Politică

2VIDEO!!!Codruţa Kovesi şi-a oferit insigna de procuror colegilor de la Panciu

Gabriel Sava
11 nov 2011 6559 vizualizări
Celor de la Focşani le-a promis că îi va sprijini pentru obţinerea fondurilor pentru noul sediu u printre procurorii care au lucrat la Panciu, cel mai renumit este Tudorel Toader, judecător la Curtea Constituţională

 Procurorul general al Romaniei, Laura Codruţa Kovesi, a tăiat ieri panglica inaugurală de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Panciu. Renovarea şi modernizarea clădirii Parchetului de la Panciu a fost posibilă şi ca urmare a unor întîmplări fericite, după cum au declarat de altfel oficialii prezenţi la inaugurare, respectiv din banii care erau destinaţi iniţial construirii unui nou sediu la Focşani. Pentru noul aspect al clădirii, Ministerul Public a plătit peste un milion de lei fără TVA, lucrările fiind finalizate în termenul convenit de şase luni. “Ziua de azi este, dacă nu o zi istorică pentru oraşul Panciu, este o zi într-adevăr istorică pentru magistratura din Romania, pentru magistratura din judeţul Vrancea (…) Este, cred eu, cea mai modernă unitate de parchet din raza Curţii de Apel Galaţi”, a apreciat prim procurorul Ion Lefter, şeful Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea. Acesta a ţinut să facă o scurtă istorie a micuţei unităţi de parchet de la Panciu, ocazie cu care a amintit pe cei care au coordonat activitatea procurorilor pănceni. Printre procurorii care au trecut pe la Panciu, cel mai renumit este, pe departe, actualul judecător la Curtea Constituţională, Tudorel Toader, dar şi actualul prim procuror Ion Lefter, Vasile Ardei, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Buzău, procurorul DIICOT Constantin Rusu, procurorul militar Gheorghe Stanciu precum şi Cristinel Ţîrlea, de la PT Vrancea.Din conducerea Parchetlui  General a fost prezent ieri la Panciu  şi procurorul general adjunct Marius Iacob.


Cît valorează insigna de procuror


Cea care a încheiat seria discursurilor de la Panciu a fost Procurorul General al Romaniei, Laura Codruţa Kovesi, care a amintit faptul că, pe mandatul său, în cinci ani, s-a reuşit modernizarea a 80% din sediile de parchet din întreaga ţară precum şi construirea altora. “Cred că este foarte important să asiguri din punct de vedere material şi logistic ceea ce este necesar pentru ca procurorii, magistraţii în general, să-şi desfăşoare activitatea în condiţiile cele mai bune”, a declarat Procurorul General. “Este foarte adevărat că, în fiecare an, de cinci ani încoace, la fiecare bilanţ al Ministerului Public, procurorii din Vrancea au fost singurii felicitaţi an de an pentru că au reuşit să îndeplinească priorităţile Ministerului Public pentru întreaga activitate”, i-a lăudat Kovesi pe procurorii vrînceni. În finalul discursului său, într-un gest care ar trebui înţeles la adevărata sa valoare, Codruţa Kovesi şi-a scos insigna şi le-a lăsat-o cadou colegilor de la Panciu. “Ca la orice inaugurare de casă nouă o să vă fac două cadouri, unul instituţional şi unul personal. Cadoul instituţional este o promisiune fermă că vom aloca fondurile necesare pentru a avea o astfel de inaugurare şi la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Vrancea, iar din punct de vedere personal am o insignă de procuror pe care o port tot timpul şi care o să o fac cadou colegilor de aici. Am purtat-o cu mîndrie cinci ani şi acum v-o dau dumneavoastră”, a spus Kovesi. Procuratura Raionului Panciu, aşa cum s-a numit la origine mica unitate de Parchet de la Panciu, şi-a început activitatea în 1958. A funcţionat în această formulă pînă în 1968, cînd a fost subordonată, pe linie ierarhică, Procuraturii Regiunii Bîrlad, apoi Procuraturii Regiunii Galaţi. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
un palmas, acum 4547 zile, 3 ore, 27 minute, 1 secunda
Nu am nimic impotriva la ceea ce se intampla la nivelul parchetului si chiar ma bucur ca se intampla asta. Ceea ce se trece cu vederea de catre mai marii zilei este faptul ca domiile lor, procurorii citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.