Politică

Democraţii cheamă vrancenii la proteste la Bucureşti

Iulia Crețu
4 iul 2012 1540 vizualizări
Azi, de la ora 18.00, în Piaţa Revoluţiei de la Bucureşti, vor avea loc manifestaţii împotriva abuzurilor asupra democraţiei pe care le face USL

Astăzi, la Bucureşti, în Piaţa Revoluţiei, vor avea loc manifestaţii împotriva deciziilor luate de Guvernul USL. Manifestanţi vor pleca şi de la Vrancea, reprezentanţii PDL afirmand că vor fi puse la dispoziţie autocare spre Capitală care vor pleca din Parcarea Electrica la ora 13.00. „Toată lumea e liberă să vină. Cei interesaţi pot veni în parcarea de la Electrica, de la ora 13.00. Am primit telefoane de la oameni din judeţ care vor să meargă, semn că societatea civilă vrea să se implice. Trebuie să ne organizăm împotriva loviturii de stat şi a acaparării tuturor instituţiilor de drept din Romania. Va fi acolo conducerea PDL, liderii din ţară, oameni de cultură şi societatea civilă”, ne-a spus deputatul Alin Trăşculescu. De altfel, la manifestaţia din Piaţa Revoluţiei de la Bucureşti va participa şi Mihai Răzvan Ungureanu şi echipa Iniţiativei Civice de Centru Dreapta. Invitaţie la eveniment a lansat şi Alexandru Nazare, fostul ministru al Transporturilor. „Este important să fim cu toţii îmbrăcaţi în alb, o culoare neutră din punct de vedere politic şi reprezentativă pentru onestitatea cu care ne raportăm la o schimbare profundă a politicii în România. Salvarea statului de drept, a valorilor şi instituţiilor democratice din România este responsabilitatea noastră, a tuturor! Sunt momente într-o democraţie când simpla contemplare a realităţilor politice de pe margine devine periculoasă. La 22 de ani de la cucerirea prin grele sacrificii a drepturilor democratice România nu îşi permite luxul să mai facă paşi înapoi”, se arată în mesajul organizatorilor. „Suntem destul de mulţi pentru a nu fi ignoraţi. Modul în care este calcată în picioare democraţia românească este un motiv serios pentru revoltă, nu pentru reflecţie. Perioada reflecţiei a trecut. Vă mulţumesc şi vă aştept să ieşim în stradă pentru apărarea democraţiei şi a statului de drept în România!”, a spus şi Mihai Răzvan Ungureanu. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
LEGIONARU', acum 4311 zile, 3 ore, 24 minute, 21 secunde
CUM NU VII TU, ŢEPEŞ DOAMNE, CA PUNÂND MÂNA PE EI… INCREDIBIL CIT DE ACTUALE SUNT VERSURILE LUI EMINESCU SI ASTAZI !! CE TRIST CA ACEEASI “TAGMA” DE OAMENI STRABATE VEACURILE PINA AZI…NU citeste integral
Ulise Grosu, acum 4311 zile, 6 ore, 45 minute, 21 secunde
In conditiile in care Trasculescu Alin si armata Domniei Sale de politruci incompetenti au adus Vrancea la nivelul anilor "50, prin numirile politice facute in fruntea deconcentratelor, ca sa citeste integral
mihai, acum 4311 zile, 7 ore, 13 secunde
lui oprisan ii este frica de dna si eu nu pot accepta ca un retardat ca tine nu stie sa vorbeasca dar vrea sa hotarasca pentru mine!
mihai, acum 4311 zile, 7 ore, 2 minute, 35 secunde
cine nu poate veni la bucuresti poate veni in piata unirii sa protesteze impotriva agresiunii asupra institutiilor statului. jos labele de pe justitie! demisia plagiatorului!
Un cetatean, acum 4311 zile, 9 ore, 25 minute, 2 secunde
Mai bine va imbravati in portocaliu,nenorocitilor! In sfarsit am scapat de voi hoti ordinari! A mai ramas chiorul,dar nu pentru mult timp! Dupa nastase cu voi!
Un cetatean, acum 4311 zile, 9 ore, 26 minute, 19 secunde
Mai bine va imbravati in portocaliu,nenorocitilor! In sfarsit am scapat de voi hoti ordinari! A mai ramas chiorul,dar nu pentru mult timp! Dupa nastase cu voi!
full, acum 4311 zile, 13 ore, 27 minute, 56 secunde
Nu puteti trai in opozitiee talharilor ati furat 8 ani si va e frica de doamna DNA?
@radu tampitu, acum 4311 zile, 17 ore, 46 minute, 40 secunde
http://www.facebook.com/JosGuvernulMafiotVictorPonta?ref=ts JOS DICTATURA USL,JOS PONTA PLAGIATORU',JOS CHIULANGIU ANTONESCU SI MAFIA USL ! HUOOOOOOOOOOOOOOOOO !!! NE DA EUROPA AFARA DIN CAUZA citeste integral
raduc, acum 4312 zile, 1 ora, 11 minute, 51 secunde
Hai sictir hotilor ! Sa iesim noi sa va punem iar pe posturi ca sa umflati burdihanele. Huo talharilor !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.