Politică

Ponta plătește salariile la Oltchim până la alegeri, apoi Dumnezeu cu mila! Urmează insolvența

Ziarul de Vrancea
25 sep 2012 515 vizualizări
Premierul Victor Ponta împreună cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, au susținut o conferinţă de presă pe tema Oltchim. Cele mai importante declarații: rușii de la TISE (subsidiară Gazprom) s-au retras din cauza iureșului mediatic creat de Dan Diaconescu; dacă banii de la patronul OTV nu vin până luni, va fi numit un nou management.

 

"Situaţia de la Oltchim este în responsabilitatea Guvernului, care trebuie să pună la punct o strategie pentru a se putea păstra locurile de muncă şi aduce combinatul în situaţia de a avea profit", a spus Victor Ponta.

"Ieri am avut o discuţie destul de lungă cu domnul Chiţoiu şi cu domnul Vulpescu", a mai spus premierul, care a făcut ulterior un istoric al Oltchim.

"În 2006, compania PCC a devenit acţionar minoritar la Oltchim şi Guvernul a adoptat ordonanţa 45/2006 privind unele măsuri de privatizare a combinatului. Dintre cei care au semnat ordonanţa făceau parte Monica Macovei, Răzvan Ungureanu. Nu este o acuzaţie, ci vreau să cer o utlizare mai puțin politică a subiectului", a spus Ponta.


Situaţia Oltchim a început să se deterioreze, însă perioada 2009 – 2011 care a reprezentat o perioadă gravă în privinţa pierderilor suferite de Oltchim. În 2009, cand ministrul Economiei era Videanu datoria către furnizori era de 11 milioane de lei, către buget, 7 milioane, către alţi creditori - aproape 6 milioane. Creditele nerambursate erau de 500 de milioane. În 2010, datoriile erau de 13 de milioane de lei către buget. Creditele bancare nerambursate erau 539 de milioane. Pe vremea lui Ion Ariton, în 2011, avem 37 de milioane de lei datorii către buget şi credite de 500 de milioane de lei.

”Vom sesiza DNA-ul, instituțiile statului, fără a putea recupera tot ce s-a pierdut”, a mai spus premierul.

Privatizarea trebuia să aibă loc în luna aprilie. ”Procedura de privatizare a devenit acțiune prioritară pentru guvernul României. Neîndeplinindu-se privatizarea în aprilie, pentru următorul board privatizarea a devenit acțiune prioritară”, a spus premierul. 

Orice restricție referitoare la alte condiționalități ar fi dus ca al licitația din 21 să fie o singură companie, PCC, ceea ce trasforma procedura în încredințare directă.


Alte declarații ale oficialilor

Conversia datoriei AVAS în acțiuni. Guvernul a dorit acest lucru. Se poate face doar dacă votează două treimi din adunarea generală a acționarilor. Avem aici scrisoarea PCC, pe 10 august, în care spune că vor vota împotriva convertirii creanțelor în acțiuni. Guvernul României a propus să vindem acțiunile și datoriile.  

Participarea concernului TISE.
Acesta și-a manifestat interesul însă de anul trecut, a cumpărat caietul de sarcini. Pe 17 septembrie ni s-a comunicat: „Vă comunicăm că decizia noastră este de a nu participa la licitația de privatizare. Cu toate astea, decizia noastră nu exclude interesul nostru pentru o viitoare privatizarea sau investiție”, a mai spus premierul. 

Despre Arpechim. Petrom are disponibilitatea de a vinde acea parte a Arpechim de care mai are nevoie Oltchim. Acea instalație care era extrem de necesară Oltchim a fost vândută către combinat încă de acum doi ani.


Despre oferta lui Dan Diaconescu. ”Prin prezenta vă confirm că dispun de resursele necesare pentru a onora această ofertă”, este una din prevederile din ofertă. Dacă este falsă, atunci poate atrage răspunderea penală, a spus premierul.

”După prezentarea câștigătorului vă vom prezenta oferta de manageri. Planul de afaceri care are ca obiectiv eficientizarea Oltchim SA va fi prezentat în 48 de ore dacă voi câștiga licitația”. Termenul a expirat pe 23 septembrie, a spus premierul.

Dan Diaconescu are termen până luni pentru a își duce oferta la îndeplinire.

Ce se întâmplă cu cei 45 de milioane de euro promiși de Dan Diaconescu, dacă vor fi plătiți. Aceștia pot fi acordați ca împrumut de salvgardare pentru cel mult șase luni, dar până la semnarea trasferului de acțiuni, pentru că altfel ar fi ajutat de stat. Dar există o condiție prealabilă: să fie plătiți, a spus Ponta.

Potrivit premierului, dacă banii nu vor fi plătiți atunci va fi numit un nou management care să poată negocia cu creditorii, urmând ca după șase luni de repornire a combinatului să se reia procesul de privatizare cu un investitor strategic. Până în luna iulie inclusiv s-au plătit salariile angajaților. Așteptăm data de 1 octombrie ca să vedem dacă ministerul rămâne proprietar al Oltchim.

Despre procesele lui Diaconescu și de ce au grăbit ele anunțarea câștigătorului.
Știm că există trei procese pe rol și nu am dorit ca acestea să se înmulțească și să mutăm privatizarea în tribunalul București, a spus Remus Vulpescu, șeful OPSPI.

Despre FMI. Ne-am îndeplinit obligația și Fondul Monetar ne va sprijini pentru reluarea procedurii de privatizare în cel mai scurt timp de șase luni. Cei de la FMI nu ne-au cerut ”desemnați un câștigător chiar dacă nu e bun”. Bineînțeles nu știam dacă este bun sau nu, a spus premierul.

Dacă pe 1 octombrie nu se semnează contractul avem procedura administratorului special și bani din fondul de privatizare pentru repornire.

La Transgaz este depus prospectul pentru vânzarea pachetului de 15% din acțiuni.

Când iși reia Oltchim activitatea. În următoarele două săpătămâni își reiau activitatea trei secții iar în următoare perioadă până la capacitatea de 65%, a spus Daniel Chițoiu. Dacă luni expiră termenul tot luni aștept ministrul Economiei să numească administratorul special, a spus premierul, ministrul Economiei explicând că procedura este deja demarată și ea trebuie notificată la Comisia Europeană.

O altfel de privatizare. Cel care și-a manifestat interesul pentru Oltchim încă de pe vremea lui Boc a fost TISE. Următoarea procedură, de peste șase luni, va trebui să fie total diferită, dar noi am preluat-o din mers cu acest deadline al boardului FMI, a mai spus premierul.


Ce avem de reproșat, eventual consultantului, este o procedură pe care am preluat-o în fază finală și pe care am dus-o la capăt cu bună știință. Nu am cerut Fondului o amânare a procedurii de privatizare cu Fondul. Am îndeplinit procedurile, a mai spus Ponta.

Ce s-a întâmplat zilele trecute

Potrivit informaţiilor apărute în presă, premierul a avut ieri o întrevedere cu ministrul Economiei pe aceeaşi temă. La întâlnire a fost invitată şi Mona Pivniceru.

Înainte de organizarea licitaţiei pentru privatizarea combinatului, pe data de 21 septembrie, premierul i-ar fi spus ministrului Economiei că răspunde cu capul pentru această privatizare.

În urma licitaţiei, în care au fost scoase la vânzare un pachet de 54% din acţiunile combinatului, deţinute de stat, precum şi creanţele Electrica şi AVAS la acesta, patronul media Dan Diaconescu şi-a adjudecat pachetul majoritar de acţiuni pentru suma de 203 milioane de lei. Creanţele nu au fost vândute.

Alături de Dan Diaconescu au mai participat la licitaţie principalul acţionar minoritar al Oltchim, firma germană PCC, şi investitorul Ştefan Vuza.

Ieri, Dan Diaconescu a refuzat să semneze contractul de achiziţie a pachetului de acţiuni, deoarece avocaţii săi l-au considerat incomplet.

www.evz.ro




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.