Politică

Indecizie cronică la PDL Vrancea

Iulia Crețu
1 apr 2012 35729 vizualizări
Dacă la nivel central PDL a anunţat oamenii cu care va lupta la alegerile locale, la Vrancea deputatul Alin Trăşculescu tace chitic u nici adjunctul său, Nicu Tănase, şeful de la municipiu, nu spune decît că “luni-marţi” se vor anunţa candidaţii care “s-au stabilit, dar avem mai multe variante, o căutăm pe cea optimă”, după cum ne-a spus acesta

Pedeliştii întind pelteaua candidaţilor la locale pînă la… locale. Nici pînă la această dată, Alin Trăşculescu nu ştie cu ce oameni va lupta împotriva USL la alegerile locale de pe 10 iunie. Oficial, cei din PDL afirmă că sondajele de opinie au fost finalizate vineri, 30 martie, că interpretarea lor se va face la Bucureşti, unde au fost trimise, iar anunţul candidaţilor se va face “luni sau marţi”, după cum ne-a transmis Nicu Tănase, preşedintele PDL Focşani. “Sînt stabiliţi candidaţii, mai avem de discutat cu ei. Luni sau marţi se va stabili cine candidează la Primăria Focşani pentru că vineri au fost gata sondajele, care au fost trimise la Bucureşti. Şi la CJ se va stabili tot atunci”, ne-a spus Tănase. Acesta a comentat, din nou, plecarea lui Valerică Chitic la liberali, care i-a lăsat puţin dezorientaţi pe democrat liberali la Mărăşeşti. “Îmi pare rău că a plecat, mai ales că sîntem şi prieteni. Dar, fiecare cu drumul lui”, a spus Tănase. Dacă la Mărăşeşti, PDL ar putea reîncălzi “supa Emilian Braşov”, fost primar ales consecutiv pe listele PNL şi PSD, la Adjud, Panciu sau Odobeşti “avem mai mulţi candidaţi, să vedem”, după cum a spus şeful de la PDL Focşani. Cum nu se ştie cine merge la Primăria Focşani, nu se ştie nici cine mai vrea la Consiliul Local municipal din partea PDL. Dacă Dănuţ Popoiu a anunţat că n-ar mai vrea un mandat de ales local, Tănase, actualul lider de grup al PDL în CL Focşani, îl ia, din nou, pe “nu ştiu” în braţe. “Dl Dănuţ Popoiu nu va mai fi consilier, dacă aşa a declarat. Eu încă nu ştiu. Să vedem şi cine va fi candidat, cu ce echipă vrea să lucreze”, a comentat Tănase. Şeful PDL a explicat că la întîlnirea politică de la partid din zilele trecute au venit şi ministrul Răzvan Mustea-Şerban, al cărui nume intră în sondajul de opinie de la Primăria Focşani, dar şi senatorul Sorina Plăcintă, al cărei nume este o variantă în special la Consiliul Judeţean Vrancea. Totuşi, aici se pare că toate cărţile sînt făcute pentru prefectul Sorin Hornea, care însă a depăşit termenul limită stabilit de ministrul MAI Gabriel Berca, 29 martie, pentru anunţul demisiei. La Primăria Focşani, cel mai probabil candidat va fi tot Alin Trăşculescu, aceasta urmînd să poarte aceeaşi luptă cu Decebal Bacinschi din vara lui 2008, cînd “buturuga mică” a fost la un pas să-l pensioneze pe primarul PSD. Cu toate acestea, colegii săi de partid spun că Trăşculescu ar trebui să-şi arate “bărbăţia politică” în duelul cu Marian Oprişan pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, ca “de la şef de partid, la şef de partid”. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
alupiei, acum 4400 zile, 16 ore, 17 minute, 4 secunde
trasca, visezi in continuare, probabil din cauza alcoolului...Nu te mai voteaza nici Stalin, ca i-ai tzepuit pe toti !
Ulise Grosu, acum 4401 zile, 2 ore, 26 minute, 51 secunde
Precedentul comentariu imi apartine.
, acum 4401 zile, 2 ore, 29 minute, 14 secunde
Faptul ca dl. Marian Oprisan, cu ocazia "Spectacolului zapezii" din Vrancea le-a rupt "dintii politici de lapte", cu un simplu joc de glezna, d-lor Trasculescu si Hornea, iar acum citeste integral
db, acum 4401 zile, 2 ore, 48 minute, 26 secunde
PDL-istii au devenit atat de plictisitori si insignifianti ca vad ca nici macar sa-i injure nu mai are nimeni chef. Bancul alegerilor din acest an: a fost gasit un om pe care sa-l intereseze ce spune citeste integral
, acum 4401 zile, 4 ore, 17 minute, 16 secunde
lasatio balta , din cei toti anuntati nu veti fi votati de Focsaneni ,PLECATI CA ATI FACUT MULT RAU ! nu va sta bine unde mai sunteti acum! , rezistati macar doua luni si veti pleca definitiv din citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.