Politică

Turul Vrancei: Azi se decide ordinea pe panourile de afişaj

Iulia Crețu
18 iul 2012 607 vizualizări
Primăria Focşani anunţă că astăzi, de la ora 9.00, în sala de şedinţe a Consiliului Local Focşani, se va trage la sorţi ordinea de afişaj pentru campania care precede referendumul de demitere a lui Traian Băsescu de pe 29 iulie.

Cele două tabere politice au la dispoziţie cele şapte zone din oraş, cu cate nouă panouri fiecare. Cu siguranţă numărul impar de panouri va ridica anumite semne de întrebare partidelor politice pentru că există riscul ca unii să primească cinci spaţii pentru promovarea mesajelor politice în defavoarea celorlalţi. O soluţie pentru împăcarea taberelor ar fi care între primele şi ultimele spaţii de publicitate să rămană un panou gol. (I. C.)
Pedeliştii spun că vor începe marşuri albe în judeţ

Pedeliştii merg alături de preşedintele suspendat Traian Băsescu pană în panzele albe. În cadrul unei şedinţe de lucru de săptămana aceasta de la PDL Vrancea s-a decis strategia de campanie pentru sprijinirea preşedintelui, în vederea referendumului de pe 29 iulie. Sambătă, democraţii vor manifesta în alb la Iaşi, urmand ca de duminică, astfel de evenimente să se deruleze şi în judeţ. Aceştia transmit că susţinătorii lui Băsescu se pot alătura, iar culoarea de protest va fi albul. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.