Politică

Comasare, fără reducerea numărului de parlamentari?

Ziarul de Vrancea
12 dec 2011 1203 vizualizări
Coaliţia la guvernarea a decis ca Guvernul să-şi depună joi încrederea pe legea privind comasarea alegerilor n ideea reducerii numărului de parlamentari a fost momentan abandonată

Guvernul a adoptat ieri proiectele de legi privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Liderii Coaliţiei au stabilit şi calendarul privind adoptarea celor două legi. Astfel, joi, 15 decembrie, Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, urmînd ca o eventuală moţiune de cenzură să fie citită luni, 19 decembrie, iar votul să fie exercitat la 22 decembrie.
Într-o conferinţă de presă care a urmat şedinţei de Guvern, şeful Executivului a reluat ideea conform căreia comasarea generează economii la bugetul de stat. "Anul 2012 este un an economic dificil, în care trebuie să evităm orice derapaje cu caracter electoral, care pot periclita situaţia financiară a ţării. Ştim bine că perioadele de campanie electorală sînt perioade în care lumea este mai puţin atentă la ceea ce înseamnă consolidarea economică şi mai mult tentată la practici şi promisiuni populiste şi electorale", a spus Emil Boc. El a arătat totodată că proiectul adoptat de Guvern este unul tehnic, care nu rezolvă problema revizuirii Constituţiei, pentru o astfel de modificare şi inclusiv pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de aleşi fiind nevoie şi de sprijinul opoziţiei. Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat ieri că discuţiile în coaliţie despre numărul de parlamentari au fost oprite. "În acest moment am considerat că nu este oportun să discutăm acest subiect, el poate fi sau nu reluat în viitor", a precizat Sorin Frunzăverde.
Tot ieri, USL a anunţat că depune moţiune de cenzură împotriva proiectelor de lege pentru care Guvernul îşi va anagaja răspunderea şi va ataca legea comasării la Curtea Constituţională. Anunţul a fost făcut, după şedinţa de ieri a conducerii Uniunii Social-Liberale, de preşedintele PC, Daniel Constantin.

Prea mulţi candidaţi pentru dezbaterile din presă

ActiveWatch susţine că propunerea de organizare a alegerilor locale şi parlamentare în aceeaşi zi va limita sever accesul competitorilor electorali şi al candidaţilor în programele audiovizuale, va restrînge dreptul la informare al cetăţenilor şi va inhiba pînă la anihilare dezbaterile electorale. "Comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi pentru Camera Deputaţilor şi Senat va avea consecinţe negative asupra bunei desfăşurări a campaniei electorale prin serviciile de programe audiovizuale publice şi private", susţine ActiveWatch, într-un punct de vedere remis Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În campaniile anterioare, îşi disputau vizibilitatea aproximativ 3.000 de candidaţi pentru alegerile parlamentare, respectiv 4.700 pentru locale; în cazul comasării alegerilor, numărul lor va creşte la aproximativ 8.000 pentru acelaşi interval de o lună. Această situaţie va influenţa decisiv selecţia informaţiei şi calitatea dezbaterilor electorale în detrimentul informării corecte a alegătorilor, arată organizaţia. Mai mult, mediatizarea la pachet a două campanii cu tematici şi mize electorale distincte va crea confuzie în rîndul alegătorilor. Atît radiodifuzorii, cît şi candidaţii se vor afla într-o permanentă competiţie între discursul relevant pentru comunităţile locale şi cel cu reprezentare naţională.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
rotariu, acum 2527 zile, 19 minute, 12 secunde
E o zicală în popor INTERESUL ÎȘI POARTĂ FESUL așa si cu cei care se opun acestei comasări, au un interes care le este împiedicat de această comasare.
poștașul, acum 2527 zile, 22 minute, 19 secunde
Ei au înțeles că comasarea e benefică dar nu vor să o accepte din orgoliu sau din alte interese. Eu zic să lăsați poporul să decidă dacă voi nu sunteți destui de capabili să faceți o citeste integral
marcela, acum 2527 zile, 3 ore, 31 minute, 2 secunde
le mai trebuie putina minte si putina logica ca sa stie ce sa faca cu ea ... pana si un om simplu stie ca aceasta comasare este necesara
, acum 2527 zile, 4 ore, 52 minute, 54 secunde
Le trebuie niste ore de economie celor care se opun acestei comasari poate deschid si ei ochii si vad ca inseamna cheltuieli mai mici.
paul, acum 2527 zile, 4 ore, 56 minute, 43 secunde
Daca alegerile de anul care vin nu vor fi comasate,vor creste cheltuielile si va fi vai si amar de noi.nu inteleg de ce este atata opozitie cu aceasta comasare...
mihaela, acum 2527 zile, 5 ore, 27 minute, 25 secunde
Daca nu se adopta aceasta idee de comasare o sa fie un dezastru pentru Romania.
elen, acum 2527 zile, 5 ore, 32 minute, 53 secunde
De ce sa ne opunem cu vehementa acestei comasari? comasarea alegerilor este o necesitate pentru buna fuctionare a institutiilor statului intr-un an electoral.
ella, acum 2527 zile, 5 ore, 37 minute, 52 secunde
@ anisoara - pai probabil ca nu stiu asta, sau daca stiu se fac , ca ploua!
anisoara, acum 2527 zile, 9 ore, 27 minute, 40 secunde
Ăștia stau prost la capitolul numit matematică ei nu știu că e recensiune și comasarea alegerilor se bazează pe reducerea de cheltuieli.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.