Politică

Banii pentru revelioanele publice din Focşani se consumă ca în “Dosarele X”

Iulia Crețu
15 ian 2012 1231 vizualizări
Primăria Focşani nu ştie dacă la trecerea dintre ani s-a aruncat pe cer întreaga sumă alocată de Consiliul Local

Declaraţiile încîlcite ale baronului de Vrancea, Marian Oprişan, cu privire la suma cheltuită pentru petrecerea de Revelion, sînt abramburite şi mai tare de ignoranţa de care dă dovadă primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi. Administraţia judeţeană a primit un ajutor financiar pentru artificii şi de la Consiliul Local Focşani, care a alocat 260.000 lei pentru Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei”, o sumă extrem de generoasă, mult mai mare decît cea alocată în anii trecuţi. Întrebat dacă s-au făcut economii şi din această sumă, ruptă din bugetul local, primarul Bacinschi a declarat cu toată nevinovăţia de care poate da dovadă un edil cu părul alb că “habar n-am”. Acesta a precizat că banii n-au fost aprobaţi de el, ci de Consiliul Local Focşani, iar contractele au fost perfectate de Ansamblul “Ţara Vrancei”. “Habar nu am dacă s-au cheltuit toţi banii sau au fost făcute economii. Voi cere informaţii şi un deviz şi să voi spune”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Decebal Bacinschi. Iniţial, pentru “Oprişalion” s-au alocat de la Consiliul Judeţean 540.000 lei, plus 260.000 lei de la Consiliul Local Focşani, în total peste 190.000 de euro, o sumă record pentru o petrecere publică organizată în vremuri de recesiune economică, în care toată lumea face economii. După ce presa a vuit că la Focşani s-ar aruncat pe cer cel mai scump Revelion, Oprişan a fost scuturat puţin şi de la centru şi, la prima întîlnire cu aleşii din acest an, a explicat că nu s-ar fi cheltuit decît 64.000 euro, prin intermediul unei firme din Bucureşti. Asta fără a preciza unde sînt restul banilor şi cum pot fi vînturaţi dintr-un capitol în altul. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
elodia, acum 2230 zile, 3 ore, 55 minute, 26 secunde
nikita, tzara arde si tu stai in copac...dakte jos...
neon, acum 2231 zile, 4 ore, 11 minute, 5 secunde
@ ivan . ei asta-i acum, cum adica sa dea banii la artisti ? Or fi luat ei ceva in mana dar in mod sigur nu bani.
Ivan, acum 2231 zile, 5 ore, 27 minute, 38 secunde
Intrebati-o si pe Maria Murgoci...Angajatii ansamblului sunt amarati , vai de ei.Nu inteleg, banii aia s-au platit pentru seara respectiva, au luat artistii banii in mana?!Nu prea cred!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.