Politică

Oprişan are o “dilemă parlamentară”: notarul Nica sau asfaltatorul Roman?

Mihai Boicu
16 oct 2012 10260 vizualizări
PSD şi PNL mobilizează azi 3.000 de oameni pentru a participa la marea lansare de la Bucureşti, însă deputaţii social-democraţi nu ştiu dacă vor mai avea permisiunea să candideze. în PSD sunt date ca sigure doar candidaturile la Senat: Miron Mitrea şi Petru Filip. Cea mai mare tensiune este în Colegiul 6 Adjud, întrucat Oprişan i-a chemat la Bucureşti şi pe deputatul Ciprian Nica şi pe posibilul înlocuitor Victor Roman. PDL şi PP-DD nu sunt siguri cu ce oameni merg pe liste

 PSD şi PNL se prezintă astăzi la Bucureşti, la lansarea candidaţilor USL, fără o listă clară de candidaţi la alegerile parlamentare din 9 decembrie, deoarece Marian Oprişan lasă totul pe ultima sută de metri. Dacă la Senat Miron Mitrea şi Petru Filip sunt aproape candidaţi, la deputaţi Victor Roman vrea locul lui Ciprian Nica în Colegiul 6 şi agită apele în PSD. PNL merge pe mana lui Nini Săpunaru şi Laurenţiu Ţigăieru Roşca. În celelalte partide negocierile sunt în toi, deşi mai sunt doar două săptămani pană la termenul limită de depunere a candidaturilor.

USL a pregătit astăzi o lansare de proporţii la Bucureşti, pe Arena Naţională, la care vor participa mii sau chiar zeci de mii de pesedişti şi liberali din toată ţara. Doar din Vrancea ar putea să participe 3.000 de oameni, aşa cum şi-a propus conducerea locală a USL. Chiar dacă astăzi ar trebui ca numele candidaţilor de pe 9 decembrie să fie cunoscute, Marian Oprişan le dă emoţii oamenilor săi, pe care îi ţine în tensiune, la fel cum a procedat şi în anul 2008. În Vrancea sunt şase colegii uninomale pentru Camera Deputaţilor, din care PSD îşi va pune candidaţi în patru, iar PNL în două. De asemenea, social – democraţii vor avea candidaţi în ambele colegii pentru Senat. Potrivit informaţiilor noastre, doar două nume sunt sigure la ora actuală. Astfel, Miron Mitrea ar putea reprezenta USL în Colegiul 2 Senat, care cuprinde partea de nord a judeţului, aşa cum s-a întamplat şi în urmă cu patru ani. Aici spera sa candideze la deputati, exact ca in 2008, si notarul Ciprian Nica (foto dreapta), încă deputat PSD. În Colegiul 1 Senat, candidat va fi, cel mai probabil, Petru Filip, care va fi răsplătit pentru că a trecut de la PDL la PSD şi a contribuit decisiv la căderea Guvernului MRU. Despre Miron Mitrea, care este parlamentar de Vrancea de 16 ani, s-a discutat despre o posibilă candidatură în alt judeţ, care nu s-a mai concretizat însă.

Victor Roman (foto stanga)vrea deputat în locul lui Ciprian Nica

 

La deputaţi lucrurile nu sunt clare. Deşi se discutase ca Angel Talvăr – Colegiul 2, Cristian Dumitrescu  - Colegiul 4 şi Ciprian Nica – Colegiul 6 să fie în continuare reprezentanţii PSD, aşa cum s-a decis la nivel central, Marian Oprişan le dă emoţii acestora. Omul de afaceri Victor Roman, consilier judeţean PSD, îşi doreşte să treacă de la politica de la nivel judeţean la cea de la nivel parlamentar. Acesta vanează chiar locul colegului său Ciprian Nica şi mizează posibilităţile financiare pe care le are din afacerile pe care le-a derulat de-a lungul anilor cu autorităţile din Vrancea. Ca de obicei, Roman a negat orice informaţie. “Nu ştiu nimic., Nu s-a discutat nimic de candidaturi în organizaţie”, a spus social – democratul. De asemenea, şi colegiul lui Cristian Dumitrescu era dorit de un alt afacerist din PSD, consilierul judeţean Vasile Carnariu. La liberali lucrurile par a fi clare. Nini Săpunaru va candida în Colegiul 3 Dumitreşti, în care a caştigat alegerile în urmă cu patru ani şi în care speră că va ieşi învingător şi acum. Secretul succesului este simplu: s-au alocat fonduri guvernamentale pentru repararea drumurilor naţionale de pe Valea Ramnicului şi pe Valea Milocovului, unde sunt cele mai multe comune cu primari PNL. Al doilea liberal care va intra în cursa electorală va fi Laurenţiu Ţigăieru Roşca, pentru un fotoliu de parlamentar în Colegiul 5, care cuprinde Mărăşeştiul, unde liberalii l-au racolat pe primarul Valerică Chitic. Surse din USL spun însă că nu este clar dacă Oprişan îi va susţine necondiţionat pe liberali sau îi va sabota prin candidaţi colaterali, aşa cum a făcut în mai multe comune liberale la alegerile locale din 10 iunie.

 

Trei candidaţi aproape siguri la PDL

În PDL Vrancea încă se poartă discuţii pentru desemnarea candidaţilor pentru parlamentare, întrucat partidul nu mai e pe valul din 2008, cand colegiile erau alocate “pe bani grei”. La ora actuală, se pare că doar trei nume sunt sigure. Astfel, Alin Trăşculescu ar putea candida din nou în Colegiul 5, unde va da piept cu Laurenţiu Ţigăieru Roşca. În sectorul 3, este aproape sigur că PDL îl va desemna pe doctorul militar Eugen Ghinescu, fost şef al Casei de Asigurări Ilfov şi medic la Spitalul Militar din Bucureşti. Acesta este cunoscut în zonă şi are şi posibilităţile financiare necesare pentru a suporta costurile unei campanii electorale.

Chiar dacă a profesat la Bucureşti, doctorul a venit frecvent la sfarşit de săptămană la Dumitreşti, unde are o vilă chiar langă spital, şi i-a ajutat pe mulţi locuitorii de pe vale să-şi rezolve problemele medicale. Din acest motiv se pare că este apreciat în zonă, astfel încat i-ar putea pune probleme lui Nini Săpunaru. Un alt candidat dat ca sigur al PDL este Gabriel Postolache, primarul Ţifeştiului, care se va confrunta cu Miron Mitrea în Colegiul 2 Senat. Acesta şi-a propus să-l coboare pe pesedist sub un scor de 50%, pentru ca mandatul să intre la distribuire. Chiar dacă a călcat foarte rar prin judeţ, Mitrea va beneficia de avantajul unei armate de primari USL. Bursa zvonurilor îi dă ca posibili candidaţi pentru PDL pe Constantina Negoiţă pentru Colegiul 1 Senat, Raluca Ioan pentru Colegiul 1 Focşani la Camera Deputaţilor. Pentru Colegiul 4, care cuprinde zona Odobeştiul şi zona de munte, s-au vehiculat numele lui Costel Marica, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi al consilierului judeţean Cornel Negru.

Partidul OTV îşi scoate preşedintele la înaintare

Partidul lui Dan Diaconescu se află pe val la ora actuală după scandalul privatizării Oltchim în care a fost protagonist patronul OTV. Pană acum însă nu s-a stabilit nimic sigur în judeţ. Este aproape sigură candidatura lui Neagu Murgu, preşedintele PP – DD Vrancea, care ar putea să meargă în Colegiul 4 sau în Colegiul 5, pentru un fotoliu de deputat. Şi consilieriul focşănean Aurel Bacu ar putea să intre în cursa electorală în Colegiul 1 Focşani, avand în vedere faptul că este preşedintele organizaţiei municipale. Deocamdată negocierile sunt în plină derulare şi sunt multe necunoscute. Şi PRM a început agitaţia pentru parlamentare. În Colegiul 3 şi-a anunţat candidatura Adrian Popescu, preşedintele organizaţiei. Acesta mizează pe faptul că între 1996 – 2000 a fost primar la Chiojdeni, iar anterior a fost 20 de ani medic în această comună.

Candidaturile se depun pană pe 30 octombrie

Cu siguranţă,depunerea dosarelor candidaţilor va fi făcută aproape sau chiar la termenul limită de 30 octombrie. Fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinand minitorităţilor naţionale va depune la biroul electoral de circumscripţie patru exemplare originale ale listei candidaţilor, patru fotocopii ale actului de indentitate al fiecărui candidat, un exemplar original şi trei fotocopii ale dovezii constituirii depozitelor bancare pentru fiecare candidat, respectiv cinci salarii minime brute pe ţară în contul deschis de Autoritatea Electorală Permanentă. De asemnea, trebuie depuse patru exemplare originale ale declaraţiilor de acceptare a candidaturii, ale declaraţiilor de avere şi interese. La acestea se adaugă patru exemplare ale declaraţiilor de apartenenţă sau neapartenenţă la securitate pentru candidaţii născuţi înainte de 1 ianuarie 1976. Cel mai tarziu la data de 7 noiembrie candidaturile vor rămane definitive. Campania electorală va începe pe 9 noiembrie şi se va încheia pe 8 decembrie la ora 7.00, cu o zi înainte de începerea scrutinului. (Mihai BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
dan oradeanul, acum 1945 zile, 18 ore, 42 minute, 28 secunde
precum a fugit udrea de la bucuresti la neamt, exact asa a facut lepra de petru filip! fost PD-L-ist pana in maduva oaselor, rebranduit recent in PSD-ist, aceasta jugodie nu a mai avut curajul sa citeste integral
radu, acum 1950 zile, 1 ora, 44 minute, 7 secunde
Pai la PSD de ce sa nu fie clare lucrurile ? Normal ca Nica si cu Roman se bat pe colegiul unde stau ei si mai cunosc oamenii dar si Colegiul 1 e destul de sigur de luat acum daca Mustea nu mai e. Pe citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.