Politică

Marian Oprişan a bătut şi PDL şi PNL

Mihai Boicu
11 iun 2012 20369 vizualizări
USL este marele caştigător al alegerilor din Vrancea, cu 61 de primari u cel mai mare scor electoral l-a avut candidatul unic de la Păuleşti: 99,9% u PDL “vopsit” în APV a caştigat 18,83% din voturile alegătorilor, în vreme ce partidul lui Dan Diaconescu a obţinut 12,5%

La începutul zilei primele date la nivel judeţean îl dădeau caştigător cu 75% pe Marian Oprişan. Aproape de finalul centralizării, cand au fost incluse şi rezultatele din Focşani, pentru liderul PSD votaseră 60,05% din cei 152.752 de alegători ale căror voturi au fost valabil exprimate. Neagu Murgu, candidatul PP – DD, avea 18,52%, iar Virginia Muris, Partidul Verde, 6,05%. Numărul voturilor nule a fost foarte mare, de 14.102. O posibilă explicaţie este aceea că susţinătorii APV care nu au avut pe cine vota au preferat să-şi anuleze voturile şi, desigur, să-i transmită mesaje lui Oprişan. Pentru consilieri judeţeni au fost 152.352 de voturi valabile, din care 60,9% au fost pentru USL, 18,83% pentru APV şi 12,56% pentru PP – DD. La numărătoare s-a constatat că 14.456 de voturi sunt nule. USL deţinea supremaţia şi la consiliile locale. Din cele 806 mandate atribuite pană aseară, 491 erau ale USL, 198 ale APV şi 90 ale PP – DD. Pentru primari fuseseră centralizate datele din 64 de circumscripţii. 56 dintre cei aleşi în funcţii aparţin USL, şase sunt de la APV, la care se adaugă doi independenţi, la Vanători şi Vintileasca. “Vom încheia centralizarea voturilor în această seară (aseară- n.r.)”, a spus procurorul Florin Ţîrlea, preşedintele BEJ.

Candidat cu 99,9%

USL are în urma alegerilor locali 61 de primari, din care 47 sunt ai PSD şi 14 ai PNL. APV are nouă primari, acelaşi scor obţinut în urmă cu patru ani. Liberalii sunt printre perdanţi, deoarece au rămas fără trei primari, care au pierdut în faţa unor candidaţi independenţi susţinuţi din umbră de PSD. Cel mai mare scor electoral l-a avut candidatul unic de la Păuleşti, pesedistul Vasile Bratosin obţinand 99,9% din voturile alegătorilor. Strategia PDL de a-şi schimba denumirea în Alianţa pentru Vrancea prin construirea unei alianţe cu partide mici, aproape inexistente, nu a funcţionat. Fostul partid de guvernămant are acum opt primari, cu unul mai puţin decat avea înaintea de migrarea edililor către PSD. Scorul este la fel ca în 2008, însă atunci PDL a reuşit să-l atragă pe primarul independent din Cîmpineanca, Ştefan Paraschiv. Democrat – liberalii au pierdut în comune unde nu se aşteptau şi au produs surprize în altele unde primarii USL păreau bine înfipţi în funcţie. O surpriză a avut loc la Păuneşti, unde viceprimarul PDL Gheorghe Popa a fost mai bun decat fostul său coleg plecat la PSD, Aurel Petrilă. Iniţial, diferenţa între cei doi a fost de 67 de voturi. Nemulţumit, Petrilă a cerut renumărarea voturilor însă diferenţa s-a mărit la 107 de voturi. Chiar dacă a pierdut trei din cei şase primari care îi mai avea, APV a avut candidaţi care au recaştigat terenul pierdut. Vasile Chirilă, fostul adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), a caştigat la Bilieşti în faţa fostului primar PSD, Ovidiu Butuc, care a declarat că este bucuros că a scăpat de grijile funcţiei. Democrat liberalul Gheorghe Tătaru s-a răzbunat pentru ceea ce s-a întamplat în urmă cu patru ani la Bordeşti, cand a pierdut la doar cateva voturi în faţa pesedistului Vasile Moldoveanu. Acum, fostul primar PNL a obţinut cu 70 de voturi mai mult decat a avut adversarul său şi a revenit în fruntea primăriei. Cei cinci primari noi ai APV mai salvează cat de cat imaginea alianţei, care a pierdut la scor alegerile din Vrancea în favoarea PSD.

Primarul din Păuleşti a fost ales cu 99,9%

PSD a obţinut 47 de primari în cadrul alianţei pe care o cu PNL, pentru că deşi a pierdut şase primari a reuşit să se impună în alte comune, avand acelaşi număr de edili ca pană la alegerile locale. Candidaţii puşi de Oprişan au reuşit să caştige în comune unde PSD a renunţat la primarii în funcţie. La Varteşcoiu, Vulturu, Milcovul sau Bogheşti, garda primarilor PSD a fost schimbată. Primarii racolaţi de la PDL au caştigat aproape pe linie din partea PSD. Nicu Bercuci, primarul din Valea Sării, s-a dovedit a fi însă o carte proastă, pierzand în mod neaşteptat în faţa independentului Valentin Marcu. Pesedistul Vasile Dima şi-a păstrat cu doar trei voturi diferenţă funcţia de primar la Răstoca, fiind la un pas de a pierde în faţa candidatului APV. “Sunt plecat din localitate, nu mă interesează rezultatul, numai hoţii se fac”, a declarat supărat primarul întrebat despre scor, în timp ce la Răstoaca se renumărau de zor voturile. La Tulnici, unde campania electorală a fost acerbă, cu acuzaţii de mită electorală şi maşini incendiate, pesedistul Valentin Bîznă a caştigat cu 70% din voturi în faţa democrat – liberalului Cornel Negru. PSD are primarii cu cele mai bune procente. Scorul aproape perfect l-a obţinut candidaţul unic de la Păuleşti, care a fost reales în funcţie cu 99,9%. “Pentru preşedintele CJ am obţinut 95%, la consilieri judeţeni – 93%, iar la Consiliul Local aproape 90%. Din 11 consilieri, 10 sunt ai USL, iar unul al APV”, ne-a declarat primarul Bratosin.

Oprişan i-a luat trei comune lui Nini Săpunaru

Cu toate că USL a caştigat la scor alegerile locale în Vrancea, PNL este pe lista pierdanţilor. Liberalii au rămas fără trei primari, avand 14 edili, care au fost învinşi de candidaţi independenţi. Bătălia cea mai mare s-a dus la Dumitreşti, unde primarul Sandu Crintea l-a avut contrancandidat pe fostul primar PSD Petrică Dogaru, pe care l-a învins la cateva voturi în 2008. Potrivit informaţiilor noastre, Marian Oprişan a vrut să-l lase pe “colegul” Nini Săpunaru fără caţiva primari, în special pe Valea Ramnicului, unde se află colegiul acestuia. Manevra a fost făcută în perspectiva alegerilor parlamentarilor, dar şi a eventualităţii ruperii USL. La Dumitreşti, renumărarea voturilor şi centralizarea acestora s-a încheiat abia ieri după amiază. Primarul liberal Crintea a obţinut 1.297 de voturi, cu 24 mai puţin decat Petrică Dogaru, pe care l-au votat 1.321 de alegători. Chiar dacă Nini Săpunaru a stat în ultimele zile la Dumitreşti, pentru a-şi apăra colegiul, manevra lui Oprişan a reuşit. Liberalii mai au acum doar doi primari pe Valea Ramnicului, Ion Gheorghiţă la Jitia şi Şerban Pîrlogea la Chiojdeni. Independenţii se pot înscrie într-un partid fără să-şi piardă funcţiile, astfel încat este de aşteptat ca nu peste mult timp cei trei primari să facă pasul la PSD. Nu este exclus ca şi la Valea Sării să se întample acest lucru, cunoscut fiind apetitul lui Oprişan de a racola primari. În această eventualitate foarte probabilă, PSD va ajunge la 51 de comune pe care le controlează. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
legionaru', acum 4335 zile, 3 ore, 56 minute, 41 secunde
Vai de locuitorii din BORDESTI,care au pe capetele lor amarate un ciocoi cartofor,ucigas de animale, spagar si violent,un mocan ce si-a lasat opincile la apa Ramnei,mai jos de schitul Recea.Oamenii citeste integral
?, acum 4335 zile, 14 ore, 58 minute, 57 secunde
Oare licheaua si tradatorul de Ignat cum se simte citind aceste rinduri , nenorocitule sa ai parte de ce ai dorit tu partidului democrat.
paul, acum 4335 zile, 15 ore, 26 minute, 35 secunde
pdl, reuseste prin masuri dure de austeritate sa treaca tara prin criza si iata care este raspalata natiei , VOT NEGATIV, si ne intrebam de ce o ducem prost. Cred ca este clar pentru toata lumea ca citeste integral
, acum 4335 zile, 18 ore, 9 minute, 45 secunde
PDL era logic si firesc sa aiba probleme deoarece o guvernare in timp de criza si cu masuri de austeritate costa.Aceasta situatie s-a intamplat in toata europa si in toata lumea. Opozitia si mai ales citeste integral
manevre de cocalar, acum 4335 zile, 18 ore, 53 minute, 36 secunde
daca samponaru nu a sesizat manaria cu "candidatul independent", se adevereste ca este un do bi toc. dar mai do bi toci decat samponaru sunt alegatorii, au bucurii masochiste, gasesc placere citeste integral
upsss, acum 4336 zile, 2 ore, 43 minute, 14 secunde
OPRISAN A INVINS PD-L NU PNL S AU LA VRANCEA NU EXISTA USL?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.