Politică

“Totul pentru caştigător”- sistemul de alegere pentru parlamentari

Iulia Crețu
22 mai 2012 1340 vizualizări
In toamnă, candidaţii care obţin cele mai multe voturi sunt desemnaţi deputaţi şi senatori, fiind eliminată redistribuirea mandatelor u modificarea legii electorale va avantaja PSD, partid care şi în 2008 a obţinut în majoritatea colegiilor din Vrancea la Camera Deputaţilor şi Senat cele mai multe voturi u deputatul PDL de Focşani Răzvan Mustea susţine că uninominalul pur impus de USL nu reformează Parlamentul

Camera Deputaţilor a adoptat ieri, cu 180 voturi “pro”, 30 “veto” şi 26 de abţineri Legea privind introducerea uninominalului pur, prin care vor ajunge deputaţii şi senatorii cei care obţin cel mai mare număr de voturi. Se elimină astfel, redistribuirea şi desemnarea parlamentarilor care au obţinut al doilea sau al treilea scor. De asemenea, prin modificarea legii electorale se desfiinţează pragul electoral, iar în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare va apărea încă un mandat de parlamentar. Nu se modifică numărul colegiilor, însă numărul de parlamentari în nici un caz nu va scădea. Ţinand cont de rezultatele din 2008, în Vrancea, PSD ar caştiga de departe cele mai multe mandate. La deputaţi, în cele 6 colegii, PSD a obţinut cele mai multe voturi în 2 Focşani Sud - Angel Talvăr, 4 Odobeşti – Cristian Dumitrescu, 5 Mărăşeşti – Cătălin Vrabie (parlamentar este Alin Trăşculescu PDL, prin redistribuire), 6 Panciu – Ciprian Nica, iar la Senat, a obţinut prin candidaţii Miron Mitrea şi Gică Duţă primele locuri. În colegiul lui Duţă însă, prin redistribuire, a fost desemnată senator PDL Sorina Plăcintă, cu al doilea scor la alegerile de acum 4 ani. Liberalul Nini Săpunaru a obţinut primul loc în Colegiul 3 Dumitreşti, la deputaţi. “Pentru Vrancea, această modificare a legii electorale înseamnă că noi (n.r. USL) vom caştiga tot. Partidul Democrat a solicitat uninominalul pur acum 2-3 ani, iar acum s-a sucit. Nu vreau să anunţ un scor în Parlament pentru toamnă, dar USL va avea o majoritate confortabilă”, ne-a spus Săpunaru, fără a comenta argumentul de nereprezentativitate pe care modificarea legii l-ar trage după sine. De altfel, Asociaţia ProDemocraţia a criticat acest demers al lui Antonescu şi Ponta, afirmand că nu este democratic.

Mustea ar vrea uninominal la pachet cu Parlament unicameral

Deputaţii de la PDL şi UDMR nu au susţinut legea propusă de USL, anunţand că o vor contesta la Curtea Constituţională. “Nu cred că rezultatele se vor schimba cu mult, nu cred că modificarea legii electorale va dezavantaja aşa mult PDL pe cat ar crede unii. Cred că două mandate de deputat sunt posibile pentru noi, la Focşani şi Mărăşeşti. Nu ştiu la Senat ce va fi. Totuşi, noi vom ataca uninominalul pur la Curtea Constituţională pentru că prin modificarea legii electorale nu se respectă voinţa populaţiei arătată la Referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari la 300”, ne-a spus şi Alin Trăşculescu, deputat PDL. Celălalt deputat PDL, Răzvan Mustea Şerban, s-a declarat adeptul uninominalului pur, dar numai la pachet cu Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. El stă mai relaxat pentru că în 2008 a reuşit în Focşani să ia locul PSD-ului. „Actuala putere se face că uită dorinţa românilor exprimată la referendumul din 2009: Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, concomitent cu introducerea votului uninominal. Interesul conjunctural al USL este de a promova acest sistem de vot, prin care un partid care obţine 40% din voturi poate lua 60% din locurile din Parlament, fără însă a reforma cu adevărat instituţia Parlamentului. Este un sistem care îi va sluji pe unii aleşi, nu pe alegători. Ca parlamentar intrat în Camera Deputaţilor din poziţia de câştigător al colegiului, susţin un vot uninominal, la pachet cu celelalte modificări: unicameral şi maximum 300 de parlamentari”, ne-a spus şi Deputatul PDL de Focşani.

Alegeri parlamentare în octombrie?

Totuşi, potrivit unei simulări făcută de Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza voturilor obţinute de candidaţi la parlamentarele din 2008, dacă s-ar fi aplicat un sistem uninominal pur acum patru ani, PDL ar fi avut 138 de deputaţi şi 58 de senatori, PSD^PC -117 deputaţi şi 55 de senatori, PNL ar fi fost reprezentat de 37 de deputaţi şi 15 senatori, iar UDMR de 23 de deputaţi şi 9 senatori. Acum însă situaţia nu pare a mai fi aceeaşi, mai ales că PDL are de îndurat guvernarea pe timp de criză, nu foarte apreciată de populaţie. Tot ieri au apărut discuţii la Bucureşti şi despre data alegerilor parlamentare. Dacă iniţial se vorbea de un calendar al alegerilor pentru luna noiembrie, cei din USL, prin Viorel Hrebenciuc, au anunţat că este preferabil în octombrie. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.