Politică
“Verzii” se aşteaptă ca pistolari descreieraţi să tragă şi în Vrancea
6 mar 2012
1174 vizualizări
Dan Butnaru vrea capul ministrului Gabriel Berca după masacrul din coafor de luni din Bucureşti
Şeful Verzilor vrînceni cere demisia ministrului MAI şi pentru “grave deficienţe în ceea ce priveşte respectarea regimului armelor şi muniţiilor în instituţiile şi unităţile care deţin arme de foc”, după cum se arată într-un comunicat de presă. Butnaru consideră că “nu poate fi decît o chestiune de timp pînă vom avea primele victime nevinovate şi în Vrancea”, după cum se arată într-un comunicat de presă. “Situaţia actuală este intolerabilă şi nu mai poate continua, s-a ajuns ca integritatea cetăţenilor să fie ameninţată exact de cei care sînt plătiţi să o apere. Referitor la avizele psihologice s-a ajuns la situaţia în care aceste avize să se elibereze automat la achitarea taxei. Solicit reevaluarea procedurii şi cel puţin retragerea autorizării psihologilor care au fost implicaţi în evenimente”, mai spune Dan Butnaru, preşedintele interimar al Partidului Verde Vrancea. (I. C.)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.