Politică

Băsescu a convocat noul Parlament pentru 19 decembrie, la ora 13.00

Ziarul de Vrancea
14 dec 2012 776 vizualizări
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de convocare a noului Parlament pentru 19 decembrie, la ora 13.00. "Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 14 decembrie a.c., Decretul prin care Parlamentul României, ales la data de 9 decembrie 2012, se convoacă în ziua de 19 decembrie 2012, la ora 13.00, la sediul celor două Camere, aflat în Palatul Parlamentului, din Strada Izvor Nr. 2 - 4, Sector 5, Bucureşti", informează Administraţia prezidenţială.

  13.00 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Decretul a fost emis imediat după ce Traian Băsescu a sosit de la Bruxelles.

Procesele-verbale privind rezultatele alegerilor parlamentare din 9 decembrie au fost publicate vineri în Monitorul Oficial. Procesele-verbale cuprind numărul alegătorilor care au mers la vot, voturile valabil exprimate, partidele şi formaţiunile care au trecut pragul electoral, precum şi numele tuturor celor 588 de senatori şi deputaţi cărora le-au fost atribuite mandate.

Preşedintele Băsescu a declarat, vineri, că imediat ce va fi publicat în MO rezultatul alegerilor va convoca noul Parlament, precizând că trebuie să ţină cont de faptul că actualul Legislativ îşi încheie mandatul în 19 decembrie şi că urmează să decidă dacă va face convocarea pentru 19 , la ora 13.00

"Imediat ce se publică rezultatul alegerilor în Monitorul Oficial convoc Parlamentul, iar convocarea trebuie să ţină seama de un element esenţial: nu pot suprapune funcţionarea a două parlamente. Parlamentul actual îşi încheie în 19 decembrie mandatul", a spus Băsescu, în conferinţa de presă de la Bruxelles, răspunzând întrebărilor ziariştilor.

  "În avion decid dacă voi convoca pentru 19 la ora 13.00 sau... Să fie cât mai apropiat pentru ca instituţiile rezultate din alegeri să fie puse rapid pe picioare", a mai spus Traian Băsescu.

Senatul şi Camera Deputaţilor nou alese se întrunesc în locul, ziua şi la ora stabilite prin decretul de convocare emis de preşedintele României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

Senatul şi Camera legal constituite aleg, fiecare, Biroul permanent.

Până la alegerea Biroului permanent, lucrările celor două Camere sunt conduse de cel mai în vârstă senator, respectiv deputat, în calitate de preşedinte decan de vârstă, asistat de cei mai tineri 4 senatori, în calitate de secretari asistenţi.

Regulamentele celor două Camere stipulează că până la alegerea Biroului permanent pot avea loc numai dezbateri cu privire la validarea mandatelor de senator sau deputat, la procedurile necesare depunerii jurământului sau legate de constituirea noului Senat sau a Camerei Deputaţilor.

Pentru validarea mandatelor, Senatul şi Camera aleg, în prima sa şedinţă, o comisie compusă din 15 parlamentari.

Numărul parlamentarilor care sunt propuşi în comisia de validare de fiecare partid sau alianţă este în funcţie de numărul membrilor săi raportat la numărul total al membrilor respectivei Camere şi se stabileşte prin negocieri realizate de reprezentanţii acestora.

Nu pot să facă parte din comisia de validare parlamentarii împotriva cărora au fost înregistrate sesizări motivate de invalidare a mandatului, anterior constituirii comisiei.

Verificarea legalităţii alegerii se face de către grupe de lucru constituite la nivelul comisiei.

Comisia de validare se pronunţă prin votul majorităţii membrilor săi asupra propunerilor referitoare la validarea sau invalidarea alegerii parlamentarilor, precum şi asupra contestaţiilor primite în termen de 4 zile de la constituirea sa. Contestaţiile pot fi formulate de cetăţeni români cu drept de vot.

Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui senator sau deputat în cazul în care constată că alegerea acestuia s-a făcut prin încălcarea dispoziţiilor legii electorale privind candidatura sau obţinerea mandatului, sau în situaţii de fraudă dovedită sau recunoscută.

Audierea parlamentarilor pentru care s-a propus invalidarea alegerii este obligatorie atât în cadrul Comisiei de validare, cât şi în plen.

În cel mult cinci zile de la constituire, Comisia de validare întocmeşte un raport în care nominalizează parlamentarii pentru care propune validarea sau invalidarea mandatelor, cu motivarea propunerilor de invalidare.

Raportul este aprobat de Comisia de validare cu votul majorităţii membrilor acesteia.

Senatul, respectiv Camera, se întrunesc, de drept, în a cincea zi de la constituirea Comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului prezentat de preşedintele acesteia.

Plenul fiecărei Camere hotărăşte prin vot asupra listei cuprinzând numele şi prenumele parlamentarilor propuşi pentru validarea alegerii, ordonaţi pe circumscripţii electorale.

Hotărârea privind validarea sau invalidarea alegerii senatorilor, respectiv a deputaţilor, se adoptă cu votul majorităţii membrilor Camerei respectiv.

Ulterior, parlamentarii a căror alegere a fost validată depun jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor. Refuzul de a depune jurământul atrage pierderea mandatului.

Senatul şi Camera Deputaţilor sunt legal constituite după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori şi deputaţi.

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Antoniahutg, acum 3795 zile, 14 ore, 11 minute, 16 secunde
Ai o pagina foarte tare! Se vede ca te ocupi si te straduiesti sa fi in top. Am si eu un site de anunturi gratuite http://taman.ro/ si ma straduiesc sa fiu si eu in top, dar nu voi reusi sa te egalez. citeste integral
suciu cornel, acum 4143 zile, 15 ore, 28 minute, 34 secunde
propusii cu dosare penale nu depuneti juramantul,poporul e pe urmele voastre, vrem guvern de cel putin 300 parlamentari,asa cum am convenit in 2009! d-nule presedinte ,din multimea de 600 oameni asa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.