Politică

Am ramas fara baron!

Mihai Boicu
3 aug 2006 610 vizualizări
PNL, PD, PC si PNG au format o coalitie cu 21 de voturi in Consiliul Judetean, in timp ce PSD mai are doar 12 consileri u noua majoritate mai are nevoie de un singur vot pentru a-l schimba din functie pe Marian Oprisan u noua putere i-a scos de pe ordinea de zi a sedintei de ieri solicitarea de invalidare a mandatelor consilierilor care au migrat de la PSD u a fost numita si o comisie care va verifica activitatea financiara a conducerii CJ

Marian Oprisan a pierdut controlul in Consiliul Judetean dupa mai bine de sase ani de cind conduce dictatorial institutia. Negru de suparare, baronul a fost nevoit la sedinta ordinara de ieri sa faca

jocurile celor 20 de consilieri PNL, PD, PC si PNG, desi s-a opus din rasputeri. Oprisan a incercat sa impuna invalidarea consilierilor care au trecut la Alianta, insa noua majoritate a votat scoaterea

proiectului de pe ordinea de zi.

De asemenea, noii "stapini" din CJ au numit o comisie pentru verificarea activitatii financiare a institutiei, dupa care va urma, aproape sigur, propunerea de schimbare a lui Oprisan. La sedinta au fost prezenti liberalul Nini Sapunaru si democratul Jan Vraciu, precum si o galerie de vechi adversari ai baronului care fie i-au strigat sa plece "la furat de portofele in gara", fie i-au aplaudat pe liderii puterii. Noua putere din CJ are 21 de consilieri si mai are nevoie de un vot pentru a

avea majoritatea necesara schimbarii lui Oprisan din functie.


"Epoca" lui Marian Oprisan in fruntea CJ s-a sfirsit in sedinta ordinara de ieri, dupa sase ani de dominatie absoluta. Presimtind caderea "luceafarului calauzitor" din fruntea administratiei, citiva

din vechii adversari politici ai acestuia au venit in sala de sedinte si au facut galerie la propriu. Disputa s-a concentrat in jurul invalidarii mandatelor celor sase consilieri care au trecut la PNL sau PD. Din

cei 33 de consilieri a lipsit doar fostul pesedist Spiridon Tudorachi, care a trecut la PNL. Alaturi de cei 16 consilieri liberali si democrati au votat cei trei consilieri conservatori, precum si Marin Stoica de

la PNG. PSD Vrancea a cerut intr-o adresa trimisa CJ ca sa se constate incetarea mandatelor consilierilor judeteni care au trecut la PNL si PD. Confruntarea dintre Oprisan si actuala putere s-a

declansat in momentul in care liberalul Eduard Lambrino a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a solicitarii PSD, precum si a modificarii componentei ATOP, unde sint membri fostii pesedisti Ciprian Stroia si Marius Vasii. Seful CJ a cerut ca liberalul sa motiveze propunerea. In replica acesta a spus ca legea nu cere

acest lucru. Secretarul general al judetului, Romeo Postelnicu, caruia Oprisan i-a cerut sa-si spuna punctul de vedere, a spus ca ordinea de zi este stabilita prin votul majoritatii. Nemultumit,

baronul a incercat de mai multe ori, fara succes, sa-l convinga pe secretar sa le spuna ca sedinta este ilegala daca nu se ia in discutie solicitarea PSD. "Domnu\' Lambrino, va rog sa va tineti

nervii in friu, aici nu sinteti pe maidan", s-a rastit Oprisan, suparat ca liberalul nu-i asculta "indicatiile" si incerca sa-si expuna punctul de vedere. Ordinea de zi propusa de presedintele CJ a cazut la

vot, doar 12 pesedisti votind pentru ea, in timp ce ceilalti 20 de consilieri au votat impotriva. conservatorul Horia Furtuna, vicepresedinte al CJ, asupra caruia existau semne de indoiala, a

votat alaturi de Alianta. Negru la fata de suparare, Oprisan a spus ca suspenda sedinta, insa si aceasta propunere a cazut la vot.


Duel intre Oprisan si Postelnicu


Adoptarea unei noi ordini de zi a fost o noua batalie pierduta pentru Oprisan. Presedintele CJ a sustinut ca, potrivit Legii 393/2004, privind statutul alesilor locali, situatia consilierilor care

au plecat la alte partide trebuie discutata in prima sedinta ordinara a CJ. Prefectul Ion Oprea a spus ca Legea 249/2006, care interzice migratia politica, intra in vigoare in 45 de zile de la publicare, adica pe 11 august, si ca problema consilierilor "migratori" poate fi dezbatuta dupa aceea intr-o sedinta ordinara.

"CJ nu trebuie sa astepte 45 de zile pentru a constata ca unui consilier i-a incetat mandatul. Deci, solicitarea d-lui Lambrino este ilegala", a spus Oprisan. "Supuneti la vot", a replicat liberalul. "Nu

pot sa supun la vot o chestiune ilegala", s-a incapatinat seful CJ. Acesta a sperat ca secretarul general Romeo Paul Postelnicu ii va sustine punctul de vedere, fapt care nu s-a intimplat. "Dvs aveti

dreptul sa supuneti la vot o solicitare a consilierilor. Daca aceasta solicitare este impotriva legii, sint alte instrumente care pot constata acest lucru, situatia se poate lamuri in instanta", a raspuns Postelnicu. Raspunsurile secretarului l-au lasat cu garda jos pe Oprisan. Extrem de nervos, baronul i-a solicitat lui

Postelnicu sa cheme politia la o replica din sala "servita" de Mariana Ionescu, fosta sefa de sindicat de la Confectia pe vremea cind Oprisan era inca manechin. "Eu constat ca dvs agitati spiritele", a tinut sa remarce prefectul, in timp ce democratul Valerica Panciu i-a spus lui Oprisan ca este "surescitat".

Proaspatul pesedist Constantin Guguianu, transformat intr-un fel de avocat al sefului CJ, a spus ca, in opinia sa, legea este clara, iar consilierii "migratori" si-au pierdut mandatele. "As vrea sa-i transmit d-lui consilier ca la sedinta trecuta a citit un articol din Codul de procedura penala care este econstitutional", a venit replica liberalului Mihai Copaci. De altfel, sustinerea PSD ca interzicerea migratiei politice se aplica inca din 2004 ar trebui sa-l lase fara mandat chiar pe Constantin Guguianu, care a fost exclus

din PD imediat dupa ce a fost ales consilier. Dupa alte schimburi de replici s-a ajuns la momentul votului, iar scorul a fost identic, de 20 la 12 pentru putere.


Oprisan, verificat de nepotul lui Mitrea


"Chinurile" lui Marian Oprisan nu s-au sfirsit insa cu blocarea solicitarii sale de a scapa de consilierii care l-au tradat. La punctul "Diverse", liberalul Eduard Lambrino a propus constituirea unei comisii care sa verifice modul in care conducerea CJ a gestionat fondurile institutiei de la alegerile din 2004 si sa prezinte un raport peste 30 de zile. Oprisan a spus ca propunerea trebuie sa imbrace forma unui proiect de hotarire, care sa aiba aprobarea comisiilor de specialitate. Intrucit secretarul general a spus ca votul

majoritatii consilierilor conteaza, liberalul Lambrino a cerut sa se treaca la vot. "Supuneti-o dvs la vot, eu nu incalc legea in CJ", a incercat sa se opuna baronul. Pina la urma, acesta nu s-a putut opune votarii propunerii, ba chiar a votat pentru ea. Gestul sau nu a fost insa decit o schimbare a strategiei, intrucit a spus imediat ca membrii comisiei trebuie sa fie numiti la viitoarea sedinta a CJ deoarece un asemenea proiect nu se poate adopta intr-o sedinta ordinara intrucit nu are caracter urgent. Consilierii majoritatii au cerut o pauza de 10 minute pentru a se consulta. Sesizind faptul ca Nini Sapunaru le pune consilierilor cum sa voteze, Marian Oprisan i-a spus ca nu are voie sa faca acest lucru si i-a cerut sa

plece din sala. Dupa terminarea pauzei, seful CJ le-a inminat consilierilor care l-au tradat, cite un cos de gunoi cu numele lor pe ele inainte de reluarea lucrarilor. De mentionat ca in timp ce consilerii puterii isi puneau la punct strategia, Oprisan a incercat sa-l cheme la ordine pe Postelnicu, caruia i-a reprosat, extrem de nervos, ca nu i-a tinut partea. "La ce problema vreti sa va raspund, pentru ca am inteles ca dvs. sinteti suparat, iar eu sint un incompetent", a fost raspunsul secretarului general l-a prima

solicitare adresata de Oprisan. Acesta i-a mai spus sefului CJ ca nu-i permite sa-i reproseze ca inclina balanta "intr-o parte sau alta". Dupa inca citeva schimburi de replici, Marian Oprisan nu s-a

mai putut opune votarii componentei comisiei.

Eduard Lambrino, intentionat sau nu, l-a umilit pe seful CJ, spunind ca vrea sa respecte proportia partidelor din CJ in comisie, si a oferit PSD un

loc intrei cei cinci membri. Intrucit Oprisan a refuzat, in comisie au fost votati Eduard Lambrino, Valerica Panciu, Nicolae Latcan, Marin Stoica si Marius Vasii. La finalul sedintei, seful CJ a propus repunerea in discutie a incetarii mandatelor consilierilor PSD pe care i-a pierdut, insa propunerea a cazut si de aceasta data la vot. In incheiere, baronul a spus ca isi cere scuze "in numele cetatenilor judetului" ca nu s-a respectat votul dat la alegerile din 2004. In momentul respectiv, Nini Sapunaru i-a strigat din sala ca

PSD a obtinut doi consilieri furind din voturile de la celelalte partide. "In functie de raportul comisiei, care nu cred ca va fi unul pozitiv, vom face schimbari la conducerea CJ. Nu este vorba numai de presedinte sau de vicepresedinti, ci si de restul aparatului de conducere", a declarat senatorul Jan Vraciu la finalul

sedintei. Batalia de ieri din CJ va continua in mod sigur in instanta, deoarece Oprisan a anuntat ca va contesta modul in care s-a votat.


"Inapoi la gara"


Anuntatul final al "dictaturii" lui Marian Oprisan i-a adunat in sala de sedinte pe mai multi dintre dversarii acestuia. Ca niciodata, au venit la sedinta prefectul Ion Oprea, subprefectul Dragos Mircea, deputatul Nini Sapunaru, presedintele PNL, senatorul Jan Vraciu, presedintele PD, Paraschiv Usturoi, directorul Directiei de Cultura, Mariana Ionescu, fosta sefa a lui Oprisan de la Confectia, si alti adversari ai acestuia. Daca la alte sedinte, baronul se bucura de mai mult respect, mai mult de teama, de aceasta data cei prezenti i-au aplaudat pe consilerii noii majoritati si, in mod ironic, chiar pe Oprisan in citeva rinduri. Acestia au comentat tot timpul si au intrat in schimburi de replici cu baronul. "Daca tu ne dai cosuri de gunoi, noi iti dam portofele", s-a auzit din sala in momentul in care baronul le facea "cadouri" consilierilor care au plecat. "Inapoi la gara, la furat de portofele!", i-au strigat altii. La finalul sedintei,

Oprisan nu a mai intirziat pe hol pentru a discuta cu cei care prezenti la sedinta, asa cum se intimpla cind masina de vot a PSD functiona fara de cusur, ci s-a refugiat in biroul sau, unde a inghitit citeva pastile. Pierderea majoritatii in CJ vine, potrivit informatiilor noastre, si ca urmare a unor directive venite chiar de la conducerea partidului ca baronul sa fie rasturnat fara a se stirni scandal in PSD. Aproape sigur, Oprisan va incerca in perioada urmatoare sa-i inlocuiasca din CJ pe consilierii despre care are informatii ca vor pleca la Alianta sau vor vota cu ea. Puterea are in acest moment voturile a 21 de consilieri si mare nevoie doar de unul pentru a-l schimba pe Oprisan din functie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.