drumul la banii europeni, nu aia, nu aia, atunci ca peste cinci luni de zile sa nu avem de suferit mult mai mult, ii iei. Daca nu, ca nu au ce sa caute aici, sa stea cu Basescul lor pe care l-au sustinut in sapte ani de zile"(Mediafax)

Ion Iliescu: "Este o stare de spirit in societatea romaneasca tinand seama de comportarea UDMR mai ales la referendum, care a creat o stare de respingere din partea unor formatiuni. Trebuie luat in considerare acest lucru. Nu poate fi ignorata. Altminteri, ideea era ca sa-si asigure o sustinere parlamentara mai solida, dar o are, are doua-treimi in Parlament aceasta alianta, asa ca nu e o problema. In acelasi timp, sunt portile deschise pentru dialog, conlucrare cu UDMR, cred ca este un lucru firesc si matur (...) USL are o majoritate solida, stabila. E suficient. Altminteri s-a facut un gest de poarta deschisa pentru dialog si conlucrare si cu UDMR si cu alte formatiuni. Deci sunt doua laturi diferite ale unor optiuni si unor politici adoptate'' (Agerpres)

Marian Oprisan: "Punctul meu de vedere este ca nu trebuie sa cooptam UDMR la guvernare'

De partea cealalta, liberalii l-ar fi avertizat pe Ponta ca nu accepta cooptarea UDMR, cu riscul de a nu intra la guvernare. Pe baza opozitiei din PSD, liberalii au fortat amenintand cu iesirea de la Guvernare. PNL a votat intr-o sedinta restransa decizia de a refuza cooptarea UDMR-ului.

www.hotnews.ro

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
Camelia Hristea , acum 2161 zile, 9 ore, 51 minute, 46 secunde
Foarte bine a procedat domnul Marian Oprisan! UDMR este un partid care de fiecare data se aliaza cu PUTEREA. Stimati cetateni ROMANI nu vi se pare un lucru normal sa nu fim condusi de UNGURI? De ce citeste integral
, acum 2162 zile, 7 ore, 41 minute, 59 secunde
bv...fara ***** de udmristi basisti
Ulise Grosu, acum 2162 zile, 12 ore, 38 minute, 3 secunde
@Boanca Ion Pentru un NIMENI in DRUM precum Domnia Voastra, este greu sa inteleaga ca fiecare munca are "chichirezul si respectul ei", inclusiv cea " vidanjar", unde pretindeti ca citeste integral
Boanca Ion, acum 2162 zile, 13 ore, 2 minute, 58 secunde
ba Ulise eu te stiu de cand lucrai la vidanjari ca si acolo masurai cantitatea si calitatea
Ulise Grosu, acum 2162 zile, 16 ore, 22 minute, 58 secunde
Din cate stiu, dl. Marian Oprisan este vicepresedinte al PSD. In aceste conditii, cred ca este ceva normal ca Domnia Sa sa participe la diferite negocire ale PSD, conditie in care titlul articolului, citeste integral
@pansulutei si cetateanului, acum 2162 zile, 20 ore, 5 minute, 7 secunde
Locul domnului vicepresedinte Marian Oprisan trebuia sa fie pe un post de prim-vicepremier, daca nu exista putea fi creat, dupa cum spun si antecomentatorii mei, Panseluta si Cetateanu, nu este citeste integral
eugen, acum 2162 zile, 20 ore, 24 minute, 36 secunde
Ar fi bine ca domnul Oprisan sa-i lase in pace pe unguri si sa vada mai bine cum isi impune un vrancean de-al nostru la ministerul justitiei, sa se termine odata cu arestarile astea si cu sicanele citeste integral
panseluța, acum 2162 zile, 22 ore, 58 minute, 31 secunde
Ce a ajuns Vrancea să trăiască în devălmășie fiind posibil reprezentată in cabinetul PONTA prin...ministru născut in Vrancea....ministru care și-a petrecut copilăria înVrancea...ministru citeste integral
cetateanu', acum 2163 zile, 23 minute, 48 secunde
Felicit opozitia d-lui Oprisan privind intrarea ungurilor la guvernare.Cand in tara mea sunt sfidat de educatia anti romaneasca, cand ei vor o tara in tara mea,cand au fost la guvernare au taiat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.