Politică

Trei liceeni vranceni în vizită la Parlamentul European

Sorin Tudose
8 oct 2012 1228 vizualizări
Mădălin Blidaru, Maria Iacob şi Vanessa Sava au vizitat Parlamentul European, Budapesta, Praga, Viena, Frankfurt, Stuttgart, Anvers şi Bruxelles în cadrul unei excursii dedicate câştigătorilor concursului naţional de proiecte „Europa mai aproape de CNE”, proiect iniţiat de Consiliul Naţional al Elevilor.

Tinerii au derulat în perioada aprilie-mai o serie de activităţi pe plan local, promovate pe blogul proiectului (echipamvm.blogspot.com) ce au avut ca scop promovarea valorilor europene în învăţămantul românesc.

Excursia a avut loc în perioada 30 septembrie - 7 octombrie, iar la destinaţie, după vizitarea sediului parlamentului, cei prezenţi au avut ocazia de a afla informaţii referitoare la instituţiile europene în cadrul unei prezentări la care a participat şi europarlamentarul Norica Nicolai, al cărei cabinet se află printre iniţiatorii proiectului.

“Atmosfera călătoriei a oferit un mediu excelent unei excursii perfecte pe continentul european, în cadrul căreia participanţii au vizitat diverse obiective turistice, au cunoscut specificul local al ţărilor pe care le-au parcurs şi au interacţionat cu mediul cultural din acestea. În cadrul oraşelor vizitate, participanţii au primit explicaţii privind zona respectivă de la ghizi”, se arată într-o informare de presă a CJE.

Liceenii care au mers în excursie provin din judeţe precum Constanţa, Iaşi, Sibiu şi Vrancea. (Sorin TUDOSE)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ioana, acum 1778 zile, 19 ore, 57 minute, 49 secunde
Salut ideea aceasta de a implica tineri in astfel de proiecte ! Sunt initiative care nu ne pot face decat mandri de copiii inteligenti pe care ii avem !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.