Politică

Ponta vrea să-i ia locul lui Băsescu

Ziarul de Vrancea
13 mai 2012 936 vizualizări
Premierul susţine că trebuie să participe la următorul Consiliu European, pe 23 mai, pentru că se vor discuta probleme economice care ţin de politica internă, nu de cea externă

"Vă întreb pe cine va reprezenta domnul Ponta la Bruxelles? Mafia diplomelor, grupul de datornici în cash la Dan Voiculescu, duşmanii locurilor de muncă şi ai Codului muncii? Orice va decide domnul Ponta, e liber să o facă, va reprezenta mult mai puţin decât îşi doresc românii şi va fi, el însuşi, mult mai puţin decât un om de stat", susţine europarlamentarul PDL Traian Ungureanu referitor la anunţul premierului Victor Ponta că doreşte să participe la Consiliul European. Pe de altă parte, el a susţinut că premierul face o eroare atunci când spune că, în prezent, chestiunile europene nu mai sunt de politică externă, ci sunt chestiuni de politică internă. "Există cel puţin două capitole la care nu suntem în interiorul UE: piaţa muncii şi Schengen. Deci nu putem vorbi de internalizarea tuturor problemelor europene. Poate că aceasta domnul Ponta o să o afle în a doua săptămână de guvernare", a ţinut să precizeze europarlamentarul.

 

Încă o săptămană de negocieri

 

Premierul Ponta a anunţat că a avut deja o primă discuţie cu preşedintele Băsescu privind nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu UE şi că şeful statului i-a spus că vrea să meargă în continuare la Bruxelles, discuţie care va continua pentru a evita "o situaţie ridicolă".

"Am avut o primă discuţie legată de participarea la Consiliul European, în care domnia sa mi-a arătat că vrea să participe în continuare, şi vom avea poate chiar săptămâna viitoare o nouă discuţie pe diverse teme de politică externă, pentru că eu nu vreau să contest rolul constituţional al preşedintelui, dar problemele europene nu mai sunt considerate probleme de politică externă în Europa, ci probleme interne, se discută în special lucruri care ţin de activitatea guvernamentală. Eu mă voi implica, din partea mea există dorinţa de a avea un mandat foarte clar. Sigur că va fi mai uşor de reliefat un conflict personal - merge Ponta sau merge Băsescu la Consiliu - important este ca acela care merge - şi acum încerc să fiu foarte diplomat sau responsabil în ceea ce spun - să aibă un mandat", a spus Ponta, la emisiunea "După 20 de ani" la ProTV.

El a arătat că un astfel de mandat ar trebui acordat de către Parlament şi a precizat că regulamentul actual nu permite participarea la Consiliu atât a preşedintelui, cât şi a primului-ministru. "Voi face tot ce ţine de mine, şi cred că şi preşedintele va face, să evităm un conflict care să pună România într-o situaţie ridicolă, să fim amândoi acolo", a conchis Ponta.

 

Pot merge amandoi, dar numai unul vorbeşte

 

Fostul consilier prezidenţial Cristian Preda apreciază, într-un comentariu postat pe blogul său, că, dacă premierul Victor Ponta "acceptă să asume rolul însoţitorului" preşedintelui Traian Băsescu la Consiliul European, atunci "coabitarea poate arăta decent la nivel european". El menţionează că există precedentul: în ultimele două decenii, Franţa şi Polonia au venit în Consiliu şi cu preşedintele, şi cu premierul, atunci când au avut parte de coabitare politică, adică atunci când şeful statului şi şeful guvernului nu proveneau din aceeaşi tabără politică.

De cealaltă parte, vicepreşedintele PSD Corina Creţu susţine că ar fi normal ca premierul Victor Ponta să participe la Consiliul European din 23 mai întrucât se vor discuta teme economice, ea precizând că acest lucru nu subminează atribuţiile preşedintelui Traian Băsescu în politica externă. Creţu afirmă că ar fi "o anomalie" ca premierul să nu fie prezent având în vedere că temele care vor fi discutate sunt economice. Ea a menţionat că premierul este cel care trebuie să implementeze orice decizie economică se ia la Bruxelles. Întrebată dacă nu ar fi posibil ca Traian Băsescu şi Victor Ponta să meargă împreună la Bruxelles, Corina Creţu a spus că fizic pot fi împreună, dar în numele ţării vorbeşte doar unul.

 

Contraexemplul polonez

 

Polonia a dus la Bruxelles disputa legată de reprezentarea în Consiliul European, în anul 2008, când premierul polonez nu i-a permis preşedintelui să meargă la summit, iar şeful statului a mers cu un avion închiriat şi a stat pentru scurt timp la reuniune, pe scaunul ministrului de Finanţe. Lech Kaczynski, şeful statului pe atunci, nici nu era menţionat pe lista persoanelor participante, dar i s-a permis totuşi accesul la summit-ul UE. Preşedintele conservator a evitat însă în ultima clipă un conflict la reuniunea la nivel înalt, după ce a stat zece minute lângă rivalul său politic, premierul polonez Donald Tusk, ulterior cedând scaunul ministrului de Finanţe, căruia îi era destinat.

 

Premierul plusează: şi CAS va fi redusă la anul

n el a făcut anunţul într-o emisiune televizată în care a reluat şi promisiunea introducerii impozitării progresive a salariilor

 

Introducerea cotelor diferenţiate de impozitare pe salariu, reducerea CAS cu 5 puncte la angajator şi aplicarea unui TVA diferenţiat la produse agro-alimentare vor avea efect negativ asupra bugetului, care va fi însă acoperit prin restrângeri de cheltuieli inclusiv ale Fondului de rezervă, spune premierul Ponta. El a promis că Guvernul va propune pentru anul viitor un proiect de buget incluzând cote diferenţiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% şi 16%, sistem care ar urma să fie introdus de la 1 ianuarie 2013 dacă USL va câştiga alegerile din toamnă. Anul trecut, Ministerul Finanţelor susţinea că propunerea opoziţiei de reducere a CAS ar avea un impact bugetar de 6 miliarde lei.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
IKIM, acum 4364 zile, 5 ore, 59 minute, 12 secunde
La Bruxelles vor merge presedintele Basescu ca sa aranjeze ploile si Ponta sa tina umbrela
IKIM, acum 4364 zile, 6 ore, 9 minute, 50 secunde
Ponta si Antonescu doi papagali inseparabili din colivia lui ......
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.