Politică

Procurorul Florin Ţîrlea este noul preşedinte BEJ

Mihai Boicu
19 apr 2012 2850 vizualizări
Acesta era ultimul magistrat rămas din lista întocmită de preşedintele Tribunalului şi a acceptat pe loc să ocupe funcţia

Preşedintele Tribunalului Vrancea, Costică Diţă, l-a desemnat ieri pe procurorul Florin Ţîrlea, de la Parchetul Judeţean, să conducă Biroul Electoral Judeţean. Misiunea a fost una uşoară deoarece magistratul era singurul rămas din lista întocmită înaintea tragerii la sorţi pentru şefii birourilor electorale, astfel încît nu a fost nevoie de o nouă extragere. “Domnul procuror a acceptat să fie preşedinte, astfel încît nu a fost nevoie să caut pe altcineva. I-am dat deja actul de investitură”, a declarat Costică Diţă, preşedintele Tribunalului. Florin Ţîrlea mai are experienţă în organizarea alegerilor. Acesta a fost preşedinte al Biroului Electoral Municipal Focşani în 2004, iar în 2008 a fost locţiitor al BEJ. Florin Ţîrlea va face echipă la alegerile locale cu Mirela Diţă, care a fost desemnată locţiitor al BEJ la tragerea la sorţi organizată la Tribunal. Judecătoarea Frosina Mihalache aleasă iniţial la conducerea Biroului a renunţat la funcţie din motive medicale, însă s-a speculat că asupra acesteia s-ar fi făcut anumite presiuni politice pentru a se retrage. “Dumneaei a ataşat o adeverinţă medicală la cererea de înlocuire. Legea permite înlocuirea preşedintelui în situaţii deosebite şi am apreciat ca deosebită situaţia dumneaei”, a precizat judecătorul Costică Diţă, preşedintele Tribunalului, care susţine că nu ştie ca judecătoarea să fi fost supusă la presiuni. Demisia judecătoarei Frosina Mihalache a dat naştere şi la suspiciuni că asupra ei s-ar fi făcut presiuni din partea noului prefect Dragoş Mircea pentru a se retrage din funcţie, însă reprezentantul Guvernului în Vrancea a dezminţit ieri acuzaţiile printr-un comunicat de presă. Presiuni politice asupra magistraţilor din Biroul Electoral Judeţean au fost semnalate şi la alegerile precedente. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Inamorata, acum 4359 zile, 30 minute, 22 secunde
Iti da curu in lacrimi cu cata gingasie da acest florin NUP,SUP si alte scoateri pe interes fara nici o apasare.Activitatea lui profesionala in unele dosare si spete a demonstrat ca nu exista pentru citeste integral
Ulise Grosu, acum 4360 zile, 20 minute, 14 secunde
In ziarul Monitorul de Vrancea, la un articol care prezinta aceeasi informatie , am facut un comentariu, pe care in parte, il reproduc si aici. "Totusi, in ceea ce-l priveste pe procurorul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.