Politică

USL confiscă protestele

Ziarul de Vrancea
16 ian 2012 964 vizualizări
Liderii opoziţiei pun la cale un "amplu" marş de protest împotriva Guvernului şi a Palatului Cotroceni n USL a depus şi o cerere oficială la Parlament pentru organizarea unei şedinţe extraordinare

Conducerea PNL l-a mandatat ieri pe preşedintele liberal Crin Antonescu să discute în USL organizarea unui "amplu miting" şi a unui marş de protest în Bucureşti, în zilele următoare. "Voi discuta însă această chestiune cu colegul meu Victor Ponta, cu colegul meu Daniel Constantin, cînd se vor întoarce", a anunţat ieri liderul liberal. Preşedintele PNL nu a dat detalii despre momentul la care s-ar putea organiza acest miting şi cine ar putea participa. Antonescu a menţionat însă că doreşte ca acest miting să fie organizat cît mai repede, "în zilele următoare".
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a confirmat ieri că există discuţii în USL privind organizarea unui miting dar a precizat că liderii opoziţiei nu au stabilit o dată precisă pentru manifestaţii. El a subliniat că şefii USL vor avea o şedinţă operativă în care va fi discutat acest subiect, miercuri dimineaţă.
Potrivit unor surse politice, opoziţia vrea să adune în centrul Capitalei, în seara de joi, cel puţin 20.000 de oameni, într-un amplu miting de protest. La manifestaţii ar urma să ia parte membri PNL şi PSD, dar şi simpatizanţi ai opoziţiei.

Şedinţă extraordinară de Ziua Unirii?

Tot ieri, PNL şi PSD au depus la Parlament o solicitare de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 23-24 ianuarie. Anunţul a fost făcut de viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu. El a precizat că ordinea de zi a sesiunii extraordinare solicitată cuprinde două puncte, primul privind dezbaterea situaţiei din ţară, iar al doilea prezentarea unor explicaţii din partea premierului Emil Boc referitoare la modul "nefuncţional" de acţiune a forţelor de ordine. Potrivit legii, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea preşedintelui României, a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.

Boc: "Protestele paşnice sînt legitime"

Coaliţia guvernamentală a autorizat forţele de ordine să protejeze siguranţa cetăţeanului, considerînd că violenţele stradale sînt inacceptabile şi de netolerat.  Protestele în condiţiile legii sînt singurele legitime, a declarat ieri premierul Emil Boc. "Libertatea de exprimare este garantată în România. Protestele paşnice în condiţiile legii sînt legitime, dar violenţa stradală este inacceptabilă şi de netolerat. Obligaţia statului este ca cetăţeanul să fie în siguranţă indiferent unde se află, pe stradă sau acasă. Legea se respectă, nu se negociază", a spus Boc.
El a arătat că membrii coaliţiei au solicitat "foarte clar şi explicit" autorităţilor statului să protejeze cetăţeanul indiferent unde acesta se află. Premierul a mai declarat că este conştient de problemele cetăţenilor şi că stabilitatea economică se regăseşte deocamdată doar în aprecieri internaţionale şi în cifre, nu şi în buzunarele oamenilor, dar a arătat că problemele nu pot fi rezolvate "peste noapte".
Surse oficiale au declarat anterior că premierul i-a cerut ministrului de Interne, în şedinţa coaliţiei, să dispună măsuri împotriva persoanelor care vor mai comite acte de violenţă în timpul protestelor. "În urma discuţiilor s-a desprins ideea că aceste evenimente violente afectează inclusiv imaginea externă a ţării", au arătat sursele.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.