Ponta despre Oprişan: „are exprimări pitoreşti”
Primul ministru al Romaniei, Victor Ponta, i-a transmis baronului PSD de Vrancea, Marian Oprişan, să-şi vadă de ograda PSD şi să nu se uite în curtea PNL, vis-a-vis de trecerea Sorinei Plăcintă la liberali. Deşi Oprişan a dat de înţeles că acceptarea senatoarei în randul PNL Vrancea ar putea pune probleme USL, Ponta îl calmează. „Cunosc exprimările pitoreşti ale domnului Oprişan. I-am spus azi şi lui şi celorlalţi: nu ne uităm peste gard la PNL, cum nu se uită nici ei la noi. În cadrul USL nu-mi place genul ăsta de atacuri între noi şi deciziile PNL sunt decizii ale lor, interne, de partid, nu le voi critica eu”, a fost reacţia lui Victor Ponta. Şeful PSD a completat şi a spus că la parlamentare USL va avea candidaţi comuni, lăsand să se înţeleagă că Oprişan ar putea avea o surpriză cu Sorina Plăcintă candidat. De altfel, la împărţirea colegiilor vor avea prioritate parlamentarii în funcţii, ceea ce înseamnă că liberalii Nini Săpunaru şi Sorina Plăcintă ar putea candida în comun în colegiul de sud, fapt care stopează intenţia hegemonică a liderului PSD de la Vrancea, care dorea colegiul senatorial pentru un social-democrat. „La alegerile parlamentare, USL va avea candidaţi comuni. Eu nu mă bag în ograda PNL şi nu le spun pe cine să pună ei, nici ei nu mi-au spus mie pe cine să pun. PNL îşi desemnează candidaţii la parlamentare şi nu au nevoie de la mine, de la PSD, de un acord. Nu am discutat aşa ceva. PNL îşi pune candidaţii pe care îi consideră cei mai buni”, a mai spus Ponta. Şeful PSD a subliniat că ieşirea nepotrivită a lui Marian Oprişan nu va afecta colaborarea în USL. Reamintim că Oprişan i-a spus lui Nini Săpunaru „să se spele cu Sorina Plăcintă pe cap”, după cum a afirmat miercuri şeful CJ Vrancea, la puţin timp după ce senatoarea a anunţat de la tribuna parlamentului că trece de partea grupului liberal din Senat. (I. CREŢU)
Baronii, avertizaţi să nu devină aroganţi
Ponta s-a întalnit ieri şi cu principalii caştigători la alegerile locale din partea PSD, printre care şi baronii locali, cărora le-a spus să nu devină aroganţi şi să nu li se urce victoria la cap, făcand o referire, înţeleaptă de altfel, „să nu uităm lecţile opoziţei şi de ce am fost în opoziţie atâta timp”. „Greul începe cand eşti la guvernare”, după cum a atenţionat Ponta. Rămane de văzut cat de umili vor înţelege baronii să fie. (I. C.)














