Politică

Camelia Iliescu dă examen pentru şefia Poştei Vrancea

Sorin Tudose
6 sep 2012 1707 vizualizări
Aceasta are şansa de a schimba statutul de şef interimar cu cel de şef plin

Numită în funcţia de şef interimar al Oficiului Judeţean Poşta Vrancea încă de la începutul verii, Camelia Iliescu va susţine în cursul zilei de azi examenul în urma căruia ar putea fi şefa plină a instituţiei. Funcţionar în cadrul poştei de peste două decenii, Camelia Iliescu spune că examenul este unul închis, asta însemnand că nu pot participa decat oameni din sistem. “Pregătirea pentru examen a constat printre altele în studierea unei bibliografii foarte consistente pe probleme de specialitate. Maine (azi n.r.) o să mă prezint la examen şi peste cateva zile o să primesc rezultatul evaluării. În caz că voi caştiga această funcţie am ca obiectiv, ţinand cont de situaţia financiară pe care o traversează compania, creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor. Mi-am propus să creştem calitatea serviciilor prestate”, a declarat Camelia Iliescu, şefa interimară a Oficiului Judeţean de Poştă Vrancea. Aceasta spune că, spre deosebire de concurenţă, de curierii privaţi, Poşta Romană are de partea ei tradiţia şi o istorie întreagă în spate. La aceste aspecte se mai adaugă şi o reţea naţională care cuprinde oficii poştale nu numai în mediul urban şi în comune, ci şi în satele foarte mici din zone greu accesibile. Referitor la protestele pe care lucrătorii poştali le-au organizat luna trecută în oraş Camelia Iliescu spune că fiecare parte are dreptate în felul ei. “Toată acţiunea de protest este o luptă sindicală. Cei care au ieşit la protest vor să le fie respectate drepturile, dar pe de altă parte Poşta Romană trece printr-o perioadă nu foarte bună din punct de vedere financiar. Compania nu va face concedieri, însă plata anumitor drepturi ar putea fi întarziată. Oricum, în Vrancea singurul care a primit preaviz este domnul Ţuţuianu care nu face parte din sistem”, a conchis Camelia Ionescu. Neculai Ţuţuianu este fostul director al Poştei vrancene, numit în funcţie pe vremea guvernării PDL, un protejat al senatoarei Sorina Plăcintă. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
taravrancei, acum 4248 zile, 15 ore, 57 minute, 59 secunde
.. exista o neconcordanta intre afirmatiile din articol .. sa intelegem ca Sorina Placinta este tot membra PDL ? .. parca a dezertat in tabara PNL-ului ! .. protejatul domniei sale trebuia sa-si vada citeste integral
goguta, acum 4248 zile, 16 ore, 18 minute, 49 secunde
In primul rand sa-si propuna sa-l pupe in c...in permanenta pe marean pentru a raspunde la toate cele comandate,daca nu a facuto deja..in rest ca peste tot ..vezi isj Vrancea si aproape toate citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.