A început instrucţia pentru alegerile parlamentare
Au mai rămas 65 de zile pană la următoarele alegeri, Ieri, în sala cinemtografului „Balada” prefectul Cătălin Popescu şi reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente s-au întalnit cu primarii şi secretarii din comunele vrancene. S-au pus la punct detaliile despre alegerile parlamentare care urmează să aibă loc în luna decembrie. La şedinţă a fost prezentă şi preşedinta Biroului Electoral de Circumscripţie Vrancea, judecătoarea Mariana Săndina Croitoru, care le-a făcut un îndemn primarilor.
„Răbdare, echilibru şi o bună cunoaştere a legii. Dacă aveţi nelămuriri, puteţi apela oricând la noi", a spus preşedinta BEC. Potrivit organizatorilor, candidaturile pot fi depuse pană pe data de 30 octombrie. Campania electorală va începe pe 9 noiembrie, urmand să se încheie pe data de 8 decembrie, la ora 7 dimineaţa. Primarii vor primi listele electorale permanente în două exemplare pană pe data de 25 octombrie. Unul din exemplare va rămane la primărie, iar celălalt la judecătoria din raza de competenţă a localităţii. Li s-a cerut primarilor ca în ziua alegerilor să fie căldură în secţiile de votare. Nu de alta, dar la precedentele alegeri parlamentare au fost reclamaţii în acest sens. Iulia Andreşescu, reprezentanta Autorităţii Electorale Permanente, este cea care le-a solicitat primarilor ca secţiile de votare să fie încălzite în ziua alegerilor. Primarilor li s-a mai cerut să comunice judecătorului orice modificare în listele electorale permanente.
De asemenea, cetăţenii pot solicita verificarea listelor electorale, pentru a nu exista inadvertenţe, aşa cum s-a întamplat la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Un alt amănunt important, secţiile de votare trebuie să aibă rampe de acces pentru persoanele cu handicap. Norma de reprezentare a parlamentarilor la alegerile din 9 decembrie este de un deputat la 70.000 de locuitori şi de un senator la 160.000 de locuitori. Până pe data de 9 octombrie trebuie să se facă delimitarea secţiilor de votare, aşa că primăriile au de lucru în toată această perioadă. Detalii despre alegerile parlamentare dar şi informaţii despre legislaţia care le guvernează se găsesc pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, www.roaep.ro (A. IVAN)













