Politică

Avertisment dur al Comisiei Europene: Guvernul Ponta duce lipsă de viziune şi strategie

Ziarul de Vrancea
28 sep 2012 800 vizualizări
Săptămâna trecută, după ce premierul Victor Ponta a avut o discuţie la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Guvernul a anunţat că va fi înfiinţat un grup de lucru pentru negocierea alocărilor destinate României în bugetul UE 2014-2020, dar că deşi decizia finală asupra bugetului va fi în Consiliul European extraordinar din 22-23 noiembrie, unde va fi prezent preşedintele Traian Băsescu, Executivul nu se va consulta cu Preşedinţia.

Şefa Unităţii pentru România din DG REGIO a atenţionat Guvernul că procesul de elaborare a poziţiei României faţă de viitoarea perioadă de programare a bugetului UE nu este derulat corespunzător, iar recomandările CE nu sunt luate în consideraţie integral, criticându-i lipsa de viziune şi strategie.

Atenţionările au fost transmise de Angela Martinez-Sarasola, şefa Unităţii pentru România din cadrul DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene), în contextul în care la nivelul Uniunii Europene există discuţii privind bugetul rezervat statelor membre pentru perioada 2014-2020, şi se regăsesc în două documente confidenţiale comunicate Guvernului în lunile iulie şi, respectiv, septembrie de către Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles.Oficialul Comisiei Europene arată, potrivit documentelor obţinute de MEDIAFAX, că este dezamăgit că procesul de elaborare a poziţiei României nu se derulează corespunzător, recomandările făcute de Comisie nefiind luate în consideraţie în întregime. Acesta a atenţionat că nu există un progres suficient, mai ales comparativ cu alte state membre, arătând că lipseşte abordarea strategică şi viziunea asupra următoarei perioade.

Oficialul european a insistat ca poziţia României să plece de la întocmirea unor strategii sectoriale, în a căror elaborare să fie implicate direcţiile de politici din ministere şi nu autorităţile de management, iar strategiile respective să identifice situaţia existentă în fiecare domeniu, nevoile pentru domeniile respective şi sectoarele pe care se doreşte să se pună accentul în perioada viitoare de programare.

Potrivit sursei citate, Comisia nu a finalizat încă poziţia sa în privinţa negocierilor cu România pentru viitoarea perioadă de programare, deşi se preconiza ca aceasta să fie gata la începutul lunii septembrie, dar se aşteaptă ca documentul să fie definitivat la sfârşitul lunii octombrie.

 

"La nivelul Guvernului, împreună cu toate instituţiile şi beneficiind de exeprtiză din zona neguvernamentală, vom constitui un grup de lucru special pentru a cristaliza obiectivele principale ale României în cadrul bugetului 2014-2020, mecanismul de negociere şi priorităţile absolute ale noastre, în aşa fel încât să avem o poziţie consolidată cu care să putem negocia şi să pot negocia, ca prim-ministru, poziţia Guvernului României referitoare la acest subiect esenţial", a spus atunci Ponta.

Întrebat de jurnalişti dacă grupul de lucru va colabora cu Administraţia Prezidenţială, având în vedere că deciziile finale asupra bugetului se iau în Consiliul European, unde participă preşedintele României, premierul Ponta a răspuns că nu va exista o astfel de colaborare.

"Nu, preşedintele României nu are niciun fel de atribuţie constituţională în domeniul bugetar", a arătat primul-ministru.

www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.