Politică

“Crin Antonescu este coleric şi agresiv!”

Iulia Crețu
16 mar 2012 1676 vizualizări
Este caracterizarea făcută de un deputat de la Putere din Vrancea

“Crin Antonescu este coleric şi agresiv! Prin gesturile sale non-verbale se vede disperarea prezidenţiabilului PNL. L-am văzut cum a «sărit» cînd alţi colegi din Senat şi Camera Deputaţilor au avut alte opinii decît ale sale”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PDL de Vrancea, Alin Trăşculescu despre Crin Antonescu, prezidenţiabilul PNL. Criticile deputatul portocaliu, aflat la primul mandat, s-au îndreptat nu doar împotriva lui Crin Antonescu, dar şi spre colegii de la USL care ar face “un chiul pe bani” prin boicotul parlamentar pe care-l continuă. Din funcţia de locţiitor al preşedintelui de la Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor, Trăşculescu se poartă ca un “dictator”, povestind că scrie apăsat în dreptul colegilor PNL şi PSD care lipsesc de la discuţii “absent”. Deputatul PDL a explicat că ar fi adeptul unor pedepse mai dure împotriva parlamentarilor Opoziţiei, chit că acest lucru nu este tocmai constituţional, singurii care au dreptul să-i “exmatriculeze” pe parlamentarii chiulangii fiind chiar cei care i-au votat, electoratul. Şi asta doar în cadrul alegerilor parlamentare. “Cei din Opoziţie fac un chiul pe bani. La comisia pe care o conduc, pentru că lipseşte preşedintele de la PSD, vin şi semnează doar doi membri de la Opoziţie care scriu «protest parlamentar», la restul le trec eu «absent»”, a mai completat Trăşculescu. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.