Politică

Alianţa pentru Vrancea a pierdut PNG-ul pe drum

Mihai Boicu
27 apr 2012 1588 vizualizări
Biroul Electoral Judeţean a aprobat ieri înregistrarea Alianţei pentru Vrancea, formată din PDL, Uniunea Naţională pentru Progresul Romaniei, Partidul Ecologist Roman şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat.

Alianţa este valabilă pe durata participării la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din 10 iunie. Decizia formării APVn a fost anunţată mai demult şi mai lipsea doar documentul oficial care să ateste participarea acesteia la alegeri. Din lista membrilor alianţei lipseşte PNG-ul lui Gigi Becali, cu toate că partidul a fost prezent la lansarea APVn. „Noi nu facem parte din alianţă, doar colaborăm la nivel judeţean. La nivel local local, fiecare este liber să facă alianţe cu cine vrea. Pînă acum avem candidaţi în şase localităţi, care vor merge singuri la alegeri”, a declarat Marin Stoica, preşedintele PNG Vrancea. Acesta spune că nu are bani să activeze organizaţiile din toate comunele, pentru că Gigi Becali nu a dat nici un leu, în condiţiile în care documentele dintr-o singură localitate costă 150 de lei. Tot ieri, BEJ a respins ca tardivă contestaţia depusă PDL împotriva desemnării lui Petrică Borcea ca preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie din comuna Ciorăşti.La alegerile locale din 10 iunie va putea participa şi formaţiunea Alianţa Civică Democratică a Romilor, după ce Biroul Electoral Central a admis lista de membri ai acestei organizaţii.În consecinţă, alianţa poate depune candidaturi la scrutinul local. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
taranu, acum 4371 zile, 18 ore, 18 minute, 1 secunda
Halo nene Stoica pana ieri erai cu alde portocalii nu mai aveai nimic cu P N G. Urate sant aceste tarasenii politice vai de noi alegatori.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.