Politică

Angel Tîlvăr acuză guvernanţii că ne-au adus la sapă de lemn

Sorin Tudose
27 oct 2011 1054 vizualizări
Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr bazîndu-se pe datele furnizate de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii a declarat că romanii au devenit cel mai sărac popor din întreaga Europă

“Nivelul sărăciei în România a ajuns să fie cel mai ridicat din Europa ca urmare a efectelor performanţelor economice scăzute”, a declarat Tîlvăr. Datele furnizate de Eurostat din 2010 şi preluate de ICCV, arată că România se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte venitul mediu şi venitul median disponibil/persoană raportat la paritatea puterii de cumpărare, în ţările membre UE. „Gestionarea proastă a crizei economice de către PDL, măsurile luate de actuala guvernare nu au făcut nimic altceva decât să adîncească gradul de sărăcie, România fiind şi în prezent ţara cu cea mai ridicată proporţie de populaţie săracă din UE. Conform datelor Eurostat, în România şi în Bulgaria PIB-ul pe cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare a fost în 2010 cu aproximativ 55% mai mic faţă de PIB-ul mediu pe locuitor din Uniunea Europeană. ICCV afirmă că în cazul ţării noastre, prin măsurile de austeritate excesive adoptate de Guvernul României în anul 2010, puterea de cumpărare a românilor a scăzut dramatic - cu peste 9%, din martie 2010 pînă în martie 2011”, a mai declarat Angel Tîlvăr. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
nelu, acum 4536 zile, 7 ore, 3 minute, 37 secunde
Dl Talvar vrea sa ne spuna ca este deputat dar nu arata ce contributie isi aduce in aceste vremuri grele.Multa ipocrizie sunteti un fel de Gica contra.
marian, acum 4536 zile, 8 ore, 35 minute, 19 secunde
ATI FURAT TARA ASTA PANA NU ATI MAI PUTUT PRIN MANIPULAREA OAMENILOR SI MA REFER LA TOATE GRUPURILE DE PARTIDE INCEPAND CU LIDERII LOR.MERITATI SA MERGETI LA PUSCARIE CU TOTII SAU SA SFARSITI CA citeste integral
db, acum 4536 zile, 15 ore, 17 minute, 56 secunde
Deci concluzia ar fi ca domnul Talvar stie sa citeasca si are si internet unde poate vedea rapoartele Eurostat. Asta-i tot sau mai are ceva de anuntat domnul Talvar ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.