Ce-ar face Bacinschi dacă Băsescu i-ar cere să treacă la PDL: “am bea şampanie”
Preşedintele Romaniei, Traian Băsescu, conferă decoraţii fără număr către primarii PSD din ţară, poate şi pentru a-i peria pe aceştia în virtutea apropierii anului electoral 2012. Astfel, potrivit unui decret semnat de şeful statului pe 8 decembrie şi publicat ieri în Monitorul Oficial, primarilor social democraţi din Vrancea, Decebal Bacinschi de la Focşani şi Constantin Armencea de la Adjud, li se conferă decoraţii “în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar”, după cum se arată în decret. Astfel, Traian Băsescu îi va oferi lui Bacinschi, aflat la al treilea mandat, ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler. Aceeaşi distincţie o va primi şi Armencea, primar la Adjud din 2000. Ambii primari sînt cunoscuţi pentru lipsa de transparenţă cînd vine vorba despre treburile publice. Bacinschi ne-a declarat că se simte onorat de gestul preşedintelui, dar că s-ar simţi mai flatat dacă cetăţenii l-ar aprecia, mai ales în această perioadă cu scandalul ENET. Întrebat ce ar răspunde dacă cumva Băsescu i-ar spune să treacă la PDL, în contul distincţiei, Bacinschi a precizat că “vom bea un pahar de şampanie”. “Dar eu am plecat într-o echipă şi voi termina în aceeaşi echipă. Nu ştiu dacă voi mai candida, nu eu decid acest lucru”, ne-a spus Bacinschi. Deşi nu spune clar dacă va fi pe buletinul de vot din toamna anului viitor, edilul şi-a început voalat campania electorală, anunţînd nişte planuri de viitor. “Eu aş fi mulţumit ca aceste proiecte, PIDU, Şcoala nr. 9 şi sistemul de termoficare să fie puse în valoare. Am vorbit cu cei de la ADR (n.r. Agenţia de Dezvoltare Regională) şi m-au anunţat că se va deschide o sesiune de proiecte pentru finanţare din 2014. Aş vrea să aplicăm pentru refacerea anumitor zone din oraş, un PIDU şi pentru zona de nord a Focşaniului. Aşa am prinde să refacem 80% din oraş. După Sărbători vom începe să lucrăm la aceste proiecte. De asemenea, sînt bani pentru reabilitarea termică şi reţelele interioare şi în 2012 vreau să facem un document şi pentru aceste lucruri. Trebuie să rezolvăm şi distribuţia pe orizontală”, ne-a spus primarul “cavaler”. Prin acest decret, preşedintele a decorat în total 21 de primari, din care 16 în grad de Cavaler, iar restul în grad de Ofiţer. Printre ei se numără şi Klaus Johannis de la Sibiu, Neculai Onţanu de la sectorul 2 al capitalei, dar şi pe primarul “care este” Marian Vanghelie, de la sectorul 5 al Bucureştiului. (Iulia CREŢU)














