Korodi şi lecţia de democraţie
Cred că în astfel de situaţii trebuie să ne punem întrebarea: cît de mult reprezintă interesele cetăţenilor un stat care secretizează contractele de exploatare “vitale” (cel puţin din declaraţii) pentru ţara noastră, care îşi ignoră propriile decizii definitive şi irevocabile în sălile de judecată şi care încearcă să pună o presiune pe toată societatea, de la experţi, pînă la cei care iau deciziile, în privinţa unor decizii care sînt departe de a fi clare şi trasate.
Dincolo de legalitatea sau constituţionalitatea unor declaraţii ale unui şef de stat la învestitura unui membru din executiv, cred că discursul este extrem de lacunar din mai multe puncte de vedere.
“România nu mai are resurse de a crea locuri de muncă, decît dacă privim la activitatea de minerit”
Dacă această declaraţie a domnului preşedinte este adevărată, atunci cred că toată administraţia de stat ar trebui să plece imediat. Dacă bugetul ţării noastre, viitorul şi strategiile noastre stau în minerit, atunci înseamnă că, în cel mai bun caz, avem venituri pentru încă 50 de ani, atît cît ne ţin resursele şi exploatările. Însă din ce resurse va trăi ţara noastră, după ce le va epuiza pe cele din minerit, rămînînd o ţară găurită de exploatări, plină de halde de steril, o ţară cu, în cel mai bun caz, cîteva situri restaurate cu natură artificială?
”Din cauza laşităţii şi a demagogiei demnitarilor români, investiţia de la Roşia Montană stă blocată”
Deşi şeful statului urgentează o decizie politică ce trebuie luată în cel mai scurt timp, să nu uităm totuşi că, din punct de vedere formal, România este un stat democratic, guvernat de legi. A face sau a nu face o exploatare devine o decizie politică abia după ce primeşte toate avizele de la autorităţile competente, a căror menire este să ne arate că eventualele costuri directe şi indirecte nu depăşesc beneficiile şi nu pun în pericol cetăţenii. În alte cuvinte, decizia este mai întîi tehnică, abia apoi poltică.
Evaluarea exploatărilor (mai ales a celor cu decopertare) care au un impact major asupra mediului este un proces eminamente tehnic şi nu politic. În toate comisiile care trebuie să se pronunţe stau experţii şi funcţionarii statului, care, prin semnatura lor, au sarcina să garanteze că astfel de lucrări nu vor lăsa în urmă dezastre comparabile cu cel de la Baia Mare, din 2000, în urma căruia cianura a ajuns şi în Marea Neagră, iar Comisia Europeană a creat o directivă specială pentru deşeurile miniere. A pune presiune pe aceşti oameni în momentul în care evaluează un dosar poate avea consecinţe nefaste, atît pentru administraţie, cît şi pentru cetăţeni.
”Nu avem bani la buget”
Cînd România a pierdut sute de milioane de euro pentru că cele două ministere de resort nu au reuşit să se înţeleagă asupra procedurilor de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, n-am asistat nici la un şir de declaraţii, nici la presiuni şi nici la soluţii, deşi acest lucru nu ne-ar fi costat nimic. Am pierdut între 1,3 şi 3 miliarde de euro şi singura consecinţă a fost demiterea unui secretar de stat. O gestionare mai bună a resurselor şi a administraţiei ar putea să rezolve problemele de buget.
Mai mult, pînă acum, noi, cetăţenii, nu prea am simţit efectele benefice ale marilor privatizări, care s-au desfăşurat tot în graba specific românească, pentru că aveam nevoie de bani. Aşa am rămas fără industrie proprie, fără resurse strategice şi fără bugetul mult visat. Cine garantează că nu vom cheltui pe întreţinerea de străzi fictive banii care ar urma să revină din aceste exploatări?
3 cazuri concrete
În fiecare ţară, şefii de stat vorbesc de strategii, viziuni şi priorităţi. Însă discută la un nivel general, strategic, macro. Rareori vezi ca nume de companii sau nume de localităţi să fie menţionate, iar autorităţile să fie grăbite ca aceste companii să beneficieze de avantaje într-un mod mai rapid. Şi experienţele din foruri mai evoluate din punct de vedere administrativ, precum cel de la Bruxelles, ne arată că linia de demarcare a lobby-ului economic de declaraţii strategice este una foarte fină, iar ceea ce porneşte ca o declaraţie a unei strategii poate ajunge extrem de uşor o declaraţie generatoare de profit.
Transparenţa şi democraţia
Într-un sistem democratic în care ne delegăm reprezentarea legislativă unor indivizi şi unor partide timp de patru ani, este normal ca aceşti reprezentanţi să aibă părerile şi voturile lor. Însă în cazul unor decizii strategice, care vor afecta ţara şi natura pentru zeci şi chiar sute de ani, este de neacceptat ca voinţa oamenilor să fie ignorată. Fiecare om şi fiecare demnitar are dreptul la o părere personală, însă forţarea unor opinii în ciuda opiniei publice, în ciuda semnalelor de alarmă şi a proceselor pierdute poate deveni ceva care, în loc să întărească, slăbeşte democraţia.
Cum se pot organiza dezbateri publice corecte în cazul unor contracte care în mare parte sînt secretizate? Cît de mult contează părerea localnicilor? Cît de mult contează cetăţeanul? În cazul Roşia Montană, discursul unanim repetat este că doar localnicii sînt cei care ar trebui să se pronunţe. Dar cine îl bagă în seamă pe localnicul de la Roşia Poieni, care afirma, într-un reportaj recent, că nu i-a rămas nimic de făcut în afară de a se sinucide? Cine reprezintă şi respectă opinia miilor de oameni care ies în stradă în Bîrlad?
Democraţia nu este un drept, nu este dată. Democraţia trebuie să fie prezentă în viaţa noastră de zi cu zi. Trebuie să existe cînd alegem să tolerăm găurile de pe carosabilul din faţa blocului, cînd tolerăm ca anumiţi funcţionari să nu ne servească pentru că n-au chef, cînd tolerăm ca jandarmii să facă cu noi ce au ei chef, cînd intrăm în magazin şi alegem un produs de pe raft. Democraţia începe cu obligaţii, pentru că trebuie să ne simţim obligaţi să ne apărăm drepturile şi ca să contribuim la o comunitate cu care să fim împăcaţi.
O primă lecţie de democraţie ne-a oferit-o Attila Korodi, care, cu mult calm, a spus că un proces tehnic nu poate fi grăbit, indiferent de miză. Pentru că legile primează într-o democraţie. Noi ce lecţie sîntem gata să oferim?
Magor Csibi este director de Program în Romania al WWF (World Wide Fund for Nature), coordonatorul platformei jurnalistice Think Outside the Box, licenţiat în Ştiinţe Politice la Universitatea Babeş Bolyai, iar între 2007 şi 2009 a ocupat poziţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul European.
Magor Csibi
Fisiere atasate
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Politică
Cum a ajuns primarul orașului Mărășești, Valerică-Dorel Chitic să aibă 3 ani interdicție de a exercita funcția?
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
lars, acum 4389 zile, 21 ore, 25 minute, 22 secunde
db, acum 4390 zile, 16 ore, 8 minute, 10 secunde 
