Politică

VIDEO!!!Fostul şef de la ARR acuză: “am fost dat afară pe criterii politice”

Ziarul de Vrancea
6 apr 2012 7819 vizualizări
Inspectorul Florin Nedelcu spune că a rămas fără slujbă pentru că a oprit în trafic doi transportatori ai PDL care prezentau nereguli în actele pentru materialul lemnos u liberalul susţine că a primit ameninţări şi după organizarea transportului la mitingul USL de la Bucureşti, de la începutul anului u “am rămas surprins să aflu că a fost dat afară”, spune Titi Jugănaru, actualul şef de la ARR u Nicu Tănase, cel care “taie şi spînzură” ca inspector şef în centrala ARR, se face că nu ştie nimic u instituţia a fost reorganizată la începutul anului

 Florin Nedelcu, fost şef la Autoritatea Rutieră Romană Vrancea în guvernarea liberală, a fost dat afară din serviciu după ce ar fi oprit în trafic un transport de masă lemnoasă care ar fi aparţinut unui apropiat al PDL, partid aflat la guvernare. Nedelcu avea funcţia de inspector de trafic şi acuză imixtiuni din partea fostului prefect Sorin Hornea, a lui Nicu Tănase, inspector Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, şi a şefului RAR Vrancea, Titi Jugănaru, oamenii PDL. “Acesta este primul caz de om dat afară pentru că nu a corespuns politic. Una este să-l schimbi din funcţia de director şi alta este să-l laşi fără loc de muncă. A fost dat afară din cauza unui control pe care nu trebuia să-l facă. Poate vom face şi sesizare penală şi îi voi lua cartea de muncă la Parlament”, a spus Nini Săpunaru, preşedintele PNL Vrancea. La sfîrşitul anului trecut trei dintre instituţiile de control pe şoselele din Romania, între care şi ARR, au fost comasate într-un nou organism. Inspectoratul de Stat privind Controlul în Transporturile Rutiere (ISCTR), aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, a preluat atribuţiile de control de la Autoritatea Rutieră Romană, Registrul Auto Roman şi Compania de Drumuri Naţionale. Cu această ocazie s-au organizat concursuri şi au fost eliminaţi unii dintre cei care nu au corespuns politic.

“Dl Jugănaru mi-a şoptit că voi fi sunat de cineva de sus”

Florin Nedelcu este membru PNL, vecin cu Nini Săpunaru. Acesta nu a vrut să spună cui aparţinea transportul de material lemnos, precizînd doar că transportul venea din sudul judeţului, iar controlul s-a făcut la Mărăşeşti. Nedelcu acuză că a fost luat la ochi de şefi şi după ce PNL Vrancea a găsit autocare pentru a participa la mitingul împotriva Guvernului Boc din primăvară de la Bucureşti. “Pe 8 martie s-a emis o decizie de încetare a contractului de muncă pentru că ar fi trecut perioada de probă. Ocupam locul 23 într-un clasament pe punctaje din 250 de poziţii pentru funcţia de inspector de specialitate în trafic rutier. Am fost ameninţat că am organizat transportul pentru mitingul USL de la Bucureşti. Nu am tocmit pe nimeni, operatorii de transport au făcut drumul pentru a cîştiga un ban în plus. Pe 9 martie am oprit un operator care deservea partidul de guvernămînt. Am întors maşinile din drum pentru a aduce actele conforme. Atunci a apărut la Mărăşeşti domnul Jugănaru care mi-a şi şoptit că voi fi sunat de cineva de sus”, a explicat Nedelcu în cadrul unei conferinţe de presă, acuzîndu-l şi pe fostul prefect de Vrancea de imixtiuni. Liberalii susţin că îşi vor documenta cazul şi vor merge în instanţă. Săpunaru susţine că s-a plîns de abuzul PDL pînă la Crin Antonescu. Unul dintre cei acuzaţi, inginerul Titi Jugănaru, spune că nu a fost implicat în  toată această afacere, pentru simplul fapt că nu mai are o funcţie de conducere în acest moment. “Eu nu-l pot da afară pe domnul Nedelcu pentru că nu mai sînt şef la ARR. Sînt inspector de trafic în noul inspectorat format la începutul acestui an, unde sînt coleg cu acesta. Am rămas susprins să aflu că a fost dat afară. Dar şefii de la noul inspectorat sînt la Suceava sau la Bucureşti. Iar la ARR au rămas doat trei oameni care se ocupă cu avizări. În rest nu pot comenta ce spune dumnealui”, ne-a spus Titi Jugănaru.

Nicu Tănase zice că nu ştie

Nicu Tănase, inspector în centrala ARR pe partea de control trafic şi şeful PDL Focşani, susţine că nu are cunoştinţă de cazul fostului său coleg de la ARR Vrancea şi precizează că nu ar fi putut cere sancţionarea sa pe criterii politice pentru că cei doi ar lucra acum la instituţii diferite. „Nu ştiu de cazul domnului Nedelcu şi resping acuzaţiile că aş fi avut eu vreo implicare în eliminarea sa. Eu lucrez la ARR, iar el lucra la Inspectoratul de Trafic, pentru că instituţia s-a reorganizat”, ne-a spus Tănase. Se ştie însă că între Tănase şi Nedelcu sînt mai multe lucruri de împărţit mai ales că liberalul l-a înlocuit pe Tănase la şefia ARR în guvernarea liberală, pentru ca ulterior, cînd la guvernare ajunsese coaliţia PDL-PSD, Tănase să revină pe postul de şef la ARR Vrancea pînă să fie promovat la Bucureşti, în funcţia de inspector şef. Vom urmări evoluţia acestui caz şi vă vom ţine la curent. (I. CREŢU, D. CHIRIAC)

Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări un material video despre acuzaţiile lui Florin Nedelcu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 17

Adaugă comentariu
cetatean, acum 2019 zile, 19 ore, 47 minute, 17 secunde
de unde stiti voi ca mocanii sunt analfabeti?sunt ronani oameni muncitori chiar daca au doar 4 clase,ei au cei 7 ani de acasa.Voi cei care comentati nu aveti nimic incaprile voastre decat ura si venin citeste integral
Volan, acum 2020 zile, 23 ore, 21 minute, 8 secunde
Se mai aud si alte zvonuri nea Nedelcu, vorbesc grile rele ca a-i fi fost cu Samponaru' la acel agent comercial sa-l convingi sa candideze la o primarie si......dupa refuzul categoric de a citeste integral
, acum 2021 zile, 17 ore, 18 minute, 51 secunde
Astea de la USL sunt foarte cinstiti ,sunt pregatiti sa nu gresesc sunt niste somitati intelectuale, la ei nu ai sa vezi ca-i promoveaza pe principii politice , sa ia ciubuc doamne fereste !?, si sunt citeste integral
fraerul, acum 2021 zile, 17 ore, 55 minute, 4 secunde
dar tataia asta este curat? laso balta nene
client pdl, acum 2021 zile, 19 ore, 32 secunde
Dragi pdl-isti ce stiti sa ma faceti pentru bani ? As vrea un meniu complet !
sofer, acum 2021 zile, 19 ore, 3 minute, 40 secunde
Domnule Juganaru m-ar interesa si pe mine un permis de libera trecere la Tisita.cat costa ?
Vaida Mihai, acum 2021 zile, 19 ore, 11 minute, 25 secunde
sa stai drepti, si sa-ti tradezi colegul ca asa iti canta un mocan cu 4 clase??? Ce urmeaza? Dam afara politisti ca dau amenzi de radare? Pai hai sa desfiintam garzile, politia, arr tot ca oricum nu citeste integral
ARR Galati, acum 2021 zile, 19 ore, 14 minute, 26 secunde
Nu a ajuns politic, a ajuns cu un concurs scris promovat prin 2006-2007, apoi acum dupa reorganizarea institutiei cu un concurs scris si altul oral.atatia ani nu a avut reprosuri si acum ca opresti citeste integral
Burduhos Cristi, acum 2021 zile, 19 ore, 20 minute, 43 secunde
PDL simte ca e la vale si se agata de toti sponsorii si sustinatorii pentru viitoarele campanii.Dar nu dai un afara un om ca vrei tu.Chiar asa faceti toti ce vreti in tara asta ? abia asteptam sa se citeste integral
Rarinca Marius, acum 2021 zile, 19 ore, 23 minute, 32 secunde
Toti care sunt acum sefi pe la diverse institutii sunt fosti soferi, marutarori la PDL, sau alti analfabeti care vindeau seminte in fata sediului.il cunosc pe domnul Nedelcu si are scoala si ani de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.