Politică

Partidele îşi vor cumpăra sediile prin negociere directă

Ziarul de Vrancea
6 mar 2012 809 vizualizări
"Nu e normal să vindem partidelor sedii la preţ subvenţionat", a criticat ieri votul din parlament deputatul Daniel Oajdea

Camera Deputaţilor a adoptat ieri, pe articole, o propunere legislativă care permite partidelor să-şi achiziţioneze sediile în care au stat cu chirie trei luni, precum şi dependinţele aferente, la un preţ convenit prin negociere directă, şi nu la preţul de inventar, cum era pînă acum. Potrivit propunerii legislative, "partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teritoriala un singur spaţiu destinat sediului acestora, precum şi alte spaţii, extinderi, dependinţe, aferente spaţiilor achiziţionate, destinate sediilor partidelor politice, la un preţ care va fi convenit prin negociere directă între părţi". Proiectul de lege mai prevede că, odată cu vînzarea spaţiului, se transmite către cumpărător şi dreptul de proprietate asupra cotei-părţi indivize pe teren aferente proprietăţii respective. În cadrul dezbaterilor generale, deputatul PDL Vasile Gherasim a precizat că preţul de pornire a negocierii directe se ia în calcul după catalogul notarilor, aceste preţuri fiind destul de consistente. Deputatul independent Daniel Oajdea a apreciat, în schimb, că legea e inoportună pentru că preţul din catalogul notarilor este unul mult mai mic decît preţul de piaţă. "Nu e normal să vindem partidelor sedii la preţ subvenţionat", a declarat Oajdea. Anterior, Senatul a respins propunerea, dar Camera Deputaţilor este for decizional. Votul final, programat iniţial pentru ieri, a fost amînat pe motiv că deputaţii au întîlniri în grupul parlamentar. Propunerea legislativă va intra la votul final cel mai probabil săptămîna viitoare.

PDL a mai cîştigat un deputat

Deputatul Florentin Gust şi-a anunţat ieri, în plen, înscrierea în grupul PDL, arătînd că el "este loial grupului care e loial faţă de oamenii lui". "Un grup care îşi vinde şi îşi aruncă preşedintele de partid afară, care îşi devorează liderul, nu are nici un principiu", a afirmat Florentin Gust, referindu-se la excluderea lui Mircea Geoană din PSD. El a precizat că a luat această decizie pentru că echipa democrat-liberală "are capacitatea să scoată în faţă oameni noi" la alegerile locale. Întrebat de jurnalişti dacă înainte de a lua această decizie a discutat cu Mircea Geoană, care este şi naşul său, acesta a răspuns afirmativ, susţinînd că fostul lider al PSD i-ar fi urat succes.
Florentin Gust a fost ales deputat în 2008, pe listele PSD, formaţiune pe care a părăsit-o în mai 2011, trecînd la PC. În noiembrie 2011, Florentin Gust şi-a anunţat demisia din PC, ca urmare a excluderii lui Mircea Geoană din PSD.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.