Politică

Plăcintă: "nu voi vota legea restituirii proprietăţilor"

Iulia Crețu
22 apr 2012 2691 vizualizări
Senatorul PDL îi cere premierului Mihai Răzvan Ungureanu “să nu-şi păteze onoarea” cu legea care-i pune în cap toţi moştenitorii foştilor proprietari

Senatorul PDL de Vrancea, Sorina Plăcintă, îi face o semi-declaraţie de dragoste premierului Mihai Răzvan Ungureanu. După emisiunea de la B1 la care a participat premierul, Plăcintă îl caracterizează ca fiind “un tînăr tehnocrat cu expertiză, echilibru, cultură şi severitate”, „un om ale cărui decizii nu par să fie luate în pripă sau neserios argumentate”, după cum scrie pe blogul său. Şi totuşi, senatorul are ceva să-i reproşeze primului ministru: legea restituirii proprietăţilor. „Indiferent ce argumente de ordin administrativ sau economic ar aduce premierul, obligat de indecizia guvernanţilor din ultimii 23 de ani (printre care mă număr şi eu, fără să mă spăl pe mîini, alături de toţi ceilalţi colegi parlamentari, miniştri sau demnitari locali, indiferent că o vor recunoaşte sau nu) să rezolve în al doisprezecelea ceas această problemă naţională, soluţia prin limitarea la orice procent (nici nu contează care) a datoriilor statului către foştii proprietari aduce un prejudiciu grav democraţiei. După ce că le-au fost luate casele, terenurile, uzinele, micile ateliere sau fabricile cu japca, de un regim criminal, acum îi mai omorîm şi noi o dată. Le spunem de fapt că nimic nu s-a schimbat în această ţară şi că degeaba vrei să construieşti pentru că, la un moment dat, statul poate să naţionalizeze orice, după bunul plac. Înainte de a fi un semnal foarte puternic către investitorii străini, este o crimă morală faţă de părinţii noştri, bunicii noştri şi, mai grav, copiii noştri. Spun foarte clar acest lucru, pentru a nu lăsa loc de echivoc: nu voi vota NICIODATĂ o lege care să mutileze dreptul proprietarilor sau urmaşilor acestora la ceea ce ei sau părinţii/bunicii/familia lor au clădit”, scrie Sorina Plăcintă. Senatoarea PDL este foarte vehementă în opinii şi îi cere lui Ungureanu să mai reflecteze şi „să nu-şi păteze onoarea” cu această lege. „Iar, în ceea ce mă priveşte, rămîne cum am stabilit: pe votul meu pentru această lege să nu conteze nimeni”, concluzionează senatorul PDL de Vrancea. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
dontu, acum 2306 zile, 58 minute, 17 secunde
Macar Sorina Placinta are curajul opiniilor sale, nu se ascunde dupa partid si mai ales N-A FACUT BANI DIN POLITICA CI A VENIT IN POLITICA CU BANI DE ACASA. E mare lucru intr-o tara in care toti citeste integral
Ulise Grosu, acum 2306 zile, 1 ora, 57 minute, 49 secunde
Mi-ar placea, ca d-na redactor sef Silvia Vranceanu sa nu aplice modelul fotografului si ziaristului de casa al d-nei Sorina Placinta, Cristi Irimia si sa-mi stearga comentariul. In conditiile in citeste integral
db, acum 2306 zile, 15 ore, 27 minute, 52 secunde
Traditoare mica. Pai cum asa madam, nu mai sustinem pe Basescu " sa scoata tara din criza" ? Nici "Tunsu de la Secu" nu va mai place? Ar fi trebuit sa dati pentru interesul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.