Politică

Ce efecte economice va avea demisia lui Boc

Ziarul de Vrancea
6 feb 2012 839 vizualizări
Un analist al Erste Bank consideră că demisia premierului nu este motiv de creştere a costurilor de finanţare

Depunerea mandatului Guvernului condus de Emil Boc nu este motiv de creştere a costurilor de finanţare ale Romaniei, atît timp cît va exista continuitate în privinţa cooperării cu FMI şi Comisia Europeană şi a consolidării fiscale, consideră analistul Juraj Kotian de la Erste Bank. "Mediul politic local este influenţat semnificativ de preşedinte, care este devotat ferm cooperării cu FMI şi Comisia Europeană, care, alături de continuitatea procesului de consolidare fiscală, sînt cei mai importanţi factori pentru pieţe. în trecut au mai fost remanieri în guvern, dar a existat continuitate. Dacă nu vor apărea presiuni semnificative pe leu, nu vedem motive pentru creşterea randamentelor (dobînzile obligaţiunilor de stat - n.r.)", a spus Kotian într-o discuţie cu jurnaliştii. El consideră că instalarea unui guvern de tehnocraţi la Bucureşti ar presupune un sprijin mai larg în Parlament şi ar reduce tensiunile politice, însă pentru pieţe este mai importantă continuitatea politicilor după alegerile din toamnă. Kotian anticipează că Ministerul Finanţelor Publice va încerca din nou în acest an să atragă bani de pe piaţa americană prin titluri cu maturitatea pe termen lung. "Condiţiile în care va fi realizată operaţiunea vor depinde de percepţia generală din piaţă, însă condiţiile de finanţare ale Romaniei ar trebui să rămînă bune chiar şi în cazul unui eveniment cu impact global pe pieţele de credit, spre exemplu intrarea Greciei în default (incapacitate de plată - n.r.)", crede analistul. El consideră că preţul la care se împrumută în prezent Romania este favorabil şi ar trebui să rămînă constant la următoarea emisiune pe piaţa SUA, sau chiar să scadă, dacă nu va avea loc un incident global pe pieţele financiare. Romania a atras 1,5 miliarde dolari din vînzarea de obligaţiuni pe 10 ani la un randament de 6,875% pe piaţa din SUA. Pe această temă şeful misiunii FMI în Romania, Jeffrey Franks a spus că Fondul Monetar Internaţional (FMI) se aşteaptă ca acordul cu Romania să continue după demisia premierului Emil Boc. "Nu văd niciun motiv pentru care acest eveniment ar avea vreun impact asupra acordului. Ne aşteptăm ca acordul să continue", a afirmat Franks. Reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale au încheiat duminică cea de-a patra misiune de evaluare a acordului preventiv cu Romania şi au recomandat eliberarea unei noi tranşe, de aproximativ 500 milioane euro. Franks a afirmat duminică, la conferinţa de presă de la sfîrşitul misiunii, că se aşteaptă ca orice nou guvern, înainte sau după alegeri, va continua să aplice reformele convenite în cadrul acordului cu insituţiile financiare internaţionale. "În discuţiile cu partidele de opoziţie au avut cîteva idei foarte bune. Nu există niciun monopol asupra ideilor bune. Am aşteptări foarte bune ca politicienii responsabili şi toate partidele să înţeleagă pe deplin nevoia de continuare a acestor reforme. O schimbare de guvernu nu ar trebui să ducă la schimbarea politicilor care asigură stabilitatea economcă cîştigată în ultimii ani", a spus Franks duminică, întrebat dacă apropierea alegerilor şi presiunile protestelor ar putea pune în pericol încheierea cu succes a acestui acord. Franks a evitat un răspuns direct şi cînd a fost întrebat dacă ar fi oportună o schimbare de Guvern în aceste momente. "Nu este treaba nostră să comentăm un alt guvern. Toate partidele sînt conştiente, iar eu mă aştept ca orice schimbare de guvern să nu ducă la ieşirea din program", a afirmat oficialul FMI. Boc a depus luni mandatul Guvernului la Preşedinţie şi Parlament. Preşedintele Traian Băsescu a luat act, luni, de demisia lui Boc din funcţia de premier şi a semnat decretul de numire a lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, pînă la formarea noului Guvern.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.