Politică

Criza politică se adanceşte: Curtea îi cere lui Ponta să ne numere

Ziarul de Vrancea
2 aug 2012 920 vizualizări
CCR a amanat ieri pentru luna septembrie o decizie privind validarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu n Curtea a cerut Guvernului liste electorale actualizate n incertitudinea politică se amplifică

Curtea Constituţională a amânat, ieri, până în 12 septembrie, o decizie privind referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, urmând să verifice listele electorale. În aceste condiţii, Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar până la acea dată.
De asemenea, CCR a solicitat Guvernului României ca până la 31 august 2012 să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfăşurat refendumul din 29 iulie 2012. Unul dintre magistraţi, judecătoarea Aspazia Cojocaru a declarat, după şedinţa Curţii, că din punctul său de vedere referendumul trebuia anulat pentru că "totul s-a bazat pe date false". Întrebată care a fost votul privind amânarea unei decizii privind referendumul, judecătoarea replicat: "Nu pot să spun".
Pe de altă parte, Curtea Constituţionlă a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului. Contestaţiile au fost formulate de Liga Internaţională a Românilor, de PSD şi PNL, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.
CCR a reluat ieri şedinţa amânată miercuri seară după ce a solicitat informaţii MAI şi INS. Oficialii Ministerului Administraţiei şi Internelor declarau că instituţiei i-au fost solicitate de către Curte precizări privind numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie şi că a fost deja comunicat că acesta este de 18.292.514. Aceeaşi cifră fusese avansată înaintea referendumului, în 24 iulie, şi de ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus.

Preda: "România va fi în criză totală timp de 40 de zile"

PDL consideră că se impune demisia de onoare a întregului Guvern, a declarat, ieri, preşedintele partidului, Vasile Blaga.  De asemenea, vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a recunoscut ieri că nu se aştepta la o asemenea decizie a Curţii dar a arătat că dacă listele electorale permanente nu sunt reale ar trebui invalidate şi alegerile locale. "Din moment ce avem o listă anunţată de ministrul Administraţiei şi Internelor înainte de referendum, nu înţeleg de unde au venit aceste neclarităţi referitoare la listele electorale permanente. Dacă se pun sub semnul întrebării listele electorale permanente comunicate de MAI, dacă listele electorale permanente nu sunt reale, cred că trebuie să fie invalidate şi alegerile locale", a precizat Sulfina Barbu. Ea a spus că, în aceste condiţii, sunt puse sub semnul întrebării numărul de parlamentari, alegerile locale şi parlamentare. "Acest Guvern a spus că organizează foarte corect referendumul. Unde este corectitudinea în organizarea referendumului?", a spus Barbu. Potrivit prim-vicepreşedintelui PDL Cezar Preda, urmare a deciziei CCR, "România va fi în criză totală timp de 40 de zile". El a apreciat şi că organizatorii referendumului "şi-au contestat propria organizare".
Premierul Victor Ponta va avea, astăzi, o videoconferinţă cu prefecţii, pentru a discuta despre actualizarea listelor electorale.

Liberalii ar fi vrut un tur doi al referendumului

Liderul PNL Eugen Nicolăescu susţinea ieri că dacă CCR ar fi invalidat referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, atunci Parlamentul are o singură cale, în sensul continuării consultării populare cu un al doilea tur de scrutin. El a precizat că este vorba despre o opinie personală: "Dacă până acum, legislaţia nu a fost dusă până la capăt, trebuie s-o ducem până la capăt şi atunci să rezolvăm problema în spiritul legislaţiei corecte şi nu cum ni s-ar părea nouă că e bine. Eu aşa opinez".
Întrebat cum comentează afirmaţia lui Eugen Nicolăescu despre necesitatea unui al doilea tur de scrutin la referendum, Traian Băsescu a a spus ieri că "la cât de multe trăznăi s-au spus, una în plus nu mai contează".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cocos, acum 4255 zile, 4 ore, 7 minute, 16 secunde
Sa ne numere la oua din partea Pdl, nutzy aia mica din plescoi !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.