Politică

DNA reîncepe urmărirea penală împotriva senatorului Miron Mitrea

Iulia Crețu
26 apr 2012 1005 vizualizări
Social democratul este acuzat de fapte de corupţie

Senatorul PSD de Vrancea, Miron Mitrea, nu scapă de DNA, care a anunţat că reîncepe urmărirea penală pentru luare de mită împotriva politicianului. Cînd a aflat acest lucru, senatorul a declarat presei că le-ar fi spus anchetatorilor să fie mai atenţi la procedură. Dosarul în care Miron Mitrea este acuzat de fapte de corupţie revine astfel pe tapet în prag de campanie electorală. “Mi-au dat un proces-verbal că reiau dosarul. Eu le-am spus în scris ce cred despre ce fac ei. Le-am spus să fie mai atenţi la procedură. Acum au început din nou, ok, în regulă”, a spus Miron Mitrea.
Senatorul PSD a fost citat ieri la DNA în dosarul în care este cercetat pentru corupţie, retrimis de instanţă la procurori pentru completarea urmăririi penale. Mitrea a spus că lucrarea făcută la locuinţa mamei sale din Voluntari, Ilfov, a fost plătită la valoarea ei, dar că procurorii au interpretat că lucrările făcute de Paula Irina Jianu ar fi fost de fapt mită. „Mita nu constă în nimic”, a mai spus Mitrea, precizînd că procurorii anchetează, însă judecătorii decid. În 31 ianuarie 2011, un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului senatorului PSD la DNA, apreciind că sînt anumite vicii de procedură. Decizia a fost contestată de DNA . Senatorul a fost trimis în judecată  fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Potrivit rechizitoriului, între 2001- 2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.