Politică

Oficial, Oprişan a trăit şi anul trecut doar din salariu

Mihai Boicu
2 iul 2012 2706 vizualizări
Vicepreşedintele Dragoş Barlădeanu a împrumutat 40.000 de euro

Consiliul Judeţean Vrancea are acelaşi om “sărac şi cinstit” în fruntea instituţiei, după cum reiese din ultima declaraţie de avere depusă de Marian Oprişan, din postura de candidat pentru un nou mandat de preşedinte. Două apartamente, un teren de 7.500 mp, două credite de 34.500 de euro scadente în 2020, aceasta este averea lui Marian Oprişan. Preşedintele CJ a obţinut în 2011, din salarii, 48.549 lei. În declaraţia de avere nu se menţionează nimic despre autoturismul de teren cu care baronul PSD se plimbă de ceva timp. De altfel, este cunoscut apetitul acestuia pentru maşini scumpe care nu apar în averea sa. Noul vicepreşedinte al CJ din partea PC, Ionel Cel – Mare, este, la prima vedere, mai înstărit decat “şeful” său. Conservatorul deţine în Focşani o casă de vacanţă, una de locuit şi un apartament. Ionel Cel – Mare se plimbă cu un autoturism Renault fabricat în anul 2000 şi are un credit de 15.000 de euro de rambursat. Veniturile sale cele mai consistente provin din pensie, care s-au ridicat anul trecut la 53.588 lei. La această sumă se adaugă 27.000 lei din chirii şi 10.300 lei din profesia de avocat. Celălalt vice al CJ, Dragoş Barlădeanu, are 1500 metri pătraţi de pădure şi 500 metri pătraţi de teren intravilan. Anul trecut, social – democratul s-a îndatorat cu 40.000 de euro pană în 2036. Singurile venituri obţinute de Barlădeanu sunt cele din salarii, în cuantum de 40.260 lei. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
alex, acum 4297 zile, 3 ore, 4 minute, 14 secunde
Ar trebui noi, cetatenii, sa nu mai permitem sa mai fie alesi in fruntea judetului oameni imorali, afemeiati, interessati doar pentru buzunarul propriu si mai putin pentru cetateni (cel mai mare citeste integral
sorin, acum 4299 zile, 4 ore, 24 minute, 35 secunde
In luna mai 2010, cand deja avea demisia ceruta, marele DGA Celmare afemeiat si intrigant pentru merite deosebite fata de prietenii sai a fost delegat intro deplasare in Italia cu o duduita citeste integral
haralambie, acum 4304 zile, 16 ore, 58 minute, 59 secunde
lucy, nu il subestima pe cel mai mare fustangiu din sistemul penitenciar, caci are la activ atatea neveste de subordonati incat multi il asteapta la cotitura...sa vedem si episodul 3, ca in primul au citeste integral
om, acum 4304 zile, 19 ore, 5 minute, 34 secunde
Familia acestui individ cu multe amante nu citeste ce zice lumea despre el? nu as mai iesi din casa de rusine daca as fi in locul lui. tupeu de mocan.
lucy, acum 4304 zile, 19 ore, 15 minute, 26 secunde
Auzi, "celmare are 3 amante pe care le intretine la Bucuresti". Am mai auzit de acest afemeiat si cred ca nu se mai uita nimeni la el, nu vedeti cum arata. E un fel de Iri moldovean-mocan. citeste integral
eu, acum 4304 zile, 20 ore, 31 minute, 43 secunde
Celmare a uitat sa-si treaca pe lista de avere si cele 3 amante pe care le intretine la Bucuresti. pe la toamna le-a promis ca vine in parlament si atunci scapa de urgie! Afemeiat si nesimtit!
racu, acum 4304 zile, 23 ore, 43 minute, 46 secunde
ba da ce fata are asta parca il pozase pentru parnaie
biet cetatean, acum 4305 zile, 6 ore, 14 secunde
Cam multa bunastare la vicele Cel batrin fata de munca depusa dea lungul vietii sau o fi trecut matusa Tamara si pe la el. Are cu ce impresiona.......!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.