Politică

Berceanu, ATAC DUR la MRU, Prigoană şi "trădătorii din PDL": "O dovadă de tupeu şi nesimţire"

Ziarul de Vrancea
11 sep 2012 802 vizualizări
Radu Berceanu lansează un atac deosebit de dur la adresa "celor care vor candidaturi", în ciuda faptului că nu au vrut să fie alături de PDL în momentele dificile ale partidului. Într-un mini-interviu acordat RTV.NET, fostul ministru al Transporturilor spune că cei care au dovedit că sunt "trădători" ar trebui "să plece cu totul acasă" şi descrie modul în care se construieşte Alianţa de Dreapta: "unul vine cu zeci de case, altul cu o cărămidă şi altul cu o ţiglă, dar toţi au pretenţii".

 

 

  

  

Una dintre figurile centrale ale PDL, cel mai vechi parlamentar din rândurile democrat-liberalilor, de două ori ministru al Transporturilor şi preşedintele filialei PDL Dolj pentru mai bine de 20 de ani, vicepreşedintele Senatului, Radu Berceanu, se va retrage în acest an din viaţa politică. Înainte de a părăsi prim-planul politicii, Berceanu face o trecere în revistă a transformării prin care trece PDL.

Prima critică e adresată lui Mihai Răzvan Ungureanu, partenerul de alianţă al democrat-liberalilor.

"Nu cred că procedează corect. E ca la fotbal, dacă vrei să participi la meci, te pregăteşti şi intri într-o echipă, nu faci o echipă nouă. Adică, faci o echipă mică, "Avântul Prăbuşirea" şi spui că ai şi tu echipa ta. Parcă partidul te-a pus prim-ministru, te-a ţinut nu cu o mână, cu o sută de mâini şi acum tu ce faci, îţi faci alt partid şi mai vrei şi candidatură susţinută de PDL. Altceva trebuia să facă Ungureanu: să vină în faţa partidului, să spună că merge în teritoriu, în campanie electorală la locale, să explice oamenilor cum a fost şi ce a fost necesar de făcut ca să trecem greul şi apoi să viseze la alte funcţii".

Nici Mihail Neamţu, preşedintele Noii Republici, nu este văzut într-o lumină pozitivă, deşi, spune Berceanu, acesta ar putea confirma în politică. 

"Mihail Neamţu e un băiat ok, dar nu e normal ca fiecare băiat ok să-şi facă echipă separată. Nu cred că aşa merge treaba. E bine că vin tinerii din urmă, dar tinereţea nu este o calitate, este ceva dat. Dacă spui că meriţi să fii ministru sau să fii în nu ştiu ce funcţie pentru că eşti tânăr, te duc pe stradă şi îţi arăt sute de tineri care nu sunt miniştri", a precizat Berceanu pentru RTV.NET, trasând şi o linie de ansamblu pentru alianţa de Centru Dreapta:

"Lucrurile stau în felul următor: faci o construcţie în care cineva vine cu zeci de clădiri, altul vine cu o cărămidă, altul vine cu o ţiglă şi apoi te apuci să faci împărţeala şi toată lumea are pretenţii. Nu aşa funcţionează politica. Eu cel puţin nu sunt adeptul acestui gen de negocieri şi de politică. Vrei să te pună cineva candidat, păi munceşte pentru asta".

Principalele obiecţii ale lui Radu Berceanu sunt însă cele referitoare la cei care au părăsit PDL pentru alte partide, sau pentru formaţiunile din interiorul Alianţei de Centru Dreapta.

"Unii sunt pur şi simplu trădători. S-a văzut cu Petru Filip, s-a văzut cu Sorina Plăcintă, de Prigoană nici nu mai zic. E vorba despre un tupeu şi o nesimţire inimaginabilă. Te face partidul mare, te pune candidat la Bucureşti, te pune ministru, ceea ce neam de neamul tău n-a visat şi apoi tu pleci din partid că ai tu probleme de doctrină. Serios, probleme de doctrină? E pur şi simplu nesimţire. Vrei să pleci din partid, pleci cu totul, pleci acasă, tată! Adică a venit sezonul transferurilor, sau cum?", se întreabă retoric fostul vicepreşedinte PDL.

În ceea ce-i priveşte pe cei care au părăsit PDL pentru a se regăsi ulterior în cadrul formaţiunilor aliate ale PDL, Radu Berceanu face trimitere la lipsa "bunului simţ elementar":

"Nici chestia asta n-o pot înţelege. Adică ai fost la partid şi dintr-o dată spui că pleci, dar vrei în continuare funcţii în cadrul alianţei. Deci treci de cealaltă parte a mesei şi începi să spui tu ce pretenţii ai tu. Ăsta da tupeu!"

Ce va face Berceanu după alegerile parlamentare

În ceea ce-l priveşte, Radu Berceanu spune că o dată cu încheierea mandatului de senator se va retrage din prim-planul scenei politice pentru a se ocupa de proiectele personale.

"Eu mă retrag din politică. Rămân simplu membru de partid, nu mai candidez, nu mai vreau nimic. Nici soţia nu m-a crezut când i-am spus. Am luat această decizie în decembrie anul trecut. Am 23 de ani de când sunt la PDL Dolj, am fost membru în toate legislaturile parlamentului. Cred că ajunge. Sunt unii care nu se mai satură, vor să vină pe-aici (n.r. în Senat) până abia mai pot sta pe picioare. Eu am o meserie la bază şi aşa ar trebui să fie situaţia pentru fiecare parlamentar. Cât mai sunt încă în forţă vreau să mă ocup de proiectele personale. Am două firme cu 100 de angajaţi la Craiova care se ocupă de fabricarea de piese din fibră de sticlă, fibră de carbon pentru componente. Una dintre ele are 99% export, cealaltă 70% export. Mă voi ocupa de ele", spune fostul ministru al Transporturilor, care are şi o ambiţie personală: să se dedice pasiunii sale: aeronautica.

"Lucrez la un avion gândit, desenat, proiectat, construit de mine, totalmente făcut de mine. Va fi un avion cu două locuri, ultralight şi sper să fie gata până în primăvară. Dacă totul merge bine, poate îl voi şi comercializa. Voi încerca să bat şi câteva recorduri mondiale la viteză şi la distanţă. Asta îmi doresc. Chestia cu politica ştiţi cum e... Când eram tânăr nici nu mă gândeam să intru în politică, nici nu ştiam cine e secretarul de partid. De ce ar trebui să mai stau acum? E rândul altora."

www.rtv.net


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
nykolas, acum 1986 zile, 18 ore, 48 minute, 9 secunde
hotul striga hotii
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.