Politică
Trăşculescu crede că Oprişan habar n-are cînd face referendum
16 nov 2011
1796 vizualizări
Liderul democrat liberal vrîncean, deputatul Alin Trăşculescu, consideră “amuzantă” atitudinea atotştiutoare a liberalilor vrînceni cu privire la organizarea referendumului privind reorganizarea teritorială.
Mai mult, deputatul afirmă că nici Consiliul Judeţean Vrancea şi nici preşedintele instituţiei, Marian Oprişan, habar n-au cînd şi dacă se va face referendumul. “Mă amuză graba liberalilor de a anunţa ceva în lipsa preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea. Vor să fie şi ei în prim plan cu ceva, mai ales că PNL-ul, în această alianţă cu PSD, este a cincea roată la căruţă. Sînt convins că nici Consiliul Judeţean Vrancea nu ştie data pentru referendum. Oricum, demersul lor este total neserios”, a declarat Alin Trăşculescu. Săptămîna trecută, consilierul judeţean PNL Cătălin Kanty Popescu anunţa data de 11 decembrie ca foarte probabilă pentru chemarea vrîncenilor la urne. Ulterior, după şedinţa Coaliţiei la guvernare de săptămîna aceasta, UDMR a hotărît că reorganizarea nu se va face, cel puţin nu pînă la alegerile din 2012. Printr-o hotărîre de CJ, aleşii PNL şi PSD au alocat un milion lei pentru organizarea referendumului care, deocamdată, nu-şi are rostul. (I. CREŢU)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.