VIDEO!! USL îşi împarte frăţeşte Mărăşeştiul: PSD şi-a pus ieri viceprimar
Social-democratul Ioan Ostafi a fost ales ieri în funcţia de viceprimar de către consilierii locali din Mărăşeşti, într-o şedinţă în care au fost prezenţi 16 aleşi din totalul de 17. Alegerea s-a făcut fără nicio surpriză, cu toate că la nivel de organizaţie judeţeană lucrurile nu stau deloc clar în privinţa relaţiilor dintre PSD şi PNL, iar primarul oraşului este liberal. Candidatura lui Ioan Ostafi, singura depusă, a fost contestată de unul dintre consilierii APV. Elisabeta Drăgan a reclamat faptul că social – democratul este pensionar anticipat, însă contestaţia nu a împiedicat votul. Cu 14 voturi pentru şi două împotrivă, Ioan Ostafi a devenit noul viceprimar al Mărăşeştiului, pană în 2016, dacă nu cumva se va schimba politica de alianţe în legislativul orăşenesc. “În momentul de faţă s-a instaurat ordinea, disciplina, punctualitatea şi respectul faţă de cetăţean”, a spus viceprimarul, care a anunţat că va renunţa la pensia anticipată. Primarul liberal Valerică Chitic a declarat că în oraşul Mărăşeşti nu au fost niciodată proiecte, ci doar împrumuturi, “care au devastat oraşul”, cu trimitere la fostul edil Emilian Braşov. În consecinţă, edilul a promis că va bate mai mult pe la uşile ministerelor, “cu sprjinul domnului preşedinte Marian Oprişan”, pentru a obţine fonduri. Fără a-i pronunţa numele, Valerică Chitic l-a atacat pe deputatul PDL Alin Trăşculescu, fostul său coleg şi şef de partid, în contextul prezenţei la şedinţă a deputatului PSD Ciprian Nica, chiar dacă Mărăşeştiul nu se află în colegiul său. “Deputatul colegiului 5 nu a fost văzut de patru ani pe aici, de asta a caştigat USL în Mărăşeşti cu 75%, din cauza lui”, a spus fostul pedelist Valerică Chitic, care preia mandatul de la liberalul Constantin Vlase, cu care a făcut echipă în fruntea primăriei. Consiliul Local Mărăşeşti numără 17 consilieri, din care 13 sunt ai USL, iar cate doi sunt de la APV şi PP – DD. “Popularii” lui Dan Diaconescu se pare că înclină tot către USL. (Mihai BOICU)
Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări imagini de la şedinţa de la Mărăşeşti.














