Politică

Ministerul Transporturilor, campionul ineficienţei în lupta împotriva corupţiei

Iulia Crețu
10 sep 2012 1134 vizualizări
Asta cred liderii companiilor romaneşti, potrivit unui sondaj „Barometrul Bunei Guvernări”, a cărui iniţiativă a luat naştere în februarie 2012 u ministrul focşănean al Transporturilor, Alexandru Nazare, n-a reuşit să schimbe această percepţie în scurtul său mandat

Ministerul Transporturilor deţine recordul de a avea cea mai negativă imagine în ochii liderilor de companii romaneşti. Într-un sondaj numit „Barometrul Bunei Guvernări” realizat de Fundaţia Romanian Business Leaders în parteneriat cu GfK, se arată că Ministerul Transporturilor primeşte notele cele mai mici în privinţa rezultatelor în lupta de combatere a corupţiei, dar şi în privinţa eficienţei în realizarea obiectivelor. Cei care s-au ocupat de realizarea sondajului susţin că iniţiativa acestui barometru a pornit în februarie 2012, la prima ediţie a Romanian Business Leaders Summit. Atunci, conducerea Ministerului Transporturilor era asigurată de focşăneanul Alexandru Nazare, de la PDL. După ce Guvernul Ungureanu a picat, conducerea Ministerului Transporturilor a ajuns la liberalul Ovidiu Silaghi. Nota acordată de liderii companiilor prinse în proiect acestui minister a fost de 1,98, dintr-un maxim de 5. La capitolul competenţă profesională, 55,6% dintre răspunsuri au fost negative, la transparenţa comunicării şi interacţiunii, 65,5%, în timp ce la capacitatea de implementare a măsurilor legislative, 71,1% din răspunsuri au fost negative în dreptul MT. Rezultate negative pentru Transporturi s-au înregistrat şi în privinţa eficienţei în îndeplinirea scopului şi a obiectivelor (76,4%) şi mai ales în dreptul rezultatelor luptei pentru combaterea corupţiei (84,2%). Rezultate negative au înregistrat şi Ministerul Mediului sau Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. La polul opus, cel mai bine văzut minister este cel al Finanţelor, urmat de Ministerul de Interne. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
mihai mircu, acum 4242 zile, 2 ore, 58 minute, 58 secunde
Cum sa nu primeasca calificative proaste si sa nu fie vazut ca un minister al coruptiei, cand nu sunt in stare sa atraga fonduri europene pentru renovarea si reabilitarea drumurilor si cailor ferate citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.