Politică

Nini spune că el nu face negocieri “la şpriţ”

Iulia Crețu
9 sep 2012 966 vizualizări
Liderul liberal spune că prin anumite instituţii publice ar trebui să se schimbe directorii numiţi politic de fosta guvernare

Preşedintele PNL Vrancea, deputatul Nini Săpunaru, respinge acuzaţiile că liberalii ar negocia pe la diferite petreceri şi onomastici revenirea lui Eugen Ciorici în funcţia de director la Finanţe. Săpunaru susţine că pentru acesta s-ar pregăti un post de secretar de stat la Ministerul Finanţelor, dar după alegerile parlamentare din iarnă. “Negocierile în partidul ăsta le fac eu şi nu la şpriţ! Nu s-a discutat de acest subiect, de schimbări la Finanţe, dacă se va produce însă va fi decizia ANAF-ului. Pe Eugen Ciorici l-am vrut secretar de stat la Ministerul Finanţelor şi s-ar putea să ajungă în noua formulă guvernamentală”, a spus Săpunaru. Acesta a completat că prin anumite instituţii publice ar trebui să se schimbe directorii numiţi politic, fără a face însă nominalizări clare unde. Singurul exemplu oferit presei a fost cel al Lucicăi Chiper de la Drumuri Naţionale. Despre vehiculata schimbare a democrat-liberalului Ion Ghionea de la Finanţe a comentat şi prefectul Cătălin Kanty Popescu. Acesta a spus că întalnirea de la Fitioneşti s-a produs pentru “o onomastică” şi n-ar fi inclus şi tratative politice. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
, acum 2082 zile, 16 ore, 15 minute, 46 secunde
In tara asta se va schimba multe cand cetateni ca Nini,Oprisan si gasca lor sa dispara din politica.Niste nulitatl!!!
bibi, acum 2083 zile, 6 ore, 52 minute, 58 secunde
Esti incompetent politic.
vlad tepes, acum 2083 zile, 6 ore, 56 minute, 32 secunde
Domnule Sapunaru, daca vrei sa fii un politician onorabil, daca ai vreun interes ca in tara asta lucrurile sa mearga mai bine, daca nu vrei sa-ti crape vreodata obrazul de rusine cand te uiti in ochii citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.