Politică

Video!!! Oprişan a fost întampinat cu covor roşu la depunerea jurămantului

Ziarul de Vrancea
15 iun 2012 2165 vizualizări
Baronul de Vrancea a depus jurămantul în sediul viitorului Tribunal pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean u acesta se află în funcţia nr. 1 din judeţul Vrancea din anul 2000 şi a fost reales de vranceni în ciuda prejudiciilor uriaşe puse în carcă de către DNA

 Marian Oprişan a depus jurămantul de învestire în funcţie pentru mandatul 2012 – 2016 în prezenţa primarilor, a şefilor de instituţii dar şi a unora dintre magistraţii vranceni. Ceremonia a avut loc la sediul nou al Tribunalului Vrancea, amenajat în clădirea fostei Bancorex, la care s-a lucrat la foc automat ieri pentru ca totul să fie în regulă pentru ceremonia de învestire. De altfel, activitatea de judecată nu a început în noua clădire a instanţei judeţene, chiar dacă a fost inaugurată în campania electorală. Mulţimea de aleşi ai PSD şi şefi de instituţii a fost întampinată cu covor roşu. După depunerea jurămantului, Oprişan a spus că vrea să facă din judeţul nostru unul „puternic”, insistand pe partea de reabilitare a drumurilor pe care tot promite că le repară de ani şi ani. „Tot ceea ce mă mană şi mă animă în următorul mandat este să facem Vrancea puternică”, a spus în stilul său populist fostul şi actualul preşedinte al CJ, aflat în funcţie din anul 2000. Acesta a afirmat că drumurile naţionale sunt o prioritate în noul mandat şi a promis că la finalul anului viitor DN 2 D Focşani – Ojdula va fi terminat. De asemenea, Oprişan a promis că CJ va termina proiectele începute cu bani europeni, cum sunt “Vrancea Aqua” şi “Vrancea curată” şi că va demara noi investiţii pentru ca în nicio localitate a judeţului să nu mai probleme în alimentarea cu apă.


Trei mandate de vorbe şi bani cheltuiţi


Festivitatea de depunere a jurămantului a fost condusă de judecătorul Costică Diţă, preşedintele Tribunalului. Printre şefii de instituţii prezenţi au fost cei ai actualei puteri, cum ar fi prefectul Octavian Vieru şi subprefectul Cristi Misăilă, dar şi cei vechi, printre care Costică Neaţă, directorul Direcţiei de Agricultură, Mihai Copaci, directorul Casei de Asigurări de Sănătate, Paul Giurcă, directorul Agenţiei de Mediu, Ionel Popescu, comandantul IPJ şi mulţi alţii. Lor li s-au alăturat aproape toţi primarii şi viceprimarii aleşi duminica trecută, unii dintre ei pentru prima oară. Marian Oprişan se va afla în fruntea celor 33 de consilieri judeţeni, 21 de la USL, 7 de la Alianţa pentru Vrancea şi patru de la Partidul Poporului Dan Diaconescu. Cel mai probabil şi în acest mandat aceştia vor funcţiona ca o “maşină de vot” aflată la dispoziţia sa. În ciuda faptului că se află de 20 de ani în fruntea judeţului şi promite de fiecare dată “fapte nu vorbe”, Oprişan nu prea şi-a îndeplinit dezideratele găsind întotdeauna ţapi ispăşitori pentru nerealizările sale, evident în curtea altor partide. Într-un fel sau altul acesta deţine de aproape două decenii de ani puterea locală în judeţ. Din 2000 este preşedinte de CJ, iar anterior a mai avut două mandate de vicepreşedinte din partea PDSR. Pe vremea cand CJ Vrancea era condus de Monel Dumitru Paizan de la PD, în mandatul 1996-2000, Oprişan era de fapt preşedintele informal al instituţiei, responsabil de partea economică a judeţului.


Vrea să scape de dosarul de la DNA


Alături de caţiva funcţionari din CJ Vrancea, Oprişan este judecat într-un proces penal, instrumentat de DNA, cu un prejudiciu de peste 8 milioane de euro produs bugetului de stat şi bugetului judeţean. DNA a deschis mai multe dosare penale pe numele lui, pentru modul în care a acordat contracte pe bani publici unor apropiaţi şi pentru achizitionarea Complexului Turistic "Căprioara" de la Petreşti, care stă nefolosit de aproape zece ani. Dosarul trenează pe rolurile instanţelor de judecată din 2006, iar martorul cheie, fostul vicepreşedinte Mircea Diaconu, a trecut în lumea celor drepţi. În ciuda faptului că Oprişan nu a trecut testul integrităţii şi dă dovadă de multă demagogie, peste 100.000 de oameni au decis să-l menţină în continuare şef peste judeţ, administrand o instituţie cu un buget anual de sute de milioane de euro. (C. MARIN, M. BOICU)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.