Politică

Bacinschi dă bani la Festivalul Vinului pe ascuns

Iulia Crețu
4 oct 2012 7260 vizualizări
Primarul Focşaniului convoacă legislativul municipal în şedinţă extraordinară, luni, să dea bani pentru Festivalul Viei şi Vinului - 3,3 miliarde lei vechi. Suma este considerată enormă de opoziţie, care spune că nu va vota acest proiect cerut de Marian Oprişan. Viceprimarul Gabriel Necula declară ironic că poate va suplimenta alocarea de la bugetul local, în ciuda problemelor grave de la ENET, unde salariaţii au întarzieri la salarii. “Nu aţi văzut copii fericiţi la festival?”, ne-a întrebat viceprimarul Necula

Consiliul Local Focşani este convocat luni, de la ora 16.00, într-o scurtă dar importantă şedinţă extraordinară. Pe ordinea de zi figurează două proiecte de hotărare. Primul dintre ele, o rectificare bugetară, ascunde o alocare de bani extrem de generoasă pe care Focşaniul vrea să o facă la Festivalul Viei şi Vinului Bachus din acest an, care se va derula în perioada 18-21 octombrie, în Piaţa Unirii. Primarul Decebal Bacinschi sare în sprijinul parangheliei pentru care baronul Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean, a alocat deja nu mai puţin de 8 miliarde de lei vechi, cu încă 3,3 miliarde lei vechi. O sumă imensă, ţinand cont de realităţile municipiului, dar care va servi politic partidul din care provin iniţiatorii, ţinand cont că intrăm în campania electorală pentru alegerile parlamentare.

Nu sunt bani de anvelopări termice, nici de plombări prin cartiere, ENET-ul are probleme în achitarea restanţelor către GDF Suez, dar se aruncă bani la Festival. “Investiţia” de la municipiu este însă necesară în vederea alegerilor parlamentare de pe 9 decembrie. Ca să nu mai apară clar către ce anume se duc banii respectivi, în rectificarea bugetară nu se precizează pentru ce se majorează bugetul Ansamblului Folcloric “Ţara Vrancei”. Acest tertip administrativ, ca banii pentru artişti să meargă direct la ansamblul din subordinea primăriei, a fost utilizat şi cu ocazia altor paranghelii.

Pedeliştii zic că-i campanie electorală pe bani publici

Foarte probabil, alocarea aceasta va starni reacţii în plenul Consiliului Local Focşani. Din opoziţie, democrat-liberalul Nicu Tănase spune că nu va vota aşa ceva, considerand suma enormă, în raport cu problemele din Focşani. Pedeliştii sunt însă prea puţini pentru a putea lua vreo decizie la municipiu.

“Am văzut că în proiectul de hotărare nici măcar nu au specificat pentru ce se dau aceşti bani la «Ţara Vrancei». Dacă dau pentru festival 3 miliarde lei de la Primăria Focşani şi 8 miliarde de la CJ, în total 11 miliarde lei vechi, în condiţiile în care ENET-ul nu poate plăti restanţele la gaze, este o mare iresponsabilitate. Ce face USL-ul se numeşte campanie electorală pe bani publici, în detrimentul focşănenilor. Să dai 11 miliarde lei vechi pe o paranghelie electorală este ceva de nedescris şi nu voi vota aşa ceva. Oprişan dictează campanie electorală pe bani publici, iar primarul execută”, ne-a spus Nicu Tănase.

Vicele Necula: “poate fac amendament pentru o suplimentare”

Contactat pentru a explica de ce în proiect nu este precizată destinaţia banilor, primarul Decebal Bacinschi nu a răspuns apelurilor. În schimb, a încercat o explicaţie adjunctul său, viceprimarul social-democrat Gabriel Necula. Acesta a precizat că nu a văzut proiectul, dar că suma de 330.000 lei de la bugetul local nu i se pare mare. Şi apoi a dat o declaraţie populistă. “Nu am văzut proiectul, eu vin de la Constanţa, dar dacă e vorba de 330.000 lei, nu mi se pare o sumă mare. Vreau să văd pentru ce sunt alocaţi, poate fac un amendament pentru o suplimentare a banilor”, ne-a spus Nedelcu. Întrebat de ce totuşi, la Focşani se întreţin cele mai scumpe festivaluri de acest gen, viceprimarul a explicat populist că oamenii trebuie să fie fericiţi. “Peste tot sunt astfel de festivaluri de pe urma cărora agenţii economici au de caştigat. Nu aţi fost la festival? Nu aţi văzut copii fericiţi acolo?”, a completat viceprimarul PSD de Focşani. Lăsand la o parte inepţia cu fericirea copiilor la un festival al vinului, viceprimarul nu a putut să explice cam ce beneficii au avut agenţii economici vranceni de pe urma festivalurilor trecute. Asta ca să ştim de ce dăm banii, pentru ce investim într-o industrie cu care ne mandrim dar care nu ridică judeţul în clasamentul naţional, că tot la coadă suntem. (Iulia CREŢU)

Se dau şi doi bani la şcoli

Pe langă alocarea nesimţită pentru Bachus, municipalitatea vrea să mai dea nişte mărunţiş şi la două colegii din municipiul Focşani, “Al. I. Cuza” şi “Edmond Nicolau”, cate 18.000 lei, pentru reparaţii curente. La Colegiul “Edmond Nicolau”, banii sunt necesari pentru reparaţii acoperiş şcoala atelier, sala de sport şi achiziţie uluci şi burlane. Asta după ce la şedinţa ordinară a lunii trecute, un ales PP-DD a precizat că la liceu este nevoie de reparaţii de acest gen. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
Anonim, acum 4207 zile, 13 ore, 1 minut, 23 secunde
D-le Primar,suntem locatari de la ANL din Pinului nr.1 si avem o persoana singura care de vrio luna de zile sta cu UNA in apartament nr.1 pe Numele:Matei Marius-Gabriel.In aceasta perioada cat sta cu citeste integral
, acum 4216 zile, 21 ore, 12 minute, 57 secunde
Bravo d-l consiler Nicu Tanase te urmaresc esti mereu activ. si ai o buna viziune . Dar sunteti in minoritate .Unde este dreapta la noi in judet? Unde sunt liberali sau mai bine zisi porecliti citeste integral
, acum 4217 zile, 22 ore, 2 minute, 43 secunde
nu suntem de acord cu astfel de cheltueli , dar toti cei ce -au fost la putere au facut asa ceva. Nu va mai desculpati , sunteti o apa si un pamant ."toti ,numai minciuni, pacaliti .speram ca la citeste integral
Mioara, acum 4217 zile, 22 ore, 27 minute, 47 secunde
este nesimtire curata !!! in conditiile in care iau si pielea de pe noi cu ditamai impozitele, ei le cheltuie pe paranghelii; copii ar fi mai veseli daca ar avea conditii civilizate de trai, nu mici citeste integral
vranceanu', acum 4218 zile, 3 ore, 26 minute, 18 secunde
D-nul Baron daca nu-l aduce pe taticul lui Cleopara nu-l mai votez.EU vreu sa ascult hitul ,,beu ,beu"Eu si cetatenii vom degusta din licori si dupa aceea vom vedea cu cine vom vota.Bani s-au citeste integral
Liviu, acum 4218 zile, 4 ore, 8 minute, 18 secunde
Se pare ca iar o sa avem un festival marca Bacinschi si Oprisan pe banii nostri. Domnilor nu stiti decat sa cheltuiti, dar de construit ceva stiti sa contruiti? Luati exemplul lui Nini Sapunaru care citeste integral
focsanean fericit, acum 4218 zile, 11 ore, 36 minute, 32 secunde
Fericit ca o sa ma imbat tare cu tulburel ca sa uit ca nu mai avem echipa de fotbal pt ca" consileri" destepti nu vor fotbal, rugby da se pozeaza cu Alin Moldoveanu.Acum pentru vpitigoicele citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.