Politică

Opoziţia caută 17 trădători

Ziarul de Vrancea
21 nov 2011 735 vizualizări
Acesta este numărul de parlamentari ai puterii care ar putea să facă realizabil proiectul suspendării, votînd împotriva preşedintelui n liderii USL nu ştiu încă de ce trebuie demis Traian Băsescu

Liderii USL au anunţat ieri că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Liderul PNL, Crin Antonescu, a susţinut că acest demers al opoziţiei "nu e un moft" dar nu a reuşit să explice concret ce i se reproşează şefului statului. "Avem convingerea foarte fermă că, după cele petrecute din 6 decembrie 2009 pînă astăzi, în România s-a petrecut, în afara Constituţiei, un proces de gravă erodare a statului de drept, un proces de substituire a instituţiilor acestui stat. Practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mîna unui singur om, un om care dictează Guvernului, un om care a construit imoral şi ilicit majorităţi parlamentare false, un om care, aşa cum arată ultimele sale declaraţii, nu mai acceptă nici măcar în aparenţă să respcte independenţa puteri judecătoreşti", a declarat preşedintele PNL. Antonescu a afirmat că PSD, PNL şi PC urmează să desemneze reprezentanţi proprii într-o comisie comună a USL care să redacteze cererea de suspendare care va fi trimisă Parlamentului. El a precizat că, probabil după o săptămînă, această cerere de suspendare va fi discutată de grupurile parlamentare ale opoziţiei, iar, dacă aceasta va fi asumată, se va iniţia procedura prevăzută de Constituţie. Anonescu a subliniat că USL doreşte să iniţieze "o largă dezbatere publică" în legătură cu procedura de suspendare, pentru a constitui "un larg curent public".
La fel de incoerent în privinţa vinovăţiei preşedintelui a fost şi liderul PSD, Victor Ponta. El a spus că articolele din Constituţie despre care USL apreciază că au fost încălcate vor figura în cererea care va fi adresată Parlamentului şi Curţii Constituţionale. "Totul se face în scris, vorbele se uită. Nu vreţi să le vedeţi scrise?", a răspuns el întrebărilor jurnaliştilor.

"USL joacă cartea eşecului Romaniei"

Purtătorul de cuvînt al PDL, Sever Voinescu, a declarat ieri că demersul USL de suspendare din funcţie a şefului statului "nu are nici o bază juridică" şi, dacă se va ajunge în Parlament, şansele ca această acţiune să treacă "sînt zero". "Vor fi mai puţine voturi decît numărul de parlamentari ai USL. Cred că (n.r. - reprezentanţilor USL) ar trebui să le fie frică de ce se întîmplă în propria lor ogradă", a apreciat Voinescu. "Nu există temei juridic, preşedintele nu a făcut decît să vorbească despre o realitate: lipsa banilor la buget. Nu avem nici un motiv să ne temem", a spus Sever Voinescu. Purtătorul de cuvînt al PDL a mai spus că pentru România există trei riscuri majore: incertitudinea din zona euro, deteriorarea situaţiei regionale din punct de vedere economic şi riscul instabilităţii politice din 2012, arătînd că atît Guvernul, cît şi clasa politică trebuie să facă faţă acestor riscuri. "Este limpede că USL joacă pe cartea eşecului României. Cred că USL a înţeles că nu poate creşte decît dacă România eşuează", a adăugat Voinescu, apreciind că o instabilitate politică ar duce la creşterea dobînzilor. Şi premierul Emil Boc a declarat ieri că solicitarea opoziţiei de suspendare a şefului statului "este un demers iresponsabil, cu şanse zero de reuşită".

Cine pe cine trădează

Opoziţia trebuie să convingă teoretic cel puţin 17 parlamentari de la putere sau neafiliaţi să voteze suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu pentru a cumula cele 234 de voturi minim necesare. La Senat, PSD şi PNL-PC au 66 de parlamentari, iar la Camera Deputaţilor 151. Astfel, opoziţia numără în total 217 parlamentari, în timp ce coaliţia de guvernare are 245 de senatori şi deputaţi. De asemenea, există şi cinci deputaţi neafiliaţi unui grup parlamentar. Parlamentul are în prezent 467 de membri, din totalul de 471 de mandate, patru locuri de deputat fiind vacante. Prin urmare, pentru aprobarea suspendării din funcţie a preşedintelui, care se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, sînt necesare 234 de voturi favorabile. Astfel, USL ar trebui să mai convingă cel puţin 17 parlamentari să voteze alături de opoziţie suspendarea din funcţie a şefului statului. Votul fiind secret cu bile, nu poate fi lipsit de surprize, de ambele părţi. Opoziţia are pe hîrtie 217 parlamentari, însă în această perioadă se discută despre excluderea lui Mircea Geoană din PSD, care ar putea fi urmată şi de pierderea altor parlamentari. Pe de altă parte, USL plusează spunînd că sînt parlamentari ai puterii care ar vota suspendarea preşedintelui.

Opoziţia, umilită la ultima suspendare

Procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui ţării presupune ca, după ce măsura este adoptată de Parlament, aceasta să fie validată de populaţie, printr-un referendum pentru demiterea şefului statului. Articolul 95 din Constituţie precizează că, "în cazul săvîrşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale." În cadrul declanşării acestei proceduri de suspendare, preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Propunerea de suspendare din funcţie a şefului statului poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntîrziat, la cunoştinta preşedintelui. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Conform Legii referendumului 3/2000, participanţii la referendum se pronunţă prin "da" sau "nu" la următoarea întrebare: "Sînteţi de acord cu demiterea preşedintelui României?".
Aceasta este a doua oară cînd opoziţia iniţiază procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie. Precedenta suspendare a avut loc în timpul primului mandat de şef al statului, în anul 2007. Parlamentul a aprobat suspendarea preşedintelui, însă la referendumul de demitere decizia a fost invalidată de populaţie. Astfel, la referendumul din 19 mai 2007 pentru demiterea preşedintelui Băsescu, 74,48% din cei care s-au prezentat la urne au votat împotrivă, iar pentru demiterea acestuia s-au pronunţat 24,75%, prezenţa la referendum fiind de 44,45%.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.