Politică

ARD-e campania în Vrancea:Ce a făcut Trăşculescu în ziua în care a fost săltat de DNA

Ziarul de Vrancea
11 nov 2012 12543 vizualizări
Deputatul Alin Trăşculescu a fost abordat de procurorii DNA în parcarea de vis-à-vis de sediul PDL de pe Independenţei, sambătă seara, după ce a fost filat toată ziua.Alături de Trăşculescu erau doi colegi democraţi, Corneliu Puiu şi Ioan Lulu Ududec, chemaţi ca martori în acest caz.Procurorii au percheziţionat Tuareg-ul deputatului în căutarea mitei şi a înscrisurilor legate de alte posibile surse financiare negre.DNA spune că Trăşculescu cerea bani, prin intermediari, pentru a interveni la Ministerul Dezvoltării în implementarea PNDI în Vrancea.Acesta beneficia de un sistem de contrafilaj, pentru a se asigura că nu este filat.Trăşculescu se adaugă pe lista dezamăgirilor PDL din 2008, Răzvan Mustea şi Sorina Plăcintă

Campania electorală a ARD a ars ieri ca un fitil. Cel care a aprins focul a fost deputatul Alin Trăşculescu, preşedintele PDL Vrancea şi candidat pentru un nou mandat la alegerile de pe 9 decembrie, care a fost reţinut de DNA pentru că ar fi luat 50.000 de lei de la un om de afaceri pentru a-i facilita obţinerea de contracte pe bani publici. Suma nu ar fi decat o tranşă din cei 150.000 de euro ceruţi ca preţ al influenţei pe care o avea la Ministerul Dezvoltării şi asupra primarilor, pentru a solicita fonduri pentru investiţii, începand din 2010. Deputatul a fost reţinut sambătă seara, în jurul orelor 21.00, după ce un om de afaceri care acţiona ca intermediar a pretins mita în numele său. Procurorii l-au abordat pe Trăşculescu în parcarea de vis-à-vis de sediul partidului, din centrul Focşaniului. În momentul în care a intervenit DNA, Trăşculescu era împreună cu doi membri PDL, Corneliu Puiu şi Ioan Lulu Ududec, martori în dosar. Surse judiciare spun că Trăşculescu nu a atins banii, însă ar fi acceptat  primirea, DNA precizand că mita a ajuns la omul de afaceri Marian Valeriu Calotă, administratorul firmei Maryna Exclusiv SRL Bucureşti, reţinut de asemenea. În momentul în care Trăşculescu a fost abordat de procuror ar fi chemat un avocat prieten din Focşani care să-l asiste. Anchetatorii au cerut să vadă toate documentele pe care deputatul le avea în maşină şi care ar fi putut fi legate de eventuale sume de bani primite. De asemenea, procurorul DNA (n.r. o femeie) a cerut să vadă şi ce bani are deputatul asupra sa. Alin Trăşculescu a declarat în jur de 6.000 lei. DNA i-a filat sambătă toată ziua prin judeţ pe Trăşculescu şi amicii săi, anchetatorii ştiind unde a fost deputatul şi cu cine a stat de vorbă.


Trăşculescu făcea intervenţii pentru PNDI în Vrancea

Potrivit materialului de urmărire penală, deputatul PDL se afla în vizorul DNA din noiembrie 2010, cand partidul său se afla la guvernare. Trăşculescu susţinea că poate obţine contracte cu statul pentru firmele care i-ar fi dat bani, în discuţii făcandu-se referire la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea şi apoi de Cristian Petrescu, în guvernarea Mihai Răzvan Ungureanu. Procurorii DNA susţin că în perioada noiembrie 2010-noiembrie 2012, Trăşculescu a pretins de la un om de afaceri, cel care l-a denunţat, suma de 50.000 de euro, majorată ulterior la 150.000 de euro. Banii au fost pretinşi prin intermediul lui Calotă, care l-a constrâns prin ameninţare pe afacerist să-i dea banii lui Trăşculescu. Şeful PDL a susţinut că poate obţine contracte, având influenţă asupra autorităţilor locale şi asupra unor funcţionari din Ministerul Dezvoltării, condus de Elena Udrea. "Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu Alin-Silviu a lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul PNDI şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător", arată procurorii. Deocamdată numele denunţătorului nu se cunoaşte, dar s-a făcut vorbire la un om de afaceri din Bucureşti, specializat în lucrări de proiectare. Surse politice fac referire la intervenţii pentru aranjarea licitaţiilor pentru drumurile reabilitate prin PNDI la Moviliţa şi chiar la Focşani, denunţătorul fiind o firmă din Bacău care avea interes să prindă contracte în Vrancea, Calotă presand la aceştia pentru a-i aduce bani lui Trăşculescu. PNDI s-a blocat la venirea USL la guvernare, premierul Ponta afirmand că banii din program erau direcţionaţi către firmele agreate de PDL şi numai la primării apropiate democraţilor. FMI a precizat despre PNDI că nu respectă bunele practici fiscale.

 

 

Buturuga mică, răsturnată de şpăgi

În cazul lui Trăşculescu, Ministerul Justiţiei, condus de Mona Pivniceru, a cerut avizul Parlamentului pentru ridicarea imunităţii deputatului de Vrancea. Camera Deputaţilor urmează a se reuni în şedinţă şi să decidă dacă dă sau nu aviz pentru reţinere şi pentru ridicarea imunităţii lui Trăşculescu. Pe de altă parte, Ciprian Ene, avocatul lui Trăşculescu a contestat reţinerea deputului exact pe motivul că acesta nu s-a atins de bani, însă rămane de văzut ce decizie se va lua. În cazul în care se ajunge la arestarea parlamentarului vrancean, liderul PDL la nivel naţional, Vasile Blaga a declarat că îl va exclude pe Trăşculescu din formaţiunea în care a intrat la alegerile locale din 2008, cand a fost As-ul din maneca PDL, în încercarea de a fi buturuga mică ce răstoarnă carul mare, aluzie la Marian Oprişan, liderul PSD Vrancea. Trăşculescu nu a caştigat atunci Primăria Focşani, dar a caştigat partidul, devenind preşedinte la PDL Vrancea, după ce senatorul Jan Vraciu a bătut pasul înapoi. Ulterior, la alegerile parlamentare din 2008, Trăşculescu a reuşit, alături de colegii săi, Răzvan Mustea şi Sorina Plăcintă, să prindă trenul numit Parlament, în urma redistribuirii mandatelor.

Alin, bomboana de pe coliva democrată

Echipa Alin Trăşculescu- Răzvan Mustea- Sorina Plăcintă, care promitea să schimbe faţa politicii vrancene în 2008 a produs, în aceşti ani, cea mai mare dezamăgire pentru dreapta locală. Întai, senatoarea Sorina Plăcintă, în urma problemelor grave din justiţie avute cu fiul său, a schimbat macazul la PNL, după ce a ocupat funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului în guvernarea Boc, fiind o apropiată a Elenei Udrea. Ulterior, deputatul de Focşani, Răzvan Mustea, chiar dacă a preluat conducerea OT-PDL la nivel naţional şi a devenit naşul de cununie al Elenei Băsescu, nu a mai acceptat să intre în lupta pentru parlamentarele din acest an, ridicand multor democraţi vranceni numeroase semne de întrebare. Oficial, acesta nu a explicat pană acum decizia sa. Bomboana de pe coliva PDL Vrancea a pus-o însă Alin Trăşculescu prin acest episod. Este clar ca lumina zilei că în sediul de pe Independenţei se va canta prohodul, de acum vulturii agitandu-se să preia conducerea unei filiale aflată demult în derivă. (Iulia CREŢU)

 

DNA acuză: sute de mii de euro pentru influenţă


Procurorii anticorupţie au formulat împotriva lui Alin Trăşculescu trei capete de acuzare: trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, precum şi instigarea la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscand că aceştia provin din săvarşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Marian – Valeriu Coman are la randul său de înfruntat patru acuzaţii: complicitate la trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub formă privată, în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată (cinci acte materiale), şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi spălare de bani, cunoscand că aceştia provin din sărvarşirea infracţiunii de trafic de influenăă, în formă continuată (patru acte materiale). Procurorii DNA au propus arestarea asociatului şi administratorului Maryna Exclusiv SRL pe o perioadă de 29 de zile. Trăşculescu ar fi primit prin intermediul lui Calotă sumă de 464.000 lei în mai multe tranşe. Pentru a aduce aceşti bani în legalitate s-au încheiat mai multe contracte între firma denunţătorului şi cea a intermediarului, prin care în contul Maryna Exclusiv SRL a fost transferată suma de 404.000 lei. Ulterior, Trăşculescu ar mai fi cerut încă 1,1 milioane lei, în două tranşe, prima de 50.000 lei, iar a doua de 1,05 milioane lei. Procurorii susţin că pe 6 noiembrie 2012, deputatul l-a determinat pe Calotă să încheie un contract pentru o operaţiune comercială fictivă, prin care firma denunţătorului i-a transferat firmei sale suma de 1,1 milioane lei, bani “care au fost reintroduşi în circuitul civil”. Calotă are rude în PDL Vrancea, aşa reuşind să devină un intim al deputatului. (M. B.)

Deputatul Trăşculescu, „securizat” de interlopi

Preşedintele PDL Vrancea avea un sistem personal de protecţie prin care verifica să vadă dacă este monitorizat de cineva înainte de a primi şpagă. Oamenii care „asiguraru zona” pentru deputatul Trăşculescu erau membri ai lumii interlope, spun surse judiciare, pe care parlamentarul i-a cunoscut prin cluburile şi discotecile pe care le frecventa. Omul de afaceri care l-a denunţat la DNA pe Alin Trăşculescu şi intermediarul care se asigura ca banii să ajungă la parlamentar, Marian Valeriu Calotă, un om de afaceri din Panciu, stabilit în Bucureşti, au ajuns în Focşani cu câteva zile înainte de plata banilor. Ei s-au întâlnit în mai multe locaţii din Focşani printre care restaurantul Intim sau cafeneaua Velvet. Negocierea sumelor s-a făcut, spun sursele, în restaurantul Intim, redeschis acum cateva zile după renovare, unde deputatul a participat în jurul orelor 19.00 la discuţiile purtate în trei – denunţător, Calotă şi parlamentar -, dar a stat puţin, timp în care a stabilit suma de bani după care a plecat la sediul PDL. Echipa de flagrant l-a reţinut pe Calotă la ieşirea din restaurant, după care a plecat spre sediul PDL, de unde l-au ridicat şi pe Trăşculescu. „La scurt timp după ce parlamentarul a plecat procurorii au intervenit şi l-au reţinut pe Valeriu Marian Calotă, care primise o parte din bani. După aceea a fost ridicat Trăşculescu”, au declarat surse judiciare. Interesant este modul în care deputatul PDL îşi pregătea terenul pentru a lua bani de la “clienţi”. „Apăreau tot felul de maşini cu interlopi locali care verificau restaurantele sau cafenelele. Le verificau în sensul de a vedea dacă sunt oameni străini, pe care ei nu îi cunosc într-un oraş mic ca Focşaniul sau maşini care staţionează în mod ciudat. Practic, ăsta era un sistem de contrafilaj foarte bun şi arată că cel mai probabil nu este prima oară când parlamentarul lua bani negri. Acelaşi mod de lucru s-a aplicat se pare şi în cazul de faţă”, au precizat aceleaşi surse. (C. C.)

Duminica: Blaga spune că-l va exclude pe Trăşculescu dacă va fi arestat

Democrat - liberalii s-au întalnit ieri pentru a discuta ce au de făcut în continuare, dar au evitat să facă declaraţii publice u mai mult, au suspendat şi site-ul partidului

Reţinerea şi acuzaţiile aduse lui Alin Trăşculescu reprezintă o lovitură grea nu doar pentru acesta, ci şi pentru organizaţie, pentru colegii candidaţi din Vrancea, şi chiar pentru întreg partidul, avand în vedere că este primul parlamentar reţinut în urma unui flagrant. “Dacă va fi arestat, statutul spune clar, va fi exclus din partid”, a declarat Vasile Blaga, preşedintele PDL. Totuşi, pană la arestare mai este, avand în vedere că este nevoie de votul deputaţilor. Preşedintele PDL a spus că “situaţia este regretabilă”.

“Da, ne doare, ne afectează în campanie, dar cei care au greşit trebuie să plătească, iar justiţia să îşi facă treaba”, a spus liderul democrat – liberal într-o intervenţie la Realitatea TV. Vasile Blaga a menţionat că a discutat cu Mircea Toader, liderul grupului deputaţilor PDL, pentru ca parlamentarii PDL să fie prezenţi în plen dacă va exista o solicitare a Ministerului Justiţiei de ridicare a imunităţii. Şi Traian Ungureanu, purtătorul de cuvant al partidului, a afirmat că parlamentarii PDL nu se vor opune justiţiei. “PDL consideră că justiţia trebuie să-şi facă treaba şi trebuie să fie lăsată să-şi facă datoria indiferent despre ce este vorba. Dacă va exista o solicitare în acest sens, parlamentarii PDL vor fi prezenţi în Parlament pentru a înlesni actul de justiţie”, a declarat Ungureanu. În urma întrebărilor venite de la jurnalişti, europarlamentarul Monica Macovei, şefa Comisiei de Etică a ARD, a anunţat pe contul ei de Facebook, că a votat “împotriva candidaturii domnului Alin Trăşculescu, dar Comisia de etică a decis altfel prin vot majoritar”. Elena Udrea a fost ministrul Dezvoltării în perioada în care Trăşculescu ar fi avut “influenţă” la minister. “Mereu au fost şi vor fi persoane care folosesc numele unor instituţii pentru a obţine foloase personale”, a comentat fostul ministru scandalul, susţinand că a cerut încă din 2010 ca dacă cineva află de vreo intervenţie făcută în numele ei sau al altcuiva de la Ministerul Dezvoltării, să sesizeze DNA.


“Regretăm apariţia unui asemenea scandal”

Candidaţii ARD Vrancea vor avea suferit la alegerile parlamentare din 9 decembrie, din cauza acuzaţiilor aduse liderului local al PDL. Democrat – liberalii s-au întalnit ieri pentru a discuta ce au de făcut în continuare, dar au evitat să facă declaraţii publice. Mai mult, staff-ul lui Alin Trăşculescu de la partid a suspendat site-ul www.trasculescu.ro, care era şi pagina web oficială a organizaţiei PDL Vrancea, dar şi conturile de Facebook ale deputatului. Doar prim – vicepreşedintele Gabriel Postolache a spus că se va aştepta clarificarea situaţiei, întrucat funcţionează prezumţia de nevinovăţie. “Noi rămanem o organizaţie judeţeană la fel de unită şi consider că nu vom fi foarte afectaţi de această situaţie. Nu putem decat să regretăm apariţia unui asemenea scandal în acest moment”, a spus democrat – liberalul care candidează la Senat în Colegiul 2. Acesta este unul dintre fruntaşii PDL luaţi în considerare pentru a prelua şefia organizaţiei în czul în care cariera lui Alin Trăşculescu se va încheia. Deputatul candidează în Colegiul 5 la Camera Deputaţilor pentru un nou mandat şi nici dacă ar vrea nu mai are acum să se retragă din cursa electorală, întrucat candidaturile au rămas definitive. Teoretic, nu ar fi exclus să iasă şi parlamentar, însă e greu de crezut cu acest scandal şi cu trecerea la PSD a primarului de la Mărăşeşti înaintea alegerilor locale. În cazul unei excluderi din partid, aşa cum a menţionat Vasile Blaga în cazul unei arestări, noul şef al PDL Vrancea va fi stabilit de conducerea centrală. Flagrantul procurorilor DNA la debutul campaniei electorale nu pare a fi chiar întamplător şi poate fi o acţiune de răspuns ca urmare a acuzaţiilor lansate de Agenţia Naţională de Integritate la adresa a patru miniştri din Guvernul USL.

Cum ia sfarşit o carieră politică după 4 ani

Alin Trăşculescu a fost numit la conducerea PDL Vrancea în 2008, după ce fostul senator Jan Vraciu a fost dat jos din fruntea organizaţiei ca urmare a rezultatelor slabe la alegerile locale, dar şi pentru că, în calitate de senator, a preferat o excursie în SUA în locul muncii de campanie. Tanărul politician venise în organizaţie din postura de şef al Registrului Auto Roman, unde a fost numit de fostul prefect George Băeşu, cumătrul baronului Marian Oprişan, pe vremea guvernării PSD, în 2004 şi unde se remarcase doar ca beneficiar al unei locuinţe ANL de la primărie. Practic, era cvasi necunoscut în politică dar s-a remarcat apoi printr-un scor bun în competiţia pentru fotoliul de primar al Focşaniului din 2008, cand partidul se afla pe val. Cu un suflu nou, Trăşculescu promitea să învioreze PDL Vrancea. Din echipa lui făcea parte şi Răzvan Şerban – Mustea, adus în partidul de tatăl său, Ionel Şerban – Mustea. Încet, încet avantul din 2008 s-a stins, iar PDL a devenit, la fel ca şi în trecut, un cerc aproape închis, în care fiecare şi-a văzut de propriile interese. De altfel, la adresa lui Trăşculescu au circulat frecvent acuzaţii că acesta a avut mai mult grijă de interesele sale decat de cele ale partidului care i-a oferit totul pe tavă. La alegerie locale organizaţia a avut candidaţi în aproape toate comunele, însă a reuşit contraperformanţa de fi singura din ţară fără candidat la Consiliul Judeţean. În plus, nici Trăşculescu nu a avut un rezultat notabil la Primăria Focşani, aşa cum ar fi fost de aşteptat avand în vedere scorul din 2008. Deşi se vorbea de sancţiuni pe linie de partid, Trăşculescu a scăpat nepedepsit. Acum, chiar dacă va participa la alegerile parlamentare, deputatul o va face din postura deloc confortabilă de persoană urmărită penal de către DNA pentru fapte de corupţie. (Mihai BOICU)

Greii PDL au dansat la Trăşculescu la nuntă

Deputatul Alin Trăşculescu s-a însurat în urmă cu doi ani cu o tanără din Bucureşti, Anamaria, iar la nunta sa au participat lideri marcanţi ai PDL, în frunte cu premierul Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Roberta Anastase sau Radu Berceanu. Traian Băsescu şi Elena Udrea nu au dat curs invitaţiei la nuntă. Cununia a avut loc la Biserica Albă din Bucureşti, iar petrecerea, una fastuoasă, a fost organizată la exclusivistul Hotel Hilton. Legăturile lui Trăşculescu la varful partidului i-au salvat pielea în urma mai multor boroboaţe politice, inclusiv cea de la alegerile locale cand l-a lăsat pe Oprişan să candideze de unul singur la şefia CJ, iar mai apoi PDL-ul i-a votat şi vicepreşedintele, în persoana conservatorului Ionel Celmare.


 

Liderii PDL se dezic de Trăşculescu şi lasă justiţia să-şi facă treaba

 

Reţinerea deputatului de Vrancea Alin Trăşculescu pentru luare de mită este o lovitură grea pentru Alianţa Romania Dreaptă. Liderii PDL au ieşit azi public pentru a comenta impactul primei reţineri a unui parlamentar în urma unui flagrant

Senatorul Vasile Blaga, preşedintele partidului, a declarat că “situaţia este regretabilă”. “Da, ne doare, ne afectează în campanie, dar cei care au reuşit trebuie să plătească, iar justiţia să îşi facă treaba”, a spus liderul democrat – liberal într-o intervenţie la Realitatea TV. Vasile Blaga a menţionat că a discutat cu Mircea Toader, liderul grupului deputaţilor PDL, pentru ca parlamentarii PDL să fie prezenţi în plen dacă va exista o solicitare a Ministerului Justiţiei de ridicare a imunităţii, pentru a vota ca justiţia să-şi facă treaba. Şi Traian Ungureanu, purtătorul de cuvant al partidului, a afirmat că parlamentarii PDL nu se vor opune justiţiei. “PDL consideră că justiţia trebuie să-şi facă treaba şi treabuie să fie lăsată să-şi facă datoria indiferent despre ce este vorba. Dacă va exista o solicitare în acest sens, parlamentarii PDL vor fi prezenţi în Parlament pentru a înlesni actul de justiţie”, a declarat Traian Ungureanu. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat că a primit din partea Ministerului Justiţiei solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentarului vrancean.

Udrea susţine că Trăşculescu s-a folosit de numele ei


Fostul ministrul al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a cerut încă din 2010 ca dacă cineva află de vreo intervenţie făcută în numele ei sau al altcuiva de la Ministerul Dezvoltării, să sesizeze DNA. "Este regretabil că se întâmplă asemenea lucruri, însă mereu au fost şi vor fi persoane care folosesc numele unor instituţii sau chiar ale unor miniştri pentru a obţine foloase personale", a declarat Udrea.Ea a subliniat că se bucură că sfatul ei privind denunţul la DNA a fost ascultat şi că îi pare rău că este vorba tocmai despre un coleg de-al ei de partid. "Tocmai pentru că m-am confruntat cu asemenea situaţii, am cerut public încă din 2010 că dacă cineva află de vreo intervenţie făcută în numele meu sau al altcuiva de la Ministerul Dezvoltării, să sesizeze DNA. Mă bucur că sfatul meu privind denunţul la DNA a fost a ascultat şi îmi pare rău că e vorba tocmai de un coleg de-al meu de partid", a mai spus Udrea. Elena Udrea a fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în Guvernul Boc, între decembrie 2009 şi februarie 2012. De asemenea, ea a fost ministru al Turismului în perioada decembrie 2008 - octombrie 2009

DNA dezvaluie afacerile de coruptie in care era implicat Trasculescu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări penale față de inculpații:

TRĂȘCULESCU ALIN – SILVIU, deputat în Parlamentul României și președinte al Organizației Județene Vrancea a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- trafic de influență,
- instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracțiunea de trafic de influență și
- instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și

CALOTĂ MARIAN – VALERIU, asociat și administrator al SC MARYNA EXCLUSIV SRL, în sarcina căruia s-au reținut următoarele:
- complicitate la infracțiunea de trafic de influență,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale),
- șantaj comis în legătură cu infracțiunea de trafic de influență și
- spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (4 acte materiale).

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori, a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, inculpatul Trășculescu Alin – Silviu, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al Organizației Județene Vrancea a unui partid politic, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (denunțător în cauză), inițial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. Banii au fost pretinși cu ajutorul inculpatului Calotă Marian-Valeriu care l-a constrâns prin amenințare pe denunțător să remită lui Trășculescu Alin-Silviu sumele solicitate.
Pentru obținerea acestor foloase, Trășculescu Alin-Silviu a lăsat să se creadă că are influență asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) și asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra reprezentanților unei societăți comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relație contractuală cu firma administrată de denunțător.
Din banii pretinși, inculpatul Trășculescu Alin-Silviu a primit, prin intermediul lui Calotă Marian-Valeriu, în mai multe tranșe, suma totală de 464.000 lei. Pentru a crea aparența de legalitate a primirii acestor sume de bani, inculpatul Calotă Marian-Valeriu, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, a falsificat mai multe contracte comerciale, încheiate între firma denunțătorului și SC MARYNA EXCLUSIV SRL, firma lui Calotă Marian-Valeriu, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile ale celor două societăți comerciale. În acest mod, din contul firmei denunțătorului în contul SC MARYNA EXCLUSIV SRL a fost transferată suma totală de 404.000 lei.
Ulterior, în același scop, Trășculescu Alin-Silviu a pretins denunțătorului încă 1.100.000 lei, pe care a impus să îi fie dați în două tranșe, de 50.000 lei și, respectiv, 1.050.000 lei.
În acest context, la data de 6 noiembrie 2012, în scopul obținerii acestor foloase materiale, Trășculescu Alin-Silviu l-a determinat pe inculpatul Calotă Marian-Valeriu să încheie în fals un contract, având ca obiect o operațiune comercială fictivă între firma denunțătorului și SC MARYNA EXCLUSIV SRL. Ca urmare, firma denunțătorului a transferat în contul SC MARYNA EXCLUSIV SRL suma de 1.100.000 lei, bani care au fost reintroduși în circuitul civil.

La data de 10 noiembrie 2012, inculpatul Calotă Marian-Valeriu a primit de la denunțător suma de 50.000 lei, pentru a fi remisă inculpatului Trășculescu Alin-Silviu, la cererea acestuia. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 11 noiembrie 2012, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestora pe o perioadă de 24 de ore.
Având în vedere calitatea sa de deputat în Parlamentul României, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 3 din Constituția României, Direcția Națională Anticorupție l-a încunoștiințat pe Ministrul justiției cu privire la efectuarea percheziției și reținerii inculpatului Trășculescu Alin-Silviu.

Inculpatul Calotă Marian-Valeriu va fi prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Avocatul lui Trăşculescu: “Domnul deputat nu a pus mana pe bani”

Noi informaţii continuă să iasă la iveală în cazul reţinerii lui Alin Trăşculescu, preşedintele PDL Vrancea. Potrivit presei centrale, suma solicitată unui om de afaceri vrancean nu ar fi fost de 50.000 de euro, ci de 150.000 de euro pentru a falicita obţinerea unor autorizaţii de la Ministerul Dezvoltării şi atribuirea unor contracte de lucrări publice. Suma iniţială cerută printr-un intermediar a fost de 50.000 de euro, după care a crescut la 150.000 de euro. Avand în vedere suma mare de bani, aceasta ar fi fost “ascunsă” prin intermediul unor contracte fictive. Pe de altă parte, avocatul parlamentarului, Ciprian Ene, a declarat la ieşirea de la DNA că deputatul susţine că este nevinovat, iar acuzaţia care i se aduce este aceea de trafic de influenţă, luare de bani şi spălare de bani. Avocatul lui Alin Trăşculescu a contestat astăzi reţinerea deputatului Trăşculescu si a declarat ca a depus o plangere împotriva ordonanţei de reţinere emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie întrucat, în opinia sa, acesta ar fi fost reţinut ilegal. “Domnul Trăşculescu nu şi-a însuşit nicio sumă de bani, că să lămurim susţinerea asta. Procurorii au considerat că s-a îndeplinit acest flagrat avand în vedere acuzaţiile aduse. (....) Domnul deputat nu a pus mana pe nicio sumă de bani”, a declarat deputatul Ciprian Ene. Surse din PDL Vrancea susţin că parlamentarul nu a fost prins cu bani la el, pe care să scrie “mită”, ci cu nişte înscrisuri. Avocatul lui Alin Trăşculescu a anunţat că a depus plangere împotriva ordonanţei de reţinere, deoarece nu ar fi fost indicii care să justifice această măsură. (Mihai BOICU)

Azi la prima ora: Alin Trăşculescu, reţinut pentru luare de mită

Deputatul democrat-liberal Alin Trăşculescu a fost reţinut noaptea trecută în Bucureşti pentru luare de mită, într-un dosar instrumentat de către DNA. Se pare că acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost depus în arestul Capitalei. Potrivit unor surse judiciare, Trăşculescu era monitorizat de ceva timp de DNA pentru că ar fi cerut mită în schimbul atribuirii unor contracte de lucrări publice în Vrancea. Sâmbătă seara denunţătorul DNA s-ar fi întâlnit cu Alin Trăşculescu şi cu un intermediar de-al deputatului care a primit banii destinaţi parlamentarului. Suma cu care a fost prins în flagrant se ridică la câteva sute de milioane de lei vechi, potrivit unor informaţii publicate de money.ro. După ce intermediarul a numărat banii destinaţi deputatului au intervenit procurorii DNA care au blocat operaţiunea. La Bucureşti a mai fost dus în calitate de martor şi un apropiat al liderului PDL Vrancea, Corneliu Puiu, care a asistat la primirea banilor. La sediul DNA Alin Trăşculescu a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. „Procurorii DNA urmează să informeze Ministerul Justiţiei, instituţie care la rândul ei trebuie să sesizeze Camera Deputaţilor pentru a da aviz pentru arestare. Deputatul poate fi reţinut 24 de ore dacă este prins în flagrant cum a fost acest caz dar nu poate fi arestat fără aviz de la Parlament", au declarat pentru Money.ro surse judiciare. Potrivit aceloraşi surse judiciare este poate primul caz de parlamentar prins în flagrant de procurorii DNA şi reţinut, în această situaţie anchetatorii neavând nevoie de avizul de la Parlament. Alin Trăşculescu este candidat ARD în Colegiul 5 Mărăşeşti, astăzi fiind a doua zi de campanie electorală.

 

Stirea se actualizeaza.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 29

Adaugă comentariu
Ulise Grosu, acum 2196 zile, 9 ore, 52 minute, 13 secunde
In ceea ce-l priveste pe Trasculescu, eu l-am considerat din todeauna un NEVINOVAT, iar ceea ce s-a intamplat acum, confirma afirmatia d-lui Miron Mitrea care spunea, citez: "Alin Trasculescu citeste integral
, acum 2196 zile, 16 ore, 29 minute
CE activitate bogata are Oprisan in aces\t domeniul Trasca e la unghea mica. De ce dlor judecatori amanati verdictul lui Oprisan in dosar pe care-l are si de ce il mutati din judet in judet nu este o citeste integral
titus, acum 2196 zile, 22 ore, 45 minute, 59 secunde
Gogosi aruncate de dna. Odata ce nu este dovada macar a unui leut flagrant vax.Cu presupuneri telefoane si altele abureala.
Justitiaru', acum 2197 zile, 7 ore, 56 minute, 34 secunde
Mai dar ce aveti cu distinsul domn Mindrila Constantin, viitor director al Spitalului Judetean Vrancea. Ce are el oare la activ? (sa furi conserve, asta e de rau?). Acum canta "saracutu" la citeste integral
MARTOR, acum 2197 zile, 9 ore, 21 minute, 18 secunde
Este o dezinformare maxima, Trasculescu nu a fost prins in niciun flagrant, acesta a fost doar perchezitionat, asupra lui nu s-au gasit bani marcati sau alte bunuri care sa aiba vreo legatura cu acest citeste integral
, acum 2197 zile, 9 ore, 49 minute, 54 secunde
Vai, iata trec vioi mai multi procurori de soi nu de-ai nostri, ci onesti din cei pe care nu-i prostesti... Dar avem o intrebare : in aceasta preumblare pe cand il luati cu voi pe ginerele lui Tutoi ?
dexter, acum 2197 zile, 10 ore, 30 minute, 14 secunde
Asta e pedeapsa pentru felul cum ne-a tratat 4 ani. Ajuns in parlamentul Romaniei se credea Dumnezeu, venea in Vrancea doar sa mai traga niste betii si niste sfori si pleca la Bucuresti cu buzunarele citeste integral
big, acum 2197 zile, 10 ore, 50 minute, 37 secunde
Foarte multe inadvertente si neadevaruri in articolul acesta ! In primul rand,Alin Trasculescu nici nu a pus mana pe bani iar la perchezitia corporala nu au fost gasite sume importante de bani sau citeste integral
racoasa, acum 2197 zile, 11 ore, 11 minute, 52 secunde
Dar lui Mindrila Constantin, viitorul director al Spitalului Judetean Vrancea, cand ii vine randul? Asta ia comisioane zilnic de la oricine. Dar Oprisan Marian, Dan Raluca, Matache Iulian, Vrabie citeste integral
, acum 2197 zile, 11 ore, 51 minute, 17 secunde
bun ca ne mintim cu astia mici!!!dar mop risan cand pleaca?!?!?!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.