Politică

“Bolnavul închipuit” sau despre închipuirile lui moderne

Gabriel Sava
8 iul 2012 10731 vizualizări
Regizorii Andreea şi Andrei Grosu au pus în scenă o adaptare modernă a piesei lui Moliere

Teatrul Municipal “Mr. Ghe. Pastia” Focşani a prezentat sambătă seara, în premieră, o adaptare după piesa “Bolnavul închipuit” de Moliere, în viziunea regizorală a lui Andrei şi Andreea Grosu. Aşa cum ne-au obişnuit deja cei doi regizori, registrul a fost unul modern, plecand de la muzică, coregafie şi pană la personaje, transformate în contemporanii nostri. Comedia condamnă şi sancţionează prin ras defecte precum ipohondria, falsitatea, prostia, falsele studii, căsătoriile din interes. Nimic nu este ceea ce pare în această lume: nevasta cea mieroasă este dotată cu un detector de metale cu care speră să găsească aurul ascuns al soţului; trupul butucănos de halterofilă al fiicei ascunde un suflet bun; doctorii în medicină sunt de fapt nişte impostori şi oportunişti; garantul legii umblă cu fofarlica avantajand oamenii care îl plătesc; bolnavul este sănătos tun. Singura voce sinceră este cea a servitoarei, dar şi rolul acesteia este jucat de un bărbat. Argan, omul care se crede bolnav de moarte, ajunge pană la urmă să vadă adevărul din propria lui familie cu ajutorul servitoarei sale, Toinette, şi al fratelui lui, Beralde. Cuplul Argan- Toinette (Sorin Francu- Liviu Pintileasa) a făcut deliciul publicului. Interpretarea magistrală a celor doi actori a fost susţinută pe eşafodajul briliant construit de rolurile secundare (Paula Grosu- Mihaela Trofimov- Adrian Damian- Adrian Rădulescu- Mihail Spiridonescu). Faptul că decorurile şi costumele au fost realizate din aceeaşi panză sugerează o anumită uniformizare a oamenilor şi a unei lumi în care nuanţele de alb- negru dispar într-un anumit gri mai închis sau mai deschis, în care calităţile nu mai sunt doar vizibile. Finalul piesei a punctat, tot în registrul comic, ideea de om devenit un automatism, într-o lume care îşi păstrează defectele. Jocul actoricesc, păstrat la cote înalte fără excepţii, scenografia originală şi noutatea viziunii regizorale fac din această adaptare după Moliere o realizare memorabilă. Piesa a avut parte de interpretarea actorilor deja cunoscuţi de la teatrul focşănean, dar şi a doi actori de excepţie de la Teatrul “Maria Filotti” de la Brăila, Liviu Pintileasa, care a fost preşedintele juriului de la STEV, din acest an şi Mihaela Trofimov. Marţi, cu începere de la ora 19.00, scena municipalului focşănean va găzdui, tot în cadrul Zilelor Focşaniului, cunoscuta piesă “Hamlet”, a lui William Shakespeare, regizată tot de cuplul Andrei şi Andreea Grosu, în interpretarea actorilor focşăneni. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.