Politică

VIDEO!!! :Kanty Popescu, prefect de hartii: “de zile n-am ieşit din Prefectură”

Mihai Boicu
30 aug 2012 2047 vizualizări
Primele zile de activitate ale noului prefect sunt foarte aglomerate, după ce s-a trezit cu cateva mii de dosare de rezolvat, în special de fond funciar.Cătălin Kanty Popescu spune că are o relaţie cu normală cu instituţia Consiliului Judeţean şi a devenit “apolitic” după ce a plecat din PNL

 Cătălin Kanty Popescu spune că şi-a început activitatea de prefect îngropat într-un munte de hartii nerezolvate, rămase de la predecesorii săi. Numai la fond funciar sunt peste 1.600 de solicitări adunate, deoarece Comisia judeţeană nu s-a mai întrunit de cateva luni. Noul prefect susţine că are o relaţie normală cu CJ şi Marian Oprişan şi că este “apolitic” faţă de PNL. După plecarea lui Octavian Vieru, Cătălin Kanty Popescu spune că şi-a “reluat atribuţiunile normale” de prefect, în condiţiile în care subprefectul Cristi Misăilă avea puterea de decizie în Prefectură. Agenda de priorităţi începe cu soluţionarea dosarelor lăsate “moştenire”, seceta, noul an şcolar, precum şi o serie de proiecte pentru judeţ.

Noul prefect susţine că este copleşit de multitudinea îndatorilor administrative pe care le are în cele cateva zile de la venirea în Prefectură, astfel încat şi-a dedicat aproape tot timpul rezolvării problemelor pe care le are instituţia. “Cert este că suntem într-o perioadă foarte încărcată din punct de vedere politic  şi sunt foarte multe lucruri de rezolvat”, a afirmat Cătălin Kanty Popescu. Primul obiectiv de pe lista de priorităţi a acestuia este reluarea şedinţelor  Comisiei de fond funciar, care nu s-au mai ţinut de cateva luni. Potrivit prefectului, predecesorul său, Octavian Vieru, s-a apărat aducand ca argument că nu a avut personal de specialitate, iar persoana desemnată să se ocupe de fond funciar nu a avut suficientă experienţă şi timp necesar pentru organizarea unei prime şedinţe. În aceste condiţii, noul prefect a dispus ca instituţiile membre în Comisia Judeţeană să numească alţi reprezentanţi, cu putere de decizie. Prima şedinţă va avea loc chiar maine. Cu toate că noul prefect a evitat să spună cat de mare a fost “lenea” celor dinaintea sa, se pare că în ultimele 11 luni s-au acumulat nu mai puţin de 1.600 de solicitări la fond funciar şi peste alte 6.500 de adrese nesoluţionate de Prefectură. În lipsa unor indicaţii clare din partea conducerii, angajaţii au preferat să amane răspunsurile.

Al cui prefect va fi Kanty?

Pendularea pe linia subţire a relaţiilor fragile ale PNL şi PSD în Vrancea este o altă provocare pentru noul prefect, chiar dacă teoretic acesta ar trebui să fie apolitic. Înainte de numirea lui Kanty Popescu prefect, Relu Fenechiu spunea într-o şedinţă a conducerii PNL că acesta este “cel mai mare duşman” al lui Marian Oprişan, preşedintele CJ. “Discutăm în fiecare zi”, spune acum fostul liberal. “Relaţia cu CJ este o relaţie normală, între două instituţii care lucrează pentru cetăţenii judeţului Vrancea. Rolul nostru şi al preşedintelui CJ este să aducem cat mai multe fonduri şi să încercăm să rezolvăm cat mai multe dintre problemele judeţului”, spune Cătălin Kanty Popescu. În acţiunile noului prefect va cantări foarte mult trecutul său liberal, acesta fiind unul dintre oamenii de bază ai lui Nini Săpunaru. De altfel, se ştie că în cadrul PNL, lui Octavian Vieru i s-a reproşat lipsa de combativitate, cel mai greu cuvant avandu-l în Prefectură subbrefectul Cristi Misăilă. Chiar Cătălin Kanty Popescu spunea înainte de a fi numit în funcţie că Octavian Vieru era preocupat mai mult de activitatea APIA. “Am reluat atribuţiunile normale de prefect, subprefectul urmand să se ocupe în continuare de legalitatea actelor emise de autorităţile locale”, a afirmat prefectul. Legat de Campuri, acolo unde Prefectura a declarat nelegală  alegerea viceprimarului PNL, Cătălin Kanty Popescu spune că disputa se va soluţiona în instanţă.

S-ar putea să avem stare de urgenţă pentru secetă

Gestionarea soluţionării efectelor produse de seceta cruntă din Vrancea este o altă problemă a prefectului Cătălin Kanty Popescu. Chiar dacă decizia acordării unor ajutoare financiare pentru agricultori este apanajul Guvernului, rolul autorităţilor judeţene este important, mai ales că s-ar putea declara situaţia de urgenţă. “Suntem încă în discuţii dacă s-a declarăm starea de urgenţă sau nu. De la Ministerul Agriculturii ni s-a cerut să aşteptăm apariţia actului normativ privind acordarea ajutoarelor , care ar putea fi emis sambătă”, a declarat Kanty Popescu. Pe 10 septembrie începe noul an şcolar, noul prefect spunand că a purtat discuţii cu şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean despre condiţiile în care vor învăţa elevii din Vrancea anul viitor. “Am primit asigurări că nu sunt probleme, chiar dacă mai sunt şcoli în care se dă cu var pe ultima suta de metri”, a afirmat prefectul. Cătălin Kanty Popescu spune că în perioada următoare sunt “o grămadă de programe” de care trebuie să se ocupe, împreună cu CJ, cum ar fi forarea unor puţuri de mare adancime în localităţile în care au fost probleme cu apa potabilă. Deocamdată, noul prefect  este la stadiul de bune intentenţii şi de proiecte, rămanand de văzut cum se va descurca între multele probleme ale judeţului şi interesele politice ale celor care ne conduc. (Mihai BOICU)

Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări imagini cu prefectul Cătălin Kanty Popescu la Instituţia Prefectului Vrancea.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
cetateanu', acum 2179 zile, 20 ore, 6 minute, 43 secunde
Cred ca d-nul Kanty este omul potrivit la locul potrivit.Sper ca realizarile sa fie la fel de mari ca si fizicul ,iar la sfarsitul mandatului sa arate mai suplu.SUCCES !!!!.
, acum 2181 zile, 19 ore
DOAMNA TICA viceprimarul de la Marasesti e emanat de "Vointa poporului", asa ca linistiti-va si asteptati ziua cand poporul nu va mai alege pentru tuica, bere, mici, chiloti si altele de citeste integral
tica, acum 2181 zile, 19 ore, 34 minute, 52 secunde
Numirea dumneavoastra a adus bucurie in randurile locuitorilor din Marasesti ,singurul oras liberal din Vrancea ! Va rugam sa ajutati orasul ,chiar daca acum sunte-ti apolitic prin inlocuirea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.