Un vot îngrijorător pentru Frontul Salvării Naţionale

După alegerile generale, fiecare formaţiune politică trebuie să treacă la o analiză severă a procentajului obţinut. În mod obişnuit se văd obligate la aceasta partidele. Plecînd de la rezultatul urnelor, ele trebuie să-şi descopere punctele slabe, să-şi corecteze sau chiar să-şi modifice programele. Nu altfel se cuvine a proceda de către cele trei mari partide de opoziţie: P.N.L., P.N.Ţ., P.S.D. Atitudinea lor de acum – cea de contestare violentă a rezultatelor – nu mi se pare dintre cele mai fericite. Şi nu numai pentru că la acest scrutin nu am avut de-a face cu fraude de amploare, cît mai degrabă cu găinării, posibile pe fondul unei magistrale aiureli organizatorice, ci pentru că recunoaşterea votului este vitală pentru destinul democraţiei româneşti. Să nu uităm că actualii lideri ai Frontului au acceptat sistemul pluralist fără prea mare entuziasm. Ei şi-au exprimat încă din ianuarie convingerea într-o democraţie originală. Formulările domnului Silviu Brucan, Petre Roman şi Ion Iliescu privind depolitizarea în lumea contemporană trădează o suspiciune faţă de democraţia de tip occidental. Sub presiunea străzii şi de dragul opiniei publice internaţionale, ei au fost de acord cu pluralismul politic, definit prin existenţa mai multor partide, prin presă şi alegeri libere.

În realitate însă, domniile lor n-au încetat o clipă a pune la îndoială structura pluralistă. De la atacurile antioccidentale din presa frontistă şi pînă la molestarea liderilor Opoziţiei de către aşa-numitele mase populare, s-a căutat să se demonstreze că în România de azi democraţia adevărată este o splendidă formă fără fond. Indiferent de desfăşurarea lor, alegerile de la 20 mai 1990 au fost primele alegeri libere din istoria contemporană a României. În ciuda unor incorectitudini, rămîne limpede că imensa majoritate a electoratului a votat pentru Front şi pentru Ion Iliescu. A spune că rezultatul scrutinului a fost incorect înseamnă a buimăci şi mai tare pe cetăţenii şi aşa neîncrezători în faptul că votul lor sincer ar putea influenţa structura politică a ţării.

Paradoxal însă, rezultatul votului trebuie să ducă la o analiză profundă şi complexă mai ales în tabăra învingătorilor. Formaţiunile politice înfrînte au motive să se întrebe de cauzele acestui vot masiv pentru Frontul Salvării Naţionale. Dar mai multe motive ar avea să se intereseze de aceste cauze însuşi Frontul. Contrar aparenţelor, această victorie zdrobitoare ar trebui să-i îngrijoreze pe liderii noului partid de guvernămînt.

Şi iată de ce.

Un splendid slogan electoral

În primul rînd pentru că această opţiune îşi are cauza în spaima de schimbare a marii majorităţi a populaţiei. Nu numai de o schimbare bruscă, aşa cum afirmă liderii Frontului, dar şi de o schimbare în general. De Revoluţia din decembrie ne desparte perioada unei fericiri generale. S-a muncit destul de puţin. Disciplina a scăzut pînă aproape de zero. De la marile combinate şi pînă la teatrele din provincie s-au încasat salarii indiferent de eficienţa productivă. Pe acest fond de anarhie economică, nivelul de viaţă a crescut, totuşi. Binele perioadei respective e însă artificial. El se bazează pe doi factori care vor dispărea neîndoielnic după alegeri. Unul ar fi comparaţia cu perioada anterioară. A fost atît de rău în ultimii ani încît rudimentul de viaţă civilizată postrevoluţionar a luat proporţiile unui paradis instalat pe malurile Dîmboviţei. Cetăţenii se vor obişnui însă rapid cu acest bine. În primul an, perestroika a apărut locuitorilor U.R.S.S., prin raportare la perioada anterioară, ca un maximum de bunăstare posibilă. Stă însă în firea omenească să vrea mai mult. Binele perestroikist s-a transformat rapid într-o situaţie nemulţumitoare. Binele postrevoluţionar va fi şi la noi iute contestat.

Un alt factor a fost reprezentat de caracterul provizoriu al Puterii. Practic, Guvernul n-a luat pe plan economic nici o măsură serioasă, pentru că o astfel de măsură nu putea fi, la proporţiile crizei noastre economice, decît una de austeritate. Deciziile luate – în mare parte electorale – au înrăutăţit şi nu au îmbunătăţit situaţia României. Definitoriu pentru ultimii ani ai lui Ceauşescu a fost stagnarea pe toate planurile. E limpede însă că această stare nu mai poate fi prelungită. Însănătoşirea vieţii politice, morale şi economice a ţării va cere în mod imperios schimbări radicale. Promisiunea că perioada următoare va fi una de linişte este un splendid slogan electoral. Fundătura în care se află România va cere mutaţii radicale. Ar fi o naivitate să credem că acestea ar putea fi făcute în linişte. Or, dacă electoratul şi-a dat votul F.S.N.-ului în speranţa că minima şi călduţa comoditate de acum va continua şi după alegeri, atunci Frontul, obligat de viaţă la schimbări profunde, va avea de înfruntat mari convulsii sociale. Alegerile au adus acest partid într-o situaţie paradoxală. Dacă nu se vor face mutaţiile cerute, criza politico-economică se va adînci pînă la paroxism. Dacă le va face, va provoca nemulţumiri chiar şi în rîndul celor care au votat cu atîta entuziasm.

Efectul unor stări emoţionale

Un alt motiv de îngrijorare ar trebui să-l constituie cauzele extrapolitice ale votului zdrobitor în favoarea F.S.N. Votul pentru o formaţiune politică reprezintă, în mod obişnuit, opinia clară, în cunoştinţă de cauză, pentru programul politico-economic al respectivului partid. Şi o dată făcută această alegere, cetăţeanul este gata să suporte toate consecinţele negative decurgînd din gestul său. Aşa s-a întîmplat, de exemplu, în Polonia, unde populaţia a acceptat încă de la început austeritatea temporară cerută de "Solidaritatea", în schimbul prosperităţii viitoare.

Se pune întrebarea:
A funcţionat această opţiune conştientă şi în cazul votanţilor pentru Front?
Contrar entuziasmelor propagandistice din presa oficială, cîntărirea matură de către întregul electorat a tuturor variantelor politico-economice n-a fost decisivă în rezultatul final al alegerilor. În votul masiv pentru F.S.N. şi pentru dl. Ion Iliescu au intrat prea multe componente extrapolitice pentru a ne îndoi că toţi votanţii vor fi de acord automat cu măsurile de austeritate decurgînd din programul economic al formaţiunii cîştigătoare. Acest vot masiv e mai degrabă efectul unor stări emoţionale decît cel al unei analize profunde din partea fiecărui cetăţean şi mai ales al înţelegerii lucide a efectelor decurgînd din această opţiune.

Iată un exemplu privind rolul emoţiei.

În opţiunea pentru dl Ion Iliescu a contat enorm faptul că ceilalţi doi candidaţi n-au trăit grelele realităţi ceauşiste împreună cu poporul român. Dar această trăsătură n-are nici o legătură cu programul politico-economic al d-lui Ion Iliescu.

Să numărăm printre componentele emoţionale şi alţi factori: reînvierea vechiului reflex de a vota pentru cel aflat la putere, faptul că au fost foarte mulţi cetăţeni care nu au făcut deosebirea dintre alegerile anterioare şi cele de acum, modul rutinier în care a fost organizat scrutinul în multe locuri, puternica influenţă a celor mai bizare zvonuri. Precizăm toate acestea nu pentru a pune la îndoială rezultatul alegerilor, ci pentru a evidenţia dificultăţile de care se va izbi Frontul în clipele cînd va încerca să-şi transpună în practică propriul program.

Motivelor de nelinişte le aparţine şi sinceritatea membrilor F.S.N. Făcînd o analiză lucidă a cauzelor pentru care mulţi cetăţeni au aderat la acest partid, s-ar putea constata că programul politico-economic a contat mai puţin. Nu e exclus ca mulţi să se fi înscris în această formaţiune politică plecînd de la faptul că ea se afla la putere. Numeroşi nomenclaturişti sau chiar oameni compromişi în perioada anterioară au văzut în Front un punct de salvare. E limpede însă că după alegeri F.S.N. nu-şi va putea permite să defileze cu personalităţi puse la îndoială de către tineri. Manifestaţia din Piaţa Universităţii are, în acest sens, un rol mult mai important decît credem. În aceste condiţii rîndul nemulţumiţilor se va îngroşa cu cei constituiţi din chiar membrii Frontului.

Victoria în alegeri a Frontului Salvării Naţionale se dovedeşte mult mai complicată decît ar putea crede surîzătorii purtători de trandafiri înfloriţi în mai.
                                                            (Zig-Zag Magazin, 27 mai 1990)