Politică

Secretarii din primării, sfătuiţi să nu pice în capcana politică în anul electoral 2012

Mihaela Beșleagă
10 dec 2011 2599 vizualizări
Romeo Paul Postelnicu, directorul cancelariei Prefectului, i-a sfătuit pe juriştii din primării să se detaşeze de implicaţiile politice în activitatea lor profesională u Instituţia Prefectului a anunţat controale pentru anul viitor privind activitatea secretarilor, dar şi sancţiuni

Secretarii din primăriile vrîncene s-au întîlnit ieri în sala de şedinţe a Primăriei Focşani cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului, dar şi cu judecătoarea Mirela Grădinescu, pentru a afla noutăţile aduse de modificarea Codului Civil, dar şi pentru a le fi aduse la cunoştinţă deficienţele care trebuiesc remediate în activitatea juridică din fiecare primărie. Juriştii de la Prefectură au atras atenţia secretarilor asupra faptului că principala problemă întîmpinată o reprezintă înaintarea cu întîrziere a actelor administrative de la nivelul primăriilor, în vederea exercitării controlului de legalitate din partea Prefecturii. “Deşi şedinţele de Consiliu Local au avut loc, sînt secretari care nu au înaintat hotărîrile de CL adoptate de mai multe luni. Legal, hotărîrile trebuie să se comunice în termen de 10 zile de la adoptare pentru exercitarea controlului de legalitate. Oricum, în urma discuţiilor purtate s-a mai intrat în normalitate. În 2012 vom avea acţiuni de control pe activitatea secretarilor, iar astfel de abateri nu vor rămîne nesancţionate”, le-a spus celor prezenţi Eduard Bălănescu, şeful Serviciului Juridic de la Instituţia Prefectului.  În prezent, localităţile unde nu există secretar, acesta fiind înlocuit de o altă persoană din primărie, sînt Fitioneşti şi Nistoreşti, în primul caz înregistrîndu-se şi întîrzieri mai mari de transmitere a actelor administrative pentru controlul Prefecturii. Eduard Bălănescu a mai atras atenţia secretarilor că posturile vacante din primării nu pot fi ocupate decît prin concurs.

“Cînd se încalcă legea, primarii dau vina pe secretar”

Romeo Paul Postelnicu, directorul cancelariei Prefectului, la rîndul său fost secretar timp de 20 de ani, i-a sfătuit pe juriştii din primării să se detaşeze de implicaţiile politice. “Sînteţi reprezentantul statului, nu al Consiliului Local sau al primarului. Încercaţi să preîntîmpinaţi situaţiile mai dificile, ce se va întîmpla mai ales anul viitor, an electoral. Cînd e o problemă de încălcare a legii, oamenii politici dau vina pe secretar. Aveţi grijă să gestionaţi foarte bine problemele din sarcina dumneavoastră”, le-a transmis secretarilor Romeo Paul Postelnicu, profesor în administraţie publică şi fost şef al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Acesta a anunţat că Prefectura intenţionează să reintroducă întîlnirile zonale cu secretarii, primarii şi viceprimarii din 4-5 localităţi, pentru a dezbate problemele diferite cu care se confruntă administraţia locală din zonele montane, viticole sau de cîmpie ale judeţului. De asemenea, secretarii au decis ca întîlnirile cu reprezentanţii Prefecturii să aibă loc în fiecare lună, în a treia zi de joi, pe o temă prestabilită. Şi prefectul Sorin Hornea a anunţat că se va stabili cîte o zi de audienţă la fiecare primărie în parte, astfel încît să se încerce deblocarea situaţiilor administraţiilor locale unde, în primul rînd, există probleme de fond funciar. (Mihaela BEŞLEAGĂ) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.