Politică

VIDEO!!!Dorinţa cea mai arzătoare din lampion: “să avem apă caldă în Focşani”

Iulia Crețu
13 aug 2012 5055 vizualizări
Dacă n-ar fi amuzant, ar fi chiar de plans faptul că cetăţenii oraşul vor un lucru atat de banal

 Nu se ştie dacă primarul Decebal Bacinschi sau directorul ENET, Valter Popescu, au participat la evenimentul “Lampioniada dorinţelor” de duminică din Piaţa Gării, organizat de tinerii liberali. În cazul în care nu au fost şi vor să afle care este una dintre dorinţele celor care au aprins lampioane, aceasta vizează un lucru elementar într-o societate normală, apa caldă. Este dorinţa unui “locuitor al oraşului Focşani, de 23 de ani”, după cum se intitulează acesta. “Doresc să avem apă caldă în cartierul în care locuiesc, strada Ghinea Dorinel, asociaţia de proprietari 114, Focşani. Am făcut sesizare la OPC, dar nu s-a rezolvat nimic. De anul trecut de cand s-a oprit apa caldă în tot oraşul, cei din Asociaţia 114 nu mai avem deloc apă caldă de la ENET. NU am posibilitate să-mi pun centrală termică”, este dorinţa ridicată la ceruri, la divinitate, deşi rezolvarea ei nu ţine de niciun sfant, doar de un gospodar competent. Alţi participanţi la înălţarea lampioanelor au cerut siguranţă pe străzi, bazin de înot, un stadion modern, parc de distracţii, standuri de biciclete de închiriat cu buletinul sau reabilitarea parcurilor din Focşani. Printre dorinţele locuitorilor Focşaniului se regăsesc un restaurnat Mc Donalds şi mai multe evenimente culturale. Alţii, mai filosofi, vor “să fim sănătoşi şi să fim împreună mereu”, după cum a înălţat spre cer un alt participant la “lampioniadă”. Nu se ştie dacă dintre cei care au aprins felinare duminică au fost şi oameni care şi-au dorit să pice Băsescu, Ponta sau să se ajungă la un consens politic naţional. Organizatorii evenimentului spun că lista dorinţelor va fi înmanată viceprimarului Tudorel Trofin, iar administraţia locală va încerca, în limitele bugetului local şi al disponibilităţii politicienilor să se înţeleagă, să le şi înfăptuiască. Tinerii liberali spun că “Lampioniada” va deveni tradiţie şi anunţă, pentru perioada următoare, organizarea unui concurs de fotografie şi scurt-metraje. (Iulia CREŢU)

Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări declaraţiile tinerilor liberali despre reuşita proiectului lor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
antiulise, acum 2289 zile, 53 minute, 5 secunde
Am vrut sa scriem si noi doua randuri, in ziua publicarii articolului de fata, dar eram prea scarbiti de ce s-a petrecut,in speta ,,realegerea,, eternului ,,mare specialist,, valter. Stiti cumva citeste integral
ing. Ulise Grosu, acum 2290 zile, 1 ora, 8 minute, 16 secunde
Din cate stiu, asociatia 114 are ca presedinte de asociatie pe d-na Violeta Balica, presedintele Asociatiatiilor de Proprietari din mun. Focsani, aspect care spune multe. Din cate am inteles PNL Vn. citeste integral
focsanean, acum 2290 zile, 8 ore, 51 minute, 16 secunde
Alt individ ciudat din acest oras si aceste vremuri care asteapta "para malaiata in gura lui Natafleata", in loc sa-si puna un boiler, caci oricum va avea sigur apa calda, care va fi sigur citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.