Politică

Pe USL-işti i-a apucat hărnicia: Prefectura a raportat dublu faţă de ce i s-a cerut la mini - rencesămant

Mihai Boicu
20 aug 2012 6674 vizualizări
17.491 de persoane din listele electorale permanente ar fi trebuit să nu voteze la referendum, potrivit actualei puteri u suplimentar faţă de ce a cerut Guvernul, Prefectura Vrancea a raportat încă 29.269 de vranceni care ar fi plecaţi în străinătate u autorităţile locale nu au însă acte care să arate că aceştia au domiciliul sau reşedinţa în alte ţări

Dacă s-ar tăia din listele electorale permanente din Vrancea alegătorii cu probleme identificaţi la recensămantul cerut de actuala putere, atunci procentul de participare la referendumul din 29 iulie ar creşte cu peste 3 procente. Prefectura a raportat nu mai puţin de 17.491 de oameni cu acte de identitate expirate, decedaţi, cu domiciul în străinătate. Suplimentar, primarii au găsit peste 29.000 de “stranieri”, despre care ar şti sigur că sunt plecaţi, dar nu sunt documente care să ateste acest lucru. Curtea Constituţională ar trebui să decidă azi dacă va valida sau nu referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Guvernul le-a trasat prefecţilor sarcină să identifice nouă categorii de alegători din listele electorale pană pe 10 iulie, care ar putea fi “radiaţi” din evidenţe. În acest caz, referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu ar putea fi validat, chiar dacă potrivit datelor de la vremea respectivă la urne nu s-au prezentat jumătate din persoanele cu drept de vot. După verificările derulate pană sambătă, în Vrancea s-au descoperit 17.491 de alegători pe listele electorale permanente, care se încadrează în “specificaţiile” Guvernului. Cele mai multe, 9.749, sunt persoane care au cărţi de identitate expirate şi nu le-au reînnoit. Alţi 6.764 de vranceni au domicilul sau reşedinţa în străinătate. De asemenea, pe listele electorale s-au mai descoperit 354 de morţi, dar şi 95 de persoane care şi-au pierdut dreptul de a vota prin hotărari judecătoreşti. Suplimentar, primarii au raportat Prefecturii, iar Prefectura Guvernului o a zecea categorie de alegători care nu ar fi avut cum să voteze la referendum. “La nivelul judeţului ni s-a făcut cunoscut că în unităţile administrativ teritoriale sunt 29.269 de persoane care sunt plecate în străinătate, despre care autorităţile locale nu deţin acte care să demonstreze că au domiciliul sau reşedinţa acolo. Este o situaţie specifică judeţului şi ne-a fost transmisă din localităţi. Autorităţile ştiu sigur că acele persoane sunt plecate în străinătate. Aceste date au fost raportate suplimentar faţă de ce ni s-a cerut”, a declarat prefectul de Vrancea Octavian Vieru.

Trei procente în plus dacă se “taie” din liste

La referendumul din 29 iulie, pe listele electorale permanente se aflau 319.904 de alegători. La urne s-au prezentat 174.433 de persoane, reprezentand un procent de 54,52%. Dacă ar fi tăiaţi cei 17.491 de alegători găsiţi în neregulă de actuala putere, atunci ar rămane 302.413 alegători. Raportat la acest număr, procentul de participare la referendum ar creşte la 57,68%. La nivel naţional este nevoie de o creştere mai mare de trei procente a participării la vot pentru ca referendumul să fie validat, ceea ce înseamnă că USL-ul are serios de tăiat alegători din liste, ceea ce se pare că intenţionează să facă. “Punctul meu de vedere este acela de a avea o evidenţă strictă, corectă şi la zi”, a spus Octavian Vieru, referitor la faptul că au existat informaţii că autorităţile nu vor să-şi declare toţi “morţii”, pentru a avea o rezervă de voturi. În timp ce USL se chinuie să demonstreze că numărul persoanelor care aveau drept de vot la referendum era mai mic decat cel vehiculat iniţial, procurorii DNA încearcă să dovedează că nici măcar procentul mic de prezenţă la vot pe 19 iulie nu a fost adevărat şi a fost “umflat” de votanţi fantomă. (Mihai BOICU)


Cine sunt cei 17.491 de “nealegători”?

Persoane decedate – 354
Persoane care şi-au pierdut dreptul de a vota- 95
Persoane care au obţinut statutul de cetăţean roman cu domiciliul în străinătate – 15
Persoane ale căror acte de indentitate au expirat şi nu le-au reînnoit – 9.749
Persoane care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din liste – 51
Persoane care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere – 428
Persoane care şi-au schimbat numele prin căsătorie, divorţ, pe cale administrativă - 35
Persoane cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate 6.764
Persoane care şi-au pierdut cetăţenia romană - 0



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Post Scripum, acum 2186 zile, 2 ore, 19 minute, 43 secunde
Mă băiete, pe tine chiar te chiamă Boicu ori aşa eşti tu: bou din naştere?
Emi, acum 2186 zile, 15 ore, 36 minute, 39 secunde
eu tot nu inteleg cu ce drept vor sa scoata pe cei ca mine de pe listele electorale? sunt cetatean roman si am dreptul sa ma pronunt asupra referendumului. ce vreau eu sa fac cu votul meu e problema citeste integral
ostafi, acum 2187 zile, 5 ore, 10 minute, 47 secunde
La Marasesti a votat si tatal primarului , mort de 4 ani , hai Orisan....baga-i in puscarie si tu liber....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.